Cronica unui periplu literar european (V) - jurnal pe două voci (3)

16 iunie, vineri

Vasile Gârneţ: Un mic grup dintre scriitorii Trenului Literaturii - printre care şi Andrei Bodiu - pleacă astăzi de dimineaţă la Bruxelles, pentru un program special, ce prevede şi o vizită la Parlamentul European. Nu înţeleg după ce criterii s-a făcut selecţia, dar mai mulţi colegi mă asigură că cei rămaşi - majoritatea - pentru o zi în plus la Lille vor fi în câştig. Vom vizita Villa Mont-Noir (astăzi o casă de creaţie pentru scriitorii europeni), unde şi-a scris câteva din cărţile sale Marguerite Yourcenar. La urcarea în autobuze primim din partea gazdelor drept cadou câte un stilou - mai mult decorativ decât utilizabil, pentru că e destul de mare - şi câte un ceas de mână. Ghidul, o femeie care vorbeşte o engleză c-un puternic accent franţuzesc, ne descrie cu lux de amănunte locurile prin care trecem. Vorbeşte neîntrerupt, deşi peisajul e destul de monoton şi uşor de "lecturat": câmpuri îngrijite, sate cu case destul de cochete, o şosea impecabilă. Se pare că n-o ascultă nimeni. În lipsa scriitoarei din Turcia, care a plecat şi ea la Bruxelles, n-are cine să poarte un dialog cu ghidul, cerându-i explicaţii sau pur şi simplu făcând câte o glumă mai descheiată, care să ne facă să râdem.

La Mont-Noir intrăm direct în spectacol. O trupă de actori, costumaţi în haine de epocă, cu steaguri şi muzică, ne preiau de la autobuze şi mergem într-o procesiune pe cărările din jurul Villei. Peste tot indicatoare din materie roşie şi neagră, doar uneori galbenă, prinse pe cruci de lemn, şi ni se spune că imităm un vechi ritual artistic al locului. Într-o poiană, aşezaţi în jurul unei scene, urmărim un spectacol compozit, "Le Temps des Troubles", cu fragmente din Martin Luther, Jean Calvin, Thomas More, Ronsard, Marnix de Ste-Aldegonde, Agrippa d'Aubigné şi din Geneză... Actorii, foarte expresivi, recită în patru limbi: flamandă, franceză, germană şi engleză - o adevărată babilonie lingvistică specifică locului. Înţeleg doar pe jumătate (nu mă descurc deloc în germană şi flamandă, aceasta din urmă îmi sună chiar destul de exotic), însă jocul actorilor mă impresionează mult. Sunt mai buni decât cei din spectacolul urmărit aseară la Théâtre du Nord din Lille, care au exasperat pe toată lumea cu verbiozitatea lor excesivă, incapabilă să exprime ceva coerent. Excelentă şi muzica veche, care ne transportă parcă în timp. Mă interesez, la sfârşitul spectacolului, unde aş putea găsi un CD cu muzică de acest fel? Nimeni nu mă poate lămuri - cel care a făcut compilaţia muzicală pentru spectacol lipseşte. O actriţă îmi cere adresa - bănuiesc că din politeţe - şi promite că-mi va trimite CD-ul prin poştă. Refuză însă să ia bani, ceea ce-mi risipeşte orice iluzie că voi asculta muzica aceasta şi la Chişinău.

Casa de creaţie Mont-Noir şi împrejurimile ei îţi dă imaginea emblematică a spaţiului deschis. După câteva ore de muncă (de scris), poţi să faci o plimbare reconfortantă, în singurătate, până la pădure sau până la lac, fără să întâlneşti pe cineva, care să te abată de la gândurile tale. Aşa făcea Marguerite Yourcenar, care şi-a gândit multe din subiectele romanelor sale aici... Acum clădirea, cu două caturi şi mai multe camere, cu săli de bucătărie şi celelalte necesare unui trai confortabil, găzduieşte anual câte 12 scriitori din Europa, câştigători ai unor burse de creaţie de până la trei luni de zile, oferite de Conseil Général, Département du Nord. Colega noastră din Trenul Literaturii, prozatoarea franceză Annie Saumont, a stat aici în octombrie şi decembrie 1997 şi ne asigură, într-o scurtă luare de cuvânt, că s-a simţit excelent. A scris trei nuvele şi şi-a revăzut trei cărţi în vederea unor reeditări. Miniaturală şi destul de tăcută, Annie Saumont a obţinut Premiul Goncourt pentru nuvelă în 1981 şi de atunci încă alte şapte premii importante. Şi asta în Franţa, unde se publică anual aproape trei mii de titluri de literatură.

