Vasile Gârneţ

Pe 4 aprilie Andrei Tarkovski ar fi împlinit 75 de ani. Am revăzut în aceste zile patru din filmele sale: Oglinda, Solaris, Nostalgia, Sacrificiul. Am savurat – a câta oară – picturalitatea ÅŸi muzicalitatea filmelor lui Tarkovski. Aproape în fiecare film Tarkovski prezintă în detaliu o pictură, un tablou: Bruegel în „Solaris” ÅŸi „Oglinda”, Rubliov în „Andrei Rubliov”… Cu ajutorul picturii el reuÅŸeÅŸte să confere imaginilor din film o patină monumentală, reuÅŸeÅŸte să le smulgă din contingent… La fel ÅŸi cu muzica. Tarkovski a fost unul din puÅ£inii regizori care trăia muzica ÅŸi se exprima prin intermediul ei. Cei care l-au cunoscut spun că uneori muzica însemna pentru el chiar mai mult decât subiectul literar de la care pornea. PercepÅ£ia, interpretarea pe care o făcea el muzicii era transferată asupra personajelor din filme, asupra filmelor în general, imprimându-le un anume ritm ÅŸi muzicalitate… Pentru Tarkovski cel mai preÅ£uit compozitor a fost Bach, iar cea mai invocată operă bachoviana – „Patimile după Ioan”. Pe patul de moarte, într-o clinică la Paris, când plutea în vise ÅŸi halucinaÅ£ii narcotice (i se administra morfină, pentru ai uÅŸura durerile groaznice), Tarkovski asculta – despărÅ£indu-se de viaţă – „Patimile după Ioan”…
Iată un poem despre cum am văzut filmele lui Tarkovski în anii studenţiei mele…

learning Russian…

precum rugăciunea sau meditaţia
care nu plictisesc niciodată
tot aşa priveam la nesfârşit filmele lui
Tarkovski în anii studenţiei mele sovietice
(pe atunci filmele lui erau o formă de rezistenţă prin cultură
pe care noi o îmbrăţişam orgolioşi şi voioşi la grămadă)

ţin minte ne adunam clandestin în localuri de la periferia oraşului
- spaţii obscure cu pereţii aspri şi groşi ca
nişte camere de tortură (cred că am auzit o
dată urletul unei fiinţe chinuite, dar n-am
mărturisit nimănui, zicându-mi că poate e
vreun reflex al imaginaţiei mele sau vreo
reminiscenţă de lectură – o, ce mult citeam pe atunci!) -
plăteam câteva ruble pentru un bilet de intrare
ÅŸi un fost profesor de ateism ÅŸtiinÅ£ific – Moghilnîi -
făcea întotdeauna o mică introducere la film
îndemnându-ne să vedem-să simÅ£im-să înÅ£elegem-să formulăm…

de-atunci păstrez câteva definiţii
care pun o măsură agitaţiilor mele formative
şi se constituie într-un conspect eliptic a ceea
ce găseam eu mai bun în spiritul rus:
“Andrei Rubliov” – teologia frumosului,
“Stalker” – necesitatea debarasării de prejudecăţi,
“Oglinda” – importanÅ£a memoriei,
“Nostalgia” – descumpănirea intelectualului între Occident ÅŸi Orient

în josul paginii alte note fugare
“să găsesc poezia lui Arseni…, să ascult
Bach, patimile, să privesc zăpezile lui Bruegel”…
precum şi acest rând ca un vers al unui poem
pe care nu l-am mai scris niciodată:
“o Siberie îngheÅ£ată prin care merg plângând…”