Republica Moldova la răspântie (2)

2. În lipsa unor sondaje credibile, prognozele referitoare la structura viitorului parlament pot fi făcute doar în baza punