Vasile Gârneţ

Unu. Am refuzat zilele acestea să răspund la o mini-anchetă despre moartea lui Aleksii al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) (importanÅ£a personajului, relaÅ£ia cu ortodoxia română ÅŸ.cl.) Am spus că nu e deloc un subiect pentru mine, nu sunt bisericos ÅŸi că BOR ÅŸi slujitorii ei nu mă interesează, mai ales aceia dintre ei care ascund sub sutane epoleÅ£i de kaghebiÅŸti. L-am văzut la televizor, prin ‘95-‘96, pe Aleksii al II-lea cum binecuvânta ostaÅŸii ruÅŸi care erau trimiÅŸi să omoare oameni în Cecenia. Asta e imaginea – milităroasă… –  care mi-a rămas despre Patriarhul rus. Redactorul a râs ÅŸi a spus că mă înÅ£elege. De fapt, nu e deloc de râs. Iată ce afirmă Vladimir  Bukovski – disident anticomunist ÅŸi scriitor – despre fostul Patriarh ÅŸi despre BOR, într-un interviu acordat lui Artur Ciechanowicz pentru ziarul polonez Dziennik.

Artur Ciechanowicz: – Ce consecinţe va avea în Rusia moartea lui Aleksii al II-lea?
Vladimir Bukovski: – De ce moartea unui oarecare funcţionar de stat ar trebui să se lase cu consecinţe?
A. C. – Poate pentru că acest „funcţionar”, cum îl numiţi dvs, a condus una dintre cele mai importante puteri în ţară, Biserica Ortodoxă.
V. B. – Glumiţi, probabil. Era clar pentru toţi că şeful lui Aleksii al II-lea a fost Vladimir Putin. Biserica Ortodoxă Rusă este o instituţie de stat. Stalin, în cele din urmă, a reuşit să transforme Biserica într-un departament al KGB-ului. Şi de-atunci nu s-a schimbat nimic. Adevărata Biserică Ortodoxă a fost nimicită încă în anii ’20 ai secolului trecut. Când s-a declanşat cel de-al doilea război mondial, Stalin a înţeles rapid că ruşii nu vor muri pentru el sau pentru sistemul criminal al GULAG-urilor pe care îl instaurase în ţară. În schimb, îşi vor da viaţa, fără ezitare, pentru patrie şi în apărarea credinţei. Ştiţi, probabil, cum s-a adresat cetăţenilor în cuvântarea sa de la radio? „Fraţi şi surori!”. N-a spus „tovarăşi”. Doar pentru aceasta a avut nevoie de Biserică. Asta-i toată filozofia.
A. C. – Războiul s-a terminat şi Biserica a continuat să existe.
V. B. – Da, şi a fost un excelent mecanism de urmărire a cetăţenilor. În cine au oamenii mai multă încredere, dacă nu într-un preot? Doar că majoritatea acestor preoţi erau agenţi KGB. La fel cum a fost şi Aleksii al II-lea. Pe de altă parte, Biserica a fost un mijloc eficient de otrăvire cu propagandă comunistă a sufletelor credincioşilor.
A. C. – Ce înseamnă Biserica în Rusia de astăzi?
V. B. – KGB-ştii, cei care conduc astăzi Rusia, au hotărât să facă din ortodoxie o ideologie de stat. La orice ceremonie sau întâlnire oficială pot fi văzuţi preoţi, iar toţi politicienii, în discursurile şi în luările lor de cuvânt, fac trimitere la Dumnezeu. E un lucru straniu. Ortodoxia e o religie blândă şi liberală. Nu se potriveşte ca ideologie. Iar imaginea lui Putin şi a găştii lui care-şi fac cruce în biserici îmi provoacă greaţa. Nişte oameni cu feţe de ucigaşi nepocăiţi n-ar trebui să meargă la biserică. E necuviincios.
Link către textul original: http://www.dziennik.pl/swiat/article276949/Patriarcha_byl_po_prostu_urzednikiem_Putina.html

Doi. Locuitorii de pe „Marea stradă a comunismului” (Bol’shaia kommunisticeskaia) din Moscova protestează împotriva schimbării denumirii străzii în „Aleksandr Soljeniţîn”.  Protestul lor a început prin demontarea de pe peretele unei case a noii inscripţii şi reinstalarea celei vechi. Se vor adresa şi în instanţa de judecată, pentru că, aşa cum afirmă unul din liderii protestatarilor, guvernul Moscovei le-a încălcat mai multe drepturi atunci când a hotărât să schimbe denumirea străzii. Între altele, nu s-a ţinut cont de opinia cetăţenilor, nu s-a făcut o minimă expertiză care să preceadă hotărârea de a schimba denumirea străzii, ceea ce implică şi schimbarea înscrisurilor din documentele persoanelor care locuiesc pe acea stradă. Există, apoi, şi o regulă care spune că numele unei personalităţi decedate poate fi atribuit unei străzi doar după zece ani de la moartea sa. Soljeniţîn a decedat pe 3 august 2008. Comuniştii lui Ziuganov şi alte organizaţii de stânga s-au grăbit să se solidarizeze cu protestatarii şi le promit susţinere.
Legea le dă dreptate protestatarilor, dar e greu de crezut că administraţia moscovită va ceda. E pusă în joc şi reputaţia liderilor de la Kremlin, care au afişat în anii din urmă o relaţie foarte bună cu celebrul scriitor şi disident anticomunist (vezi şi vizitele lui Putin la reşedinţa lui Soljeniţîn, foarte mediatizate). Scandalul de acum, provocat de autorităţile ruse, care nu obişnuiesc să discute, să cerceteze, ci doar ordonă, umilind oamenii, pătează, o dată în plus, memoria celui care a fost Aleksandr Soljeniţîn.