Sărbători şi crize
Sep 14th, 2012 by vasgar
Nu v-aÅ£i întrebat de ce fiecare nouă aniversare a IndependenÅ£ei ÅŸi fiecare nouă sărbătorire a Limbii Române în Republica Moldova ne dă un tot mai acut sentiment de inadecvare ÅŸi artificiu? Există o diferenţă flagrantă dintre realitatea cenuÅŸie a cotidianului ÅŸi pompa festivistă, fals-sclipitoare a celor câteva zile de iubire patetică pentru „valorile neamuluiâ€, încât nu mai ai resurse nici măcar pentru o prezenţă de politeÅ£e la un eveniment sau altul. AÅŸ fi dorit ca energiile risipite în nesfârÅŸite ritualuri ÅŸi omagieri să fi fost consumate în fapte de susÅ£inere – nespectaculoase, pedestre, dar tenace ÅŸi consecvente – a ceea ce vrem să celebrăm. Din păcate, nu se întâmplă aÅŸa.
Avem de 3 ani la guvernare o alianță pro-europeană, dar statutul limbii române în Republica Moldova nu s-a schimbat: articolul 13 din ConstituÅ£ie, cel care defineÈ™te limba oficială, continuă să consacre o invenÈ›ie stalinistă, „limba moldoveneascăâ€. ÃŽn È™coală elevii învață limba română, comunitatea È™tiinÈ›ifică este unanimă în a respinge falsurile sovietice cu privire la identitatea lingvistică a moldovenilor, cu toate acestea ipocrizia politică È™i motive de ordin electoral îi împiedică pe aleÈ™ii noÈ™tri să întoarcă această filă ruÈ™inoasă a istoriei, să legifereze limba română în ConstituÈ›ie. Ambiguitatea este profitabilă pentru interesele unei minorităţi de parveniÅ£i post-sovietici ÅŸi dezastruoasă pentru destinul naÅ£ional.
Unii ideologi de ÅŸcoală nouă îmbracă povestea cu „limba moldovenească†în straiele libertății de opinie: dacă oamenii vor să-i spună aÈ™a, declară ei, trebuie să le respectăm opÅ£iunea. Trăim în democraÅ£ie!… Perfid truc: mai întâi le speli creierul basarabenilor printr-o îndelungată politică de deznaÈ›ionalizare, agresivă ÅŸi insidioasă, când nu mai ÅŸtiu cine le este mamă ÅŸi tată, apoi decretezi „libertatea de a alege†în  spiritul noilor timpuri… dilematice. BineînÅ£eles că va fi o alegere predeterminată. Uniunea Sovietică a dispărut de mult, dar basarabenii au rămas în prizonieratul mental al spaÅ£iului estic.
Audiovizualul şi presa scrisă în Moldova sunt dominate de limba rusă. Chiar şi noile posturi TV – Jurnal şi Publika – , care s-au lansat după 2009 ca voci ale democraţiei, promotoare ale spiritului naţional, şi-au umplut între timp programele cu emisiuni și filme dublate în rusă (subtitrarea în română, total ineficientă şi de cele mai multe ori agramată, e doar pentru a „bifa†o cerinţă a CCA-ului). E un cerc vicios: producătorii din media spun că dacă n-ar dubla filmele în rusă ar pierde audiență și bani, pentru că prea puțini oamenii sunt obișnuiți să citească traducerea în română. Dar atunci cum să crească publicul românofon? Acest univers sonor și cultural alogen nu are cum să contribuie la europenizarea Moldovei. Politic ne integrăm în Europa, iar economic şi cultural tot la brațetă cu Rusia am rămas.
