Vasile Gârneţ

Nu are mai mult de 17-18 ani. Slab, uscăţiv, ras în cap sau tuns foarte scurt, cu pomeţii obrajilor supţi, privire de animal încolţit – şi-o ascunde mai ales când e pus să răspundă la nişte întrebări, pe care ar vrea să le evite cu orice preţ. În noiembrie 2008 purta o canadiană, cu un guler de blană ataşat, şi a fost – surprins de camera de filmat – în grupul provocatorilor care au bruiat mitingurile de protest organizate de două partide democratice – Alianţa Moldova Noastră şi Partidul Liberal Democrat din Moldova. Şi pentru că fluieratul şi injuriile la adresa organizatorilor acelor mitinguri nu erau de ajuns, individul spunea, într-o română abia inteligibilă, în flash-interviuri acordate televiziunilor aflate în serviciul puterii, că participă la mitinguri pentru că este plătit de partidele democratice. Rostea diverse sume de bani şi încheia invariabil cu „Jos comuniştii!”

În 7 aprilie 2009 personajul iese din nou în evidenţă. Zecile de telefoane, aparate foto şi camere de filmat l-au fixat pe „retina” lor, alergând de colo-colo, între sediile Preşedinţiei şi a Parlamentului, într-un tricou galben aprins, uşor de reperat în mulţime, purtând tenişi şi pantaloni scurtaţi mai jos de genunchi. Avea rucsac în spate şi un tricolor desenat pe obraji, c-ai fi zis că era un suporter al naţionalei de fotbal a României. Până ieri, 13 aprilie, când Ministerul de Interne moldovean a acceptat să-i divulge identitatea în cadrul unui aşa-zis interviu difuzat la EU TV, postul creştin-democratului Iurie Roşca, fostul şef al „opoziţiei constructive” din vechiul parlament, nimeni nu-i ştia numele. Acum numele său e un bun public: Ion Galaţchi. Este adolescentul care a reuşit uluitoarea performanţă să arboreze steagurile României şi ale Uniunii Europene pe acoperişul Parlamentului şi în vârful clădirii-turn a Preşedinţiei, în toiul protestelor anticomuniste, degenerate în acte de violenţă, din 7 aprilie. O operaţiune complexă, care ar fi cerut o dexteritate neobişnuită, de „Batman” hollywoodian, şi lungi şi obositoare ore de antrenament, în condiţii dure, de cantonament, a fost realizată de acest fals „Gavroche” al revoluţiei basarabene în cel mult o oră, fără eforturi vizibile şi fără rezistenţa forţelor de ordine, care l-au primit, se pare, ca pe unul de-al lor, oferindu-i întreaga asistenţă pentru a-şi duce la îndeplinire „nobilul” gest. Întrebat de reporter, Ion Galaţchi spune – parcă recitând un text învăţat pe dinafară – că a urcat pe acoperişurile celor două clădiri şi a arborat steagurile doar pentru a „linişti masele şi a opri distrugerea clădirilor”. Surprinzător, tânărul care are evidente probleme în a rosti în română o frază coerentă, se referă la „psihologia maselor” ca un doctorand în ştiinţe sociale. Dar ceea ce trebuie să se reţină, ne sugerează tânărul „revoluţionar”, ghidat de reporter, este că iniţiativa îi aparţine lui şi colegului său – Dragoş Musteaţă –, şi că poliţia şi serviciile secrete nu sunt implicate în scenariu, aşa cum au sugerat partidele de opoziţie şi presa democratică. Adică, ei doi au gândit totul, au „cizelat ideea” – expresia le aparţine –, iar cu cei care apărau (trebuiau să apere) instituţiile statului – securişti şi poliţişti, pur şi simplu „s-au înţeles”, „au negociat”. 

Acest individ cu tricou galben, care a devenit vedetă pe youtube (Yellow Boy), a fost căutat cu insistenţă de presa independentă în ultimele zile şi ignorat cu un straniu dezinteres de către poliţie, care, între timp săltase din stradă, răpise de la orele de curs şi din camerele de cămin sute de tineri, sub acuzaţia de participare la „lovitura de stat” din 7 aprilie. Pe aceştia din urmă i-a maltratat, i-a torturat, i-a obligat să semneze nişte hârtii fără a-i lăsa să le citească, le-a interzis să-şi contacteze părinţii sau rudele, i-a judecat sumar, în stilul proceselor staliniste, chiar în incinta comisariatelor de poliţie, fără martori, fără dreptul de a-şi susţine nevinovăţia. Despre supliciul acestor tineri aflăm din relatările colegilor lor eliberaţi, dar aflaţi sub consemn să nu părăsească oraşul sau chiar propria locuinţă, pentru că ancheta continuă.

Guvernarea comunistă a împânzit Moldova, urmând modelul rusesc, al lui Putin, cu agenÅ£i în civil, mai vârstnici sau mai tineri, precum pare a fi (până la proba contrarie) acest „Ion GalaÅ£chi”, despre care sper să aflăm mai multe în zilele ce urmează. ÃŽndoctrinaÅ£i, violenÅ£i, fideli tătucului Voronin, care i-a cules din toate mediile sociale, i-a instruit sumar, le-a înmânat carnetul de comsomolist ÅŸi le-a pus în mână „catehismul” luptei împotriva imperialismului românesc. AceÅŸti adolescenÅ£i înrăiÅ£i ÅŸi dezarticulaÅ£i în vorbire ÅŸi gândire sunt copiii de suflet ai regimului Voronin, toÅ£i ceilalÅ£i – tinerii instruiÅ£i, cu aspiraÅ£ii europene, care au protestat paÅŸnic împotriva fraudării alegerilor ÅŸi împotriva unui regim comunist anacronic ÅŸi cleptoman – sunt consideraÅ£i duÅŸmani ai statalităţii, nepatrioÅ£i, agresori, agenÅ£i ai serviciilor străine, bandiÅ£i, urmaÅŸi ai lui Antonescu, fasciÅŸti… Sunt cuvintele iresponabile cu care un preÅŸedinte de Å£ară (cu mandatul expirat) ÅŸi-a gratulat generaÅ£ia de mâine a ţării, fără s-o asculte ÅŸi fără să încerce un dialog cu ea. Sunt acuzaÅ£ii halucinante, rostite pentru a se camufla o diversiune, pusă în scenă de comuniÅŸti, cu singurul scop de a se menÅ£ine la putere. Oricum, indiferent de ce ar mai putea să urmeze, după acest aprilie 2009 Basarabia nu va mai fi aceeaÅŸi de până acum.

14 aprilie, Chişinău