|
Bineînţeles, reaşezarea societăţii pe baze noi nu se face într-o zi. Necesitatea periodică a unor regrupări pe scena politică, a unor delimitări şi limpeziri de ape, a unor ajustări şi reajustări legislative la realităţile în schimbare nu poate fi ignorată. Să nu ne amăgim însă, furându-ne propria căciulă. Dacă urmărim pas cu pas mişcările tuturor partidelor, modul în care au acţionat în anumite situaţii critice, vedem că, din păcate, motivaţiile lor nu întotdeauna au o justificare "nobilă", "obiectivă", legată de principii doctrinare sau interese supreme. Cazul FPCD care s-a aliat cu comuniştii pentru a debarca guvernul proeuropean al lui Sturza este unul din multele care nu poate fi justificat decât prin nişte calcule meschine sau oculte. Nimic nu s-a limpezit prin această acţiune trădătoare, care a dus la distrugerea ADR şi destabilizarea echilibrului obţinut după alegerile din 1998. S-au călcat nişte principii care nu puteau fi călcate fără pierderi morale, s-au amestecat culori incompatibile şi întreg spectrul politic de la noi s-a transformat dintr-o dată într-o masă urâtă şi confuză.
Pe de altă parte, dacă privim conflictul dintre preşedinte şi parlament cu un ochi nepărtinitor, vom găsi suficiente argumente în folosul consolidării puterii executive, pretinse de Lucinschi, după cum vom găsi destule argumente pentru a ne împotrivi încercărilor sale de a introduce regimul prezidenţial, de a "belorusiza" RM. Problema trebuia şi putea fi rezolvată în comun. Iarăşi, contrareacţia parlamentului nostru nu a fost bine cântărită şi raportată la nevoia de stabilitate. Nici partidele, nici ramurile puterii luate aparte nu par să fi înţeles încă importanţa dialogului, a căutării unor soluţii acceptabile pentru toţi cei interesaţi. Se merge pe calea obişnuită a "luptei", a forţării oponenţilor, pentru a le impune propriul punct de vedere. Mai e mult până c`nd respectarea unor elementare convenienţe ale democraţiei va deveni o normă în mediul nostru politic.
Nu în ultimul rând ar trebui sa menţionăm că a existat în parlament un grup de deputaţi care au lucrat, deschis sau pe ascuns, pentru alegeri anticipate, adică pentru destabilizare. Aceşti kamikaze erau dirijaţi din afara parlamentului; relaţiile lor cu preşedintele Lucinschi erau bazate pe o dependenţă insuficient de clară. Se vorbeşte mult de factorul KGB, de "cârtiţele" care lucrează nestingherite în birourile puterii, dar, atâta timp cât aproape toate partidele se opun adoptării unei legi a lustraţiei, lucrurile nu se pot clarifica.
2. Cineva spunea că alegătorul nostru este imprevizibil. Din păcate, cel puţin până acum, imprevizibilitatea sa a avut doar sens negativ. Nişte sondaje credibile - pe care, iarăşi din păcate, nu suntem în stare să le plătim - ne-ar edifica mult mai exact în ceea ce priveşte posibilele rezultate ale scrutinului parlamentar. Fiindcă partidele de dreapta au păşit în alegeri cu stângul, lasând impresia că sunt incapabile de a se înţelege, de a se uni de dragul unui interes suprem sau, cel puţin, de a nu se război în permanenţă unele cu altele, e puţin probabil ca ele să obţină numărul de voturi care să le permită formarea unei noi alianţe democratice, de felul celei din 1998, care ne dăduse atâtea speranţe. Mai mult, ele nu par să fi tras învăţămintele necesare din acest eşec. În special PPCD pare să nu se fi dezis de rolul de "terminator" al partidelor de dreapta, lovind în ele cu orice prilej, mai totdeauna sub centură, în timp ce comuniştii se bucură de un tratament mult mai generos, lansându-se doar din când în când nişte apeluri abstracte privind pericolul ideologiei lor.
Avantajate ca niciodată de eşecul partidelor de dreapta, forţele de stânga au multe şanse să câştige majoritatea în parlament. Şi din partea Rusiei, care se implică mai activ ca niciodată în afacerile noastre interne, le vine un sprijin enorm. Călătoriile aproape săptămânale ale lui Voronin la Moscova, atenţia pe care i-o acordă Putin şi chiar patriarhul Aleksii II (!) sunt semnale deschise pe care Kremlinul le trimite alegătorilor noştri. (Această implicare trebuie legată cu eforturile Rusiei de a recuceri poziţiile pierdute aici după 1991. De acum încolo, situaţia internă din RM va depinde într-o măsură mult mai mare de planurile sale, de faptul cât de departe vor ţinti ele.)
În acest context, Lucinschi, care a contribuit hotărâtor la întărirea comuniştilor, se pomeneşte în umbră, pare marginalizat. Trimisul său, Dumitru Braghiş, a fost primit la Kremlin cu evidentă ironie, Putin refuzând vădit să facă vreun gest care să fie interpretat ca sprijin electoral, anulând chiar în ultimul moment semnarea unui acord de livrare a gazului, anunţat cu mare tam-tam la Chişinău, înainte de decolarea avionului guvernamental spre Moscova. E logic să ne întrebăm: lupta împotriva ADR-ului (cu ajutorul FPCD-PPCD, al comuniştilor şi al deputaţilor "independenţi") şi provocarea alegerilor anticipate a fost un joc pe cont propriu, o greşeală de calcul a actualului preşedinte sau pur şi simplu e vorba de o schimbare în atitudinea Moscovei, care nu mai are nevoie de el, mizând de-acu înainte pe Voronin? O vom vedea după alegeri. În primul caz, Lucinschi va trebui să pună în aplicare acelaşi scenariu din anul trecut şi vom avea, spre sfârşitul anului, noi alegeri parlamentare, în cel de-al doilea - îl vom avea pe Voronin preşedinte. Cu alte cuvinte, ne aflăm pe punctul după care orice întrebare privind viitorul nostru poate deveni retorică.
|
Inapoi la cuprinsul numarului