Urmând aceeaÈ™i logică a unui pluralism de faÅ£adă, la televiziuni sunt invitaÈ›i numaidecât vorbitori de o pregătire îndoielnică, dar plini de tupeu, cărora trebuie să le Å£ină piept persoane onorabile, pentru a dezbate denumirea limbii, etnonimul „român†vs. „moldoveanâ€, orientarea Est/Vest, neutralitate vs. NATO etc. Aceste opÅ£iuni sunt puse pe acelaÈ™i taler, sugerându-se că ar avea o egală legitimitate în ochii unui public timorat, căptuÅŸit cu cliÅŸee sovietice ÅŸi antioccidentale. Iar obiceiul unor posturi TV de a amesteca în cadrul aceleiaÈ™i emisiuni româna È™i rusa – pentru că invitaÅ£ii rusofoni din studio de regulă nu ne vorbesc limba – are efecte dezastruoase asupra publicului, deoarece întreÈ›ine confuzia identitară, încurajează limbajul macaronic folosit de moldoveni. Micul ecran a devenit astfel oglinda fidelă a „străziiâ€, îi reproduce babilonia lingvistică È™i diformitățile de gândire. ÃŽn schimb, au dispărut aproape cu totul din programele posturilor TV rubricile de cultivare a limbii, emisiunile literare, iar cele consacrate Uniunii Europene, valorilor ÅŸi mecanismelor ei de funcÅ£ionare, nici n-au apărut. Timidele încercări de a pune în dezbatere această tematică sunt bruiate de obtuzitatea ÅŸi partizanatul politic al interlocutorilor.
Marele absent de pe piaţa audiovizualului din Republica Moldova rămâne Televiziunea Română. Eliminată prin manevre ilegale de CCA-ul controlat de comunişti, TVR este acum „chiriaşul†obidit al unui SRL patronat de un influent om de afaceri şi politician din actuala putere – Vlad Plahotniuc. Acest SRL croieşte programul Televiziunii Române după propriile interese şi gusturi: telenovele latinoamericane dublate în rusă şi masive calupuri de publicitate. Moldovenii, o bună parte dintre ei cetăţeni români, pot privi posturi de stat din Rusia, Belarus, Turcia, Ucraina…, dar nu au acces la programul complet al postului public românesc. Şi nimeni, nici la Chişinău, nici la Bucureşti, nu pare deranjat de această situaţie. În schimb, clamează sus şi tare că-şi iubesc neamul şi limba. Halal patrioţi!
***
Premiile Naţionale din acest an au provocat destule controverse, stupori şi reacţii de indignare. Nu va exista niciodată o acceptare unanimă a laureaţilor, vor fi întotdeauna contestări şi liste alternative cu nume mai vrednice. Dar nici acuzaţii de impostură crasă, de lipsă de operă şi de… obraz n-ar trebui să auzim cu prilejul unei ceremonii chemate să celebreze, totuşi, valoarea şi performanţa culturală. Andrei Strâmbeanu, a cărui „încoronare†la secţiunea literatură a trezit cele mai multe comentarii negative, a fost recomandat pentru acest premiu de Uniunea Scriitorilor – cred că a fost una dintre cele mai chinuitoare şi mai pline de remuşcări pledoarii pe care a făcut-o Arcadie Suceveanu, preşedintele USM, dar astea sunt, probabil, riscurile unui post privit ca o alternativă la ceea ce a însemnat „stilul de lucru†al domnului Mihai Cimpoi. E greu să opreşti impostura, mai ales când aceasta vine peste tine ca un buldozer, dar odată şi odată cineva trebuie s-o facă, altfel în ce-ar mai consta diferenţa pe care ne place s-o invocăm?
Un alt caz controversat din lista laureaÅ£ilor Premiilor NaÅ£ionale este cel al lui Valeriu Pasat, istoric, fost director al Securităţii de la ChiÅŸinău, judecat pentru înaltă trădare sub regimul Voronin. A fost scos din puÅŸcărie fără nicio explicaÅ£ie, la presiunile Moscovei (prilej cu care justiÅ£ia moldovenească, cea care i-a dat o sentinţă de 10 ani de închisoare, a fost ridiculizată în ultimul hal). Dacă unii au afirmat atunci că întemniÅ£area lui Pasat a fost comandată de Voronin (ceea ce s-ar putea să fie adevărat), oare eliberarea miraculoasă a fostului director SIS ÅŸi transportarea lui rapidă la Moscova a fost mai puÅ£in suspectă?…
Valeriu Pasat a revenit în Moldova după debarcarea guvernării Voronin şi după ce el însuşi şi-a petrecut convalescenţa post-carcerală în saloanele concernului energetic ale imperialist-liberalului Anatoli Ciubais, al cărui angajat, consilier-strateg, era. A sosit la Chişinău cu un nou proiect politic, de factură ortodox-pravoslavnică, aliindu-se cu mitropolitul Vladimir Cantarean – mereu disponibil să slujească o cauză generoasă: „topirea†Moldovei în lumea slavă. Cu alte cuvinte, scăpat din puşcăria lui Voronin, Valeriu Pasat îi îndemna pe moldoveni, de pe numeroase panouri electorale (o campanie copios finanţată de sponsori), să intre într-o temniţă mai mare, cea a Rusiei. O idee care venea împotriva orientării pro-europene a Moldovei. Juriul Premiilor Naţionale a afirmat că a luat în considerare opera istoricului Pasat – publicarea unor importante documente din arhivele staliniste referitoare la Basarabia… – şi nu activitatea sa politică discutabilă. E o argumentaţie defectă. Un Premiu Naţional ar trebui să nu ignore integritatea morală a candidatului. Or, cum poţi să fii istoric antistalinist şi în acelaşi timp, ca om politic, să pledezi pentru atragerea Moldovei în cazarma lui Putin? Interesant caz de dedublare a personalităţii…
Şi încă un detaliu: având acces privilegiat la colecţii de documente interzise, nu l-am auzit pe Valeriu Pasat să pledeze pentru deschiderea arhivelor regimului comunist în beneficiul tuturor istoricilor şi cercetătorilor din Moldova şi din străinătate. Şi în aceste condiţii, de transparenţă, să-şi demonstreze valoarea în competiţie cu ceilalţi colegi de breaslă. Altfel, spectaculoasa sa lansare ca savant seamănă cu o banală operaţiune de recredibilizare a personajului.
***
Criza politică din România din această vară a reverberat puternic şi în Basarabia, care începe să conteze electoral pentru viaţa politică internă românească. Este profund regretabil că în vârtejul acestor bătălii necruţătoare a avut de suferit şi Institutul Cultural Român, ale cărui programe desfăşurate în Republica Moldova sunt foarte apreciate aici, întrucât aduc în beneficiul intelectualilor şi al publicului basarabean un chip nou, modern, european al culturii române. Şi în acest sens meritul fostei conduceri a ICR, în frunte cu Horia-Roman Patapievici, este incontestabil. Sperăm ca tensiunile politice de la Bucureşti să nu obnubileze obiectivul strategic pe care îl are România în această parte a Prutului: salvarea identităţii naţionale a basarabenilor şi susţinerea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova.
Ca intelectual de la Chişinău, îmi doresc ca România să evolueze, să devină mai atractivă pentru concetăţenii mei, să fie o ţară în care să domine legea şi să fie cinstită valoarea. Iar lucrurile bune să fie continuate şi amplificate, indiferent de rotaţia garniturilor politice. Doar aşa vom demonstra că suntem o naţiune matură, cu memorie şi spirit civilizator. Ar trebui să ieşim, odată şi odată, din „zodia†nefastă a Meşterului Manole, în care ne vedem mereu surpate temeliile şi zidurile ridicate cu atâta trudă şi sacrificii. Sunt convins că ceea ce va rămâne şi va conta la o reevaluare a acestor timpuri disperate şi confuze va fi doar cultura, prin momentele sale de vârf şi prin oamenii care au slujit-o.
Editorial, revista “Contrafort”, nr.7-8/2012
Bonus muzical: http://www.youtube.com/watch?v=M6clckVtMqo&feature=youtu.be