Vasile Gârneţ

Citesc pe un blog și rămân uluit. Am crezut, continui să sper, că măcar tinerii vor abandona stilul flamboaiant, gongoric, monumental, ofensiv-pios, martirizant, care a făcut atâta rău culturii și spiritului critic, liber din Basarabia.
Începe așa: „Am asistat la un miracol. Aseară…” (E vorba de o întâlnire cu un scriitor la o librărie).
Urmează descrierea personajului: „radiind şi primind afecţiune”, „Maestrul”, „un exemplar rarisim al unei specii aproape dispărute pe aceste meleaguri: Intelectualul.” (cu bold e în original – v.g.).
Încheie astfel: „Acesta este … (din respect, un respect plin de exigență, ocultez numele scriitorului – v.g.). Cel care şi-a zidit cu talent un monument de bun simţ şi cumsecădenie… Mulţi ani înainte, Maestre!”
Îi urez și eu multă sănătate „Maestrului”, dar mi se pare o exagerare (simt că „Maestrul” crede la fel) să se scrie despre el în asemenea termeni enormi.
Eu obișnuiesc să scriu „bun-simț” întotdeauna prin cratimă.