|
Vitalie Ciobanu: Parc de Bruxelles Warande - o grădină botanică, unde servim o masă în picioare, pe trepte sau la pervaz, cum apucă fiecare. "Bufet suedez". Frugal şi neglijent. După banii care se învârt pe aici, ai zice că-i o sfidare la adresa noastră (portughezii - mult mai limitaţi în fonduri - s-au dovedit cei mai ospitalieri şi mai generoşi până acum cu scriitorii din Trenul Literaturii!). Andrei Bodiu, pe care îl revăd la cină, îmi povesteşte scene de la Parlamentul Europei şi-mi spune că a avut un reading destul de reuşit la o bibliotecă, unde s-a întâlnit cu Adriana Popescu, ataşatul cultural al Ambasadei României, pe care o cunosc încă de la Fundaţia Culturală Română, unde a lucrat. O doamnă bine din toate punctele de vedere.
După cină, suntem invitaţi să urmărim un spectacol de pantomimă, într-o sală alăturată. Trama e cât se poate de simplă: un "robot" rebel în jurul căruia se zvârcolesc nişte corpuri exasperate, adică lupta omului cu propriile tehnologii scăpate de sub control. Mi se pare destul de fad şi acest "desert" artistic. Plecăm la hotel să prindem meciul Germania-Anglia, care suscită în seara aceasta interesul general, fiind viu dezbătut în cronici şi comentarii înainte de partidă pe toate canalele media. La hotel, îl întreb pe recepţioner, un tip blond, cum s-a terminat meciul nostru, al cărui final nu reuşiserăm să-l vedem. 1:0 pentru Portugalia, sună răspunsul, ca o sentinţă. Un gol marcat în ultimul minut al meciului. "Regret, but now, I think all it's finished for Romania". Ţine cu echipa României şi i-ar părea rău să părăsească prematur competiţia. Să sperăm totuşi că nu se va întâmpla aşa. Simpatia lui pentru ai noştri ne impresionează. România este respectată şi are mulţi suporteri aici. Păcat că, adesea, ne batem joc de aceste adeziuni spontane, pur estetice. Meciul Angliei cu Germania se încheie cu victoria la limită a coechipierilor lui Michael Owen, cu acelaşi scor, 1:0. Consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Jurnalul de ştiri ne prezintă un adevărat măcel dintre fanii englezi şi cei germani, la Charlerois, unde s-a jucat partida: scaune de plastic folosite pe post de muniţie de război, tunurile de apă ale forţelor de ordine lovind în plin, poliţişti călare, arestări la grămadă şi bastoane de cauciuc generos distribuite - o adevărată calamitate. Bruxelles-ul ne-a cam umplut de deziluzii. Cu excepţia centrului istoric, dar şi el căzut sub ocupaţia suporterilor.
18 iunie, duminică
Vasile Gârneţ: Micul dejun la restaurantul hotelului nostru, care are un nume frumos - Argus. La bucătărie sunt nişte chinezi, care încearcă să ne spună în engleză ce au de mâncare, dar nu înţelem nimic din ce vorbesc. Îi rog să spună mai rar şi în mai puţine cuvinte. "Tea or coffee?"- ne întreabă unul. Asta era, trebuia să alegem ce bem - cafea sau ceai. Restul se serveşte după un meniu standard. Mâncăm acompaniaţi de ritmuri chineze care răzbat de la bucătărie. Bruxelles-ul - o lume adunată cu furca, fără prea multă grijă să se potrivească.
Vitalie Ciobanu: Gara Bruxelles. Ne regăsim "casa noastră pe roţi de fier": o garnitură pe care scrie, în c`teva limbi, Literaturexpress Europa 2000. Vom străbate cu ea, ni se spune, spaţiile cunoaşterii până la capătul traseului. Facem şi o poză colectivă pe peron, înaintea plecării în Germania. O primă fotografie completă a grupului nostru. Deşi suntem pe drum şi evenimentele nu şi-au încheiat desfăşurarea, nu-mi pot reprima sentimentul acut al curgerii timpului, un sediment care îmi otrăveşte bucuria clipei. Chiar acest moment, al imortalizării fotografice, inaugurează o anume numărătoare inversă, prima de-a lungul călătoriei, care începe să-mi bată sec în tâmple. Nu mă pot detaşa, oricât aş dori, e ceva în mine, o fisură, un ghimpe, un supraveghetor care îmi z`mbeşte perfid: "Totul va trece, degeaba te agăţi de imagini, cuvinte, senzaţii, priviri. În clipa următoare ele au şi pierit." Soluţia, ştiu, este să-mi schimb atitudinea, să-mi schimb modul în care privesc lucrurile. Să nu mă mai cramponez de efemeride, ci să consider mişcarea adevăratul sens al prezenţei mele în lume. Dacă mă gândesc bine, este o certitudine tonifiantă...
|
Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului