Despre „onoarea” bogaților

Când am fost întrebat de un cunoscut jurnalist român, în ajunul alegerilor, ce cred despre soarta votului din 28 noiembrie, mi s-a părut potrivit să-i ofer un răspuns mai degrabă sceptic: mi-e teamă, i-am spus, că vom avea de ales între bolșevici și oligarhi. Bolșevicii sunt o echipă de „parașutiști”, îi știm prea bine: vor trece cu șenilele peste valorile noastre naționale. Cu oligarhii te mai poți înțelege dacă le oferi niște garanții, în schimbul legalizării unor afaceri, al ieșirii lor din economia subterană (am zis „subterană”, nu „tenebră”! – un termen agramat, pe care sunt consternat să-l aud din gura unor persoane cu pretenții de intelectuali). Oligarhii ar putea susține orientarea pro-occidentală a Basarabiei, evident, nu din dragoste de Voltaire și Max Weber, ci pentru că și-ar vedea, de bună seamă, într-un sistem de tip vestic asigurați banii și pedigrée-ul familiei.

Viața după model rusesc pentru îmbogățiții tranziției este foarte anevoioasă, somnul neliniștit, bodyguarzii excesiv de costisitori. Ca să supraviețuiești într-o astfel de lume, trebuie să cotizezi la pușculița Clanului conducător – cel ce împarte „zonele de vânătoare” bogaților și falsul discurs egalitarist amărâților care compun electoratul de bază. Sunt convins că dacă sunt adevărați capitaliști, adică producători de plusvaloare și nu delapidatori ai patrimoniului public, „oligarhii moldoveni independenți”, indiferent de originea obscură a primului lor milion, vor fi bucuroși să dea socoteală pentru toate miliardele ulterioare, doar pentru a nu se trezi într-o zi cu un ordin de naționalizare sau cu procese de tip stalinist, din cele ce l-au înfundat pe Hodorkovski.

Suntem, am impresia, în episodul 3 din „Nașul”, în care familia Corleone, după ce și-a strâmtorat sau chiar deplasat adversarii spre tărâmuri „mai fericite”, începe să-și dorească o respectabilitate socială, creează fundații caritabile, profesează mecenatul, își trimite copiii la Harvard și Berkley. Azi, tinerii vlăstari ai pistolarilor de altă dată zâmbesc, larg, în fața camerelor de luat vederi, urcă, sprinten, treptele unor imobile luxoase, afișează ținute de week-end, dezinvolte, cu pulovere scumpe de cașmir strecurate sub sacouri elegante și, culmea!, știu să facă acorduri gramaticale corecte.

Evident, schiÈ›ez un portret generic, orice asemănare cu personaje concrete din actualitatea moldovenească este pur întâmplătoare… Nu cred într-o societate austeră precum cea a spartanului Licurg, în care bogaÈ›ii È™i săracii sunt chemaÈ›i să mănânce laolaltă din blidul de linte comunitar. ÃŽmi doresc o Moldovă în care oamenii avuÈ›i să fie garanÈ›ii stabilității democratice È™i ai prosperității naÈ›ionale, nu „rechini” care își împart, hulpav, trupul din ce în ce mai vlăguit al țării.
 
________________
Articol apărut în „Adevărul Moldova”, 31 decembrie 2010