Relaţia cu Rusia, în numele căror valori?

A fost şi va fi mereu o diferenţă între practicienii politicului şi criticii acestui fenomen – oameni care fac apel la principii şi constante umaniste, invocându-le, după cum li se pare celor dintâi, în dauna eficienţei imediate, în detrimentul randamentului vânat de o decizie politică sau de un contract comercial. Memorie, moralitate, valori spirituale, libertăţi civice – toate acestea par să-i însufleţească doar pe intelectualii lipsiţi de responsabilităţi administrative, care îşi permit luxul să peroreze despre „trestia gânditoare” a lui Pascal, fără a fi preocupaţi de fluctuaţiile de preţ ale benzinei pe drumul ei de la poarta rafinăriei până la pompa staţiei de alimentare.
Åži totuÅŸi ignorarea valorilor etice nu aduce nimic bun. Aud tot mai des în ultimul timp politicieni români ÅŸi analiÅŸti de politică externă vorbind despre nevoia presantă a României de a dezvolta „relaÅ£ii pragmatice” cu Rusia. Este o Å£ară mare, o piaţă fabuloasă, rezervorul unor incomensurabile resurse de energie. Plătim, ca proÅŸtii, cel mai mare preÅ£ pentru gazul rusesc în această parte a Europei, în timp ce alÅ£ii au obÅ£inut, prin flexibilitate diplomatică ÅŸi negocieri directe, condiÅ£ii mult mai avantajoase. Cei care interpretează aceste cântece de sirenă acuză „fundamentalismul” pro-american al preÅŸedintelui Băsescu ÅŸi obstinaÅ£ia lui de a nu sta de vorbă cu Putin la Istanbul, obstinaÅ£ie care ne prejudiciază interesele, întrucât pipe-line-urile ruseÅŸti vor ocoli România… Cred ÅŸi eu că a evita contactul cu liderul unei mari puteri, chiar dacă nu-l ai la inimă, nu e o atitudine recomandabilă în politică, deÅŸi pot înÅ£elege reticenÅ£a preÅŸedintelui român: este, cum spun unii, complexul celui ce preferă distanÅ£a, pentru a nu cădea în ispita unei apropieri vinovate. Cu toate acestea, avocaÅ£ii apropierii de Răsărit, am impresia, abia aÅŸteaptă să le facă Moscova cu ochiul, pentru a renunÅ£a, contra Å£iÅ£ei ÅŸi gaz metan, la ultimul dram de demnitate naÅ£ională.
Aş vrea să fiu înţeles corect. Vecinătatea geopolitică a Rusiei este o fatalitate, nu ne putem schimba locul pe hartă. Ruşii ne-au invadat de mai multe ori în istorie, ne-au răpit teritorii, ne-au impus comunismul, ne-au supt măduva din oase cu sovromurile lor – e drept că şi noi le-am dat motive de ură cu aventura nebunească a lui Antonescu dincolo de Nistru! –, dar dacă am contabiliza la nesfârşit relele ce ni s-au făcut, ar trebui să ne închidem într-un buncăr, mai ales că şi alţii ar putea să ne răspundă cu aceeaşi monedă. Şi totuşi, de vreme ce memoria ni se pare o povară, de ce nu încercăm barem să ne cunoaştem mai bine interlocutorul? Cu care Rusie vrem să dezvoltăm aceste relaţii şi, mai ales, în numele căror valori? Economia îşi are legile ei, nu vei turna în rezervoarele maşinilor pledoarii anti-KGB în loc de benzină, dar şi să ignori realităţile regimului Putin mi se pare o impardonabilă eroare de siguranţă naţională, care s-ar putea să ne coste. Să nu înţelegem chiar nimic din exemplul Basarabiei, să trecem peste acest conflict al nostru nerezolvat în numele câştigurilor pe care unele firme din România le obţin din negoţul lor ilicit cu Transnistria?
Războiul din Cecenia, submarinul Kursk, teatrul Nord-Ost, ÅŸcoala de la Beslan, dosarul Yukos, moartea Anei Politkovskaia, cazul Litvinenko… – sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute crime ÅŸi ilegalităţi ce i se pot imputa actualului regim de la Moscova sau pentru care acesta poartă răspunderea morală. Kremlinul are o listă impresionantă de „realizări”: suprimarea presei independente, represaliile la adresa partidelor democratice, anularea alegerilor guvernatorilor în regiuni ÅŸi transformarea ţării într-o „piele de leopard” feudală, administrată de satrapi locali care îşi trimit tributul loialităţii la Centru, instigarea ÅŸovinismului ÅŸi antisemitismului în societatea rusă… Supraprofiturile pe care le extrage Moscova din exporturile de energie au adus Å£ara la sapă de lemn, mărind abisul dintre un pumn de oligarhi ÅŸi marea masă a cetăţenilor. Rusia nu a pus niciodată preÅ£ pe viaÅ£a umană, a înlocuit drepturile individului cu delirul grandorii imperiale. A fost admisă în G8, dar nimic nu o leagă de partenerii săi occidentali, pe care a demonstrat că îi poate oricând ÅŸantaja, sprijinind programul nuclear al Iranului sau hegemonia chineză.
Dacă un fost cancelar german, Gerhardt Schroeder, nu şi-a făcut probleme de conştiinţă şi a devenit simbriaş al Gazpromului, ar trebui oare să presupunem că nişte politicieni sau oameni de afaceri români nu vor avea nici un scrupul din a urma aceeaşi cale? A pune pe acelaşi cântar politic investiţiile occidentale şi cele ruseşti în economia românească, ba încă a mai deplânge insuficienţa acestora din urmă, nu este decât un act de manipulare rău intenţionată, care ne semnalează fără greş cu cine avem de a face.