„Incoruptibilii” în politică

Suntem la sfârșitul unui an furtunos, plin de evenimente care au alimentat copios agenda publică. Ne-am prinde și noi în ispita jocurilor de societate, comentând topuri, întocmind bilanțuri în preajma Pomului de Craciun, dacă politicienii moldoveni nu ne-ar „fierbe” la foc încet până în ultima zi a acestui an. Mai exact: dacă negocierile pentru formarea unei guvernări democratice nu ar bate pasul pe loc sau, mai rău, dacă discuțiile nu s-ar fi blocat din cauza unor revendicări excesive, avansate în ultimul moment de Partidul Liberal. Nu știm cum vor evolua lucrurile, dar subita dorință a lui Mihai Ghimpu de a obține pentru formațiunea sa conducerea unor structuri de forță – Ministerul de Interne, Centrul Anticorupție, Serviciul Grăniceri sau Procuratura Generală – par să fi diminuat serios șansele de constituire a unei alianțe de centru-dreapta, pentru care au votat 60 % dintre cetățeni.

Frustrările unui partid modest în rezultate electorale pot fi înțelese: sunt reacții omenești în fața colegului care s-a dovedit mai eficient, mai inteligent, mai abil. Guvernul Filat a știut să convertească în succes o situație ce părea din start compromisă: mă refer la uriașa gaură din buget lăsată de comuniști drept moștenire noii puteri. Nu este doar meritul PLDM ci, firește, al întregii coaliții că economia națională a fost menținută pe linia de plutire și că în relația cu Uniunea Europeană s-a înregistrat o deschidere fără precedent. Dacă, totuși, atmosfera în interiorul Alianței nu a fost tocmai senină, responsabilitatea revine, la fel, tuturor liderilor de partid, care ar fi putut avea o mai bună comunicare între ei și o mai lucidă așezare a priorităților. „Răzmerița” din ultimul moment a PL-ului, provocată după patru săptămâni de discuții intense cu ceilalți parteneri din Alianță, pare sau o orbire, sau o diversiune. În cele 11 runde de negocieri, Partidul Liberal a avut suficient timp să-și prezinte un set de cerințe rezonabile, luând în considerare atât marja de manevră limitată de care dispune, cât mai ales, contextul, miza enormă pe care o comportă formarea unei guvernări pro-europene. E penibil că după ce Partidul Democrat a fost aspru criticat pentru duplicitate, să contați că obstacolul în calea unei alianțe pro-occidentale îl ridică cel mai anticomunist partid din Moldova. Dacă așa stau lucrururile, PD obține o excelentă scuză pentru a bate palma cu Voronin – iată o idee unanim împărtășită de analiștii politici.

Supărarea e un sfetnic rău în politică. E nevoie de principii, dar È™i de clarviziune. Un om politic nu are voie să ignore realitățile, È™i dacă acestea îi sunt momentan defavorabile, are datoria să-È™i calce pe inimă, să se replieze strategic, pentru a asigura un viitor mai bun aspiraÈ›iilor sale. Ce va obÈ›ine Mihai Ghimpu dacă Partidul Democrat va face alianță cu PCRM? Cum vor mai lupta cu „mafia”, în condiÈ›iile unui stat poliÈ›ienesc, incoruptibilii din PL, trecuÈ›i în opoziÈ›ie? Cu ce eficiență vor pleda ei pentru „adevărul istoric”, adevăr pe care nu-l poÈ›i statua prin decrete, ci doar în urma unui îndelung proces de educaÈ›ie È™i prin modelarea opiniei publice, dacă toate libertățile cucerite în ultimul an, inclusiv graÈ›ie sacrificiului tinerilor din 7 aprilie, vor fi compromise? Dar mai ales, ce soartă va avea Republica Moldova, dacă Occidentul va zăvorî uÈ™a pe care, deocamdată, o È›ine întredeschisă, aÈ™teptănd ca politicienii pro-europeni de la ChiÈ™inău să pună interesul naÈ›ional mai presus de egoismele lor de partid?…

Există o regulă în medicină, aplicabilă și în politică: dacă nu știi să faci bine, încearcă măcar să nu faci rău.

_______

 29 decembrie 2010