Vitalie Ciobanu: Reţin din excursia noastră spre vila Mont-Noir câteva elemente care au conferit pentru mine relief acestei zile. Căsuţele roşietice cu muşcate la ferestre, ogrăzile frumos întreţinute, grădinile în carouri regulate, pajiştile de gazon englezesc, dese ca peria, tunse la milimetru - exact cum vezi în secvenţele filmate din Turul ciclist al Franţei. O civilizaţie la care satele noastre nu vor accede niciodată. Nu într-un viitor pe care îl acoperă o viaţă de om, în orice caz. Party-ul, cu cafea guise, apă minerală şi fursecuri servite pe iarbă, ca într-un film de Lars von Trier. Cortul alb în care urmărim spectacolul "Le Temps des Troubles", un montaj după operele unor mari scriitori din epoca Reformei şi a Contrareformei. Cei 5 actori (aflu mai târziu că sunt de la Téâtre Počme din Bruxelles), înţoliţi din cap până în picioare în rase călugăreşti, aruncându-şi unul altuia "bila fierbinte" a confruntării religioase, despre care glăsuiau în patru limbi diferite. Discursuri de ameninţare, voci de stentor, priviri injectate de furie, frunţi umilite. Femeia cu părul alb, cea mai în vârstă dintre actriţe: o luterancă aspră, o fire dominatoare - îi deduc apartenenţa canonică după vehemenţa cuvintelor limbii germane (nişte rechizitorii) pe care le aruncă asistenţei scriitoriceşti, uşor zăpăcite - mi-a fost greu să-i privesc mâinile, cu pielea vânătă, translucidă, ieşite de sub mâneci, frazele sale mi-au sunat în urechi ca nişte dangăte de alămuri. Dar şi ceilalţi, partenerii săi, au ceva deviat în ei. O epocă întunecată, dură, fără compromisuri, nu tocmai pe placul omului modern. Mult mai reconfortantă vila Mont-Noir, din cărămidă roşietică, înconjurată de jur împrejur (36 ha) de pajişti verzi, înrămate cu pâlcuri de pădure. Un spaţiu pentru odihnă şi concentrare la masa de scris. Ce utilitate mai potrivită ar fi putut căpăta fosta proprietate a lui Maguerite Yourcenar, decât ca loc de creaţie şi "moşire" a unor opere literare - ne spune micul pliant distribuit de gazdele noastre de la Centre Départamental de Résidence d'Ecrivains Européens - amplasat în casa autoarei Memoriilor lui Hadrian. Un alt spectacol, Le Temps des Marguerites, inspirat din scrierile lui Yourcenar, susţinut de aceeaşi trupă, costumată de data aceasta în haine normale şi mult mai paşnică în atitudini, pe o rampă cu microfoane, lângă vila scriitoarei, spre care am ajuns în procesiune, cu nişte purtători de prapuri în faţă, simţindu-ne pe post de figuranţi ai evenimentelor narate. Calitate pentru care disponibilitatea noastră este totală, evident. Speech-urile celor doi oficiali din zonă, un francez şi un flamand, care ne-au îndemnat să venim la Casa de creaţie, patronată de Conseil Général, Déparatament du Nord - regiune administrativă care reuneşte 79 de cantoane franceze. Vom da curs invitaţiei lor, fără dubii. Mai ales că volumul "Les annales de la Villa Mont-Noir", cuprinzând textele scriitorilor care au petrecut aici sejururi literare în '98-'99, consemnează prezenţa a doi colegi ai noştri din Trenul Literaturii: albanezul Fatos Kongoli şi franţuzoaica Annie Saumont, alături de un cubanez galicizat, un belgian, o englezoaică, o rusoaică, doi polonezi, o daneză, un finlandez, o italiancă şi un ungur. Aşadar, totul e posibil. Dorinţa celor de aici e ca Analele de la Mont-Noir să devină cronica unei Republici a Literelor, resuscitând, după 500 de ani, căminul umanist al lui Erasmus. Matricea unui nou Ev Mediu al culturii europene.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8

Următoarea pagină