Cronica unui periplu literar european (V) - jurnal pe două voci (6)

Vitalie Ciobanu: La Lille, seara, aglomeraţie teribilă în piaţa Charles de Gaulles. Din ce cotloane a mai ieşit şi mulţimea asta? Adolescenţi de 14-18 ani atraşi, din toate cartierele oraşului, de concertul rock susţinut de David Holliday - fiul lui Jhonny Holliday, veteranul muzicii franceze de gen - poposit în turneu la Lille. Exact ca la noi, aceeaşi viermuială când vine cineva "de la Centru" (din Est sau Sud-Vest, nu contează) şi se instalează scena mobilă în piaţa guvernului din Chişinău. Şi fizic, copii ăştia seamănă izbitor de mult cu ai noştri: slăbuţi, smoliţi, doar că au poate ceva mai mulţi cercei în urechi şi sprâncene, şi vorbesc franţuzeşte (basarabenii sunt francofoni doar din oficiu). Mă strecor cu dificultate, încercând să-mi găsesc o poziţie mai avantajoasă, lângă un ciorchine de tineri, cocoţaţi, menţinând un echilibru destul de precar, pe muchia unui havuz plin cu apă. Sonorizare foarte puternică, asurzitoare. Vedeta, cu chitara în mâini, este practic obnubilată de fâşiile de lumină care invadează scena în jerbe multicolore, ca un OZN înainte de zbor. Muzica - o explozie de sunete indescifrabile. Renunţ prea curând să mai "savurez" pe viu rock-ul francez. Plec în neştire, mă afund în ulicioarele înguste. Mai târziu, rupt de oboseală, încerc să ajung la hotel, slalomând printre maşinile celor care se întorceau de la concert, în vacarmul de claxoane, înjurături şi hohote în delir.

Vitalie Ciobanu: Vom ieşi din Lille cu autocarul, trădându-ne pentru prima dată vehiculul care ne-a consacrat. Nu înainte de a ne lua rămas bun de la fetele din staff-ul francez, conduse de Katrin Oebel (o blondă ochelaristă, c-un aer de profesoară emancipată), fete care, la fel ca şi reprezentantele altor oraşe, ne-au însoţit, discret, în toate drumurile noastre. Emoţii, jurăminte şoptite, mici cadouri la despărţire. Franţa! Franţa! Deocamdată, þara în care traseul Expresului Literar a avut cea mai lungã porþiune. Àu revoir ºi à bientôt, sper!...

Facem cam o oră şi jumătate până la Bruxelles. Din nou, nu realizez când am intrat în cealaltă ţară. O comuniune spaţială atât de naturală, încât gândul că pe aici a trecut până nu demult o frontieră ţi se pare absurd. Azi hotarele politice nu mai separă state ce împărtăşesc aceleaşi valori, ci demarcă civilizaţii. Cum ar fi Occidentul faţă de Rusia, sau Occidentul faţă de China. Cu atât mai frustrat te simţi ca est-european, ale cărui opţiuni sunt ignorate de arhitecţii noilor hărţi ale lumii.

Bruxelles are deja toate semnele unei metropole: bulevarde largi, parcuri imense, building-uri supermoderne alternând cu edificii istorice, dar într-o proporţie mai mică, ultimele, faţă de oraşele franceze, inclusiv Parisul, e ceea ce pot înţelege prin geamul autocarului. Hotelul nostru se află în rue de la Loi - un fel de Champs Elysées al Bruxelles-ului - cu multe magazine de lux, de unde metroul te duce direct în inima oraşului medieval, ţinta irezistibilă a turiştilor. Sunt curios să aflu cum au petrecut aici ziua de ieri colegii plecaţi cu o zi mai devreme din Lille, între care şi Andrei. Ei au avut întâlniri cu publicul, au trebuit să muncească, nu ca noi. Pentru că stau în altă parte, ne vom revedea doar la cină, undeva în oraş. Până atunci, dispunem de câteva ore pentru dezvoltarea facultăţilor cognitive.

Toate drumurile turiştilor din capitala Belgiei duc în Grand-Place - punctul nevralgic al vechiului centru. Grand-Place nu e "mare" în sensul propriu al cuvântului, ci mare, maiestuoasă, cu adevărat excepţională ca realizare urbanistică. Un perimetru rectangular, 110 m x 68 m, înconjurat de o salbă de clădiri istorice, aparţinând familiilor aristocrate - faţade lucrate, ai zice, de o mână de bijutier nebun, pasionat de arta detaliului, atâta supleţe, eleganţă, bun-gust şi rafinament, cum nu-mi amintesc să fi văzut până acum în alte locuri pe care le-am vizitat. Este, cred, cea mai frumoasă piaţă din Europa, o spun, desigur, fără să uit pieţele San Marco din Veneţia şi San Pietro din Roma. Dar Italia, din păcate, nu poate constitui subiectul acestor note. Vechea Primărie domină acest peisaj cu turnul său uimitor, avântat spre cer, mărturisind peste timp cutezanţa meşterilor din îndepărtatul secol XV. Turnul are o înălţime de 90 m, şi este încununat cu o giruetă de 5 m reprezentându-l pe Sf. Michael omorând un dragon. Vizavi de Primărie se află fostul Palat Regal, care adăposteşte Muzeul oraşului Bruxelles. În Grand-Place se aşterne la anumite ocazii festive un imens covor roşu-galben-verde, "ţesut" din flori vii, care o transformă într-o poiană mirifică, de basm. Ulicioare înguste, aglomerate cu tarabe şi mese lungi la care mănâncă o clientelă nesăţioasă - e s`mbătă şi e amiază - încât trebuie să te strecori foarte abil, ca să nu atingi din greşeală cotul unei mâini duse la gură. Incredibil ce lume, câţi străini sunt la Bruxelles, auzi în jurul tău toate limbile pământului, inclusiv rusa (bad surprise!), mai des decât altele. Metropolă a Uniunii Europene, capitala Belgiei şi-a socializat amprenta-i specifică, preschimbând-o, ultrarapid, într-o marfă cu mii de feţe, servită în multiple ambalaje.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8

Următoarea pagină