Vasile Gârneţ

Copilul teribil al cinematografului european, Lars von Trier (LvT), a suferit un şoc depresiv la începutul acestui an. Informaţia a apărut într-un interviu pe care von Trier l-a acordat unui ziar danez şi a fost preluată de agenţia AP. Regizorul a fost internat într-o clinică specială, însă nu s-a refăcut complet. „Mă simt ca o foaie albă”, afirmă LvT, care nu are încă puteri să revină pe platoul de filmare. „E o stare neobişnuită pentru mine. De obicei lucram în acelaşi timp la minimum trei proiecte”.  Medicii sunt şi ei rezervaţi, pronosticul cel mai optimist spune ca LvT ar putea să-şi reia activitatea după vreo doi ani de zile. „Nu poţi traversa o perioadă depresivă şi să lucrezi la un film”, recunoaşte şi LvT. Astfel rămâne suspendat proiectul cu „Antichristul”, un film în genul horror, primele filmări la care erau programate să înceapă în vara acestui an. Filmul îl înfăţişează pe Satan, nu pe Dumnezeu, drept creatorul lumii…
O veste tristă. Lars von Trier este unul dintre regizorii mei preferaÅ£i. “Europa”, “Breaking the Waves”, “Dancer in the Dark”, “Dogville”, “Manderlay”  – sunt câteva din filmele sale pe care le apreciez mult.

“Iată nişte note ale mele mai vechi despre Dogville:
Dogville (OraÅŸul câinilor) nr.1 în Top Ten-ul meu pe 2004, realizat de mereu imprevizibilul ÅŸi extravagantul regizor danez Lars von Trier, cel care a lansat „Dogma ‘95” (manifest suprarealist al restricÅ£iilor regizorale), pe care – nimic surprinzător – n-o mai respectă nici el. O dramă psihologică, cutremurătoare, în care Nicole Kidman (Grace) face cel mai bun rol al său de până acum. Subiectul e simplu: într-un orăşel de munte, în perioada Recesiunii americane (anii ‘40), se refugiază o tânără care e hăituită de mafie. Primită ÅŸi adăpostită la început de localnici,  fugara va deveni treptat (Trier îşi împarte ÅŸi acest film în mai multe capitole – 9 la număr ÅŸi un epilog) victima cruzimilor de neimaginat ale acestora… Un film fără decoruri, încărcat de convenÅ£ii – casele sunt desenate cu cretă pe podea, încât mulÅ£i vor cataloga – greÅŸit, mă grăbesc să replichez – Dogville drept un „spectacol de teatru filmat”… O capodoperă care, evident, nu trebuie povestită, ci privită, eventual de mai multe ori. Un film notat de mine cu 9,5/10. Cum bine se înÅ£elege, 10/10 va lua doar filmul meu…