Moldova își reia direcția europeană

Seara zilei de 30 decembrie a limpezit în cele din urmă ierarhiile politice în Republica Moldova. Vestea cea mare e că avem o coaliţie pro-europeană la Chişinău, după o perioadă (prea lungă) în care balanța a tremurat dramatic. Rămâne marea problemă a alegerii șefului statului, pentru care, aritmetic, Alianța are nevoie de două voturi din partea PCRM. Frustraţi că n-au fost prinşi în jocul guvernării, comuniștii fac declaraţii belicoase, ne asigură că nu vor ceda, că vor împinge lucrurile spre alegeri anticipate.

Câteva observații „la cald” pe marginea celor întâmplate.

Moscova, aparent, a pierdut jocul pe care l-a trasat în grabă şi cam nervos în Moldova. Întrucât ceea ce a conturat Narîşkin prin vizita sa intempestivă la câteva zile după alegerile din 28 noiembrie, vizită în care Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte interimar al statului, a fost un factor de legitimare a acestei intruziuni brutale în afacerile interne ale Moldovei, acceptând o întrevedere cu trimisul Kremlinului (dar el, probabil, nu a înţeles nici acum acest lucru), era o alianţă de centru-stânga, care să-i fie fidelă Rusiei şi să încetinească apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. Scenariul Moscovei a eșuat. Avem o alianţă de centru-dreapta, care cel puţin în declaraţii (şi ar fi bine ca opinia publică să cunoască conţinutul Acordului de constituire a noii puteri) va continua o politică pro-occidentală.Am spus „înfrângere aparentă”, pentru că toate privirile de-acum încolo se vor aținti pe noul Nr. 1 al politicii de la Chișinău. Marian Lupu s-a aflat într-o postură extrem de interesantă şi avantajoasă, de-a lungul lungilor săptămâni de discuții tensionate. Spre deosebire de ceilalți șefi de partide, omul a negociat relaxat, la stânga şi la dreapta, conştient că şi unii şi alţii îi vor oferi acelaşi „premiu” râvnit: postul de preşedinte al parlamentului şi, cu puţin noroc, şi funcţia de şef al statului. O situație unică în istoria plină de curiozităţi şi stranietăţi a Basarabiei post-sovietice. Lupu ne tot declara, cu o regularitate de metronom înnebunitoare, că „ne înțelegem de minune cu partenerii din PCRM, am găsit un consens deplin în majoritatea chestiunilor discutate, ni s-a făcut o ofertă foarte generoasă”, încât era greu să-ți învingi stupoarea la gândul că de un asemenea politician versatil depinde viitorul european al Moldovei. Oscilațiile dlui Lupu ne apar azi cu atât mai ciudate, cu cât ieri, 30 decembrie, în ziua decisivă pentru formarea noii coaliții de guvernământ din Republica Moldova, Consiliul Național al Partidului Democrat a votat cu o majoritate zdrobitoare reconstituirea Alianței pentru Integrare Europeană. Dacă a fost o strategie menită să-i asigure o poziție convenabilă în fața partenerilor de negocieri, Marian Lupu și-a luat cu brio revanșa pentru perioada de circa un an de zile în care nu a deținut nici o funcție în aparatul de stat, după desprinderea sa de comuniști, în iulie 2009.

ÃŽn continuare, marile neliniÈ™ti se leagă tot de acest politician. Mai întâi, pentru că dl Lupu a vândut, practic, partidul unui om de afaceri, Vlad Plahotniuc, după ce a reuÈ™it să-l redreseze spectaculos la capătul degringoladei în care se afla sub conducerea lui Dumitru Diacov (acesta din urmă – fost corespondent al agenÅ£iei TASS la BucureÅŸti). Dar dincolo de acest gest, bascularea lui Marian Lupu pe linia Est-Vest, faptul că a fost curtat insistent de Narîşkin, vizita sa în Germania de acum o săptămână, pentru care a invocat, inabil, niÈ™te probleme de familie, augmentează suspiciunile privind angajamentele sale oculte față de Rusia. Deocamdată sunt speculaÈ›ii. Ajuns la manetele dublei sale învestiri – de speaker È™i preÈ™edinte interimar –, dl Lupu va confirma sau infirma zvonurile pe care, cu sau fără voia sa, le-a alimentat.

Pe lânga stilistica oximoronică și cacofonică a liderului PD – Marian Lupu este politicianul basarabean de la vârf care comite cele mai multe cacofonii în vorbire! –, în aceste zile de încordată așteptare, am mai consemnat și echilibristica nervoasă, răzvrătită, a lui Mihai Ghimpu. Licitând pe ultimii metri mai mult decât îi permitea rezultatul electoral modest al Partidului Liberal, prin șantajul pe care l-a exercitat alături de liderul PD asupra lui Vlad Filat, fostul președinte interimar de la Chișinău era să arunce în aer întreaga construcție atât de greu asambalată. Dl Filat pare să fi găsit soluțiile care au dezamorsat situația. Reconfirmarea sa în funcția de premier sperăm să asigure stabilitate și forcingul necesar pe direcția Vest „automobilului” care tocmai a ieșit din șantierul politic moldovenesc.

Poate învăţătura cea mai importantă pe care e bine să o tragă România, după aceste dificultăți ce păreau la un moment dat insurmontabile pentru formarea noii coaliții pro-democratice de la Chișinău, este că în Moldova e timpul să se învestească în politici profesioniste, să fie susținute persoane valoroase, competente şi inteligente. Bucureștiul n-ar mai trebui să se lase sedus de cântecul de sirenă al „unioniștilor de carton” de la Chișinău, ci să măsoare patriotismul după eficiența faptelor, nu după volumul retoricii naționaliste.

Reconstituirea Alianței pentru Integrare Europeană este cadoul de Revelion pe care Basarabia îl face tuturor românilor. La mulți ani, România!

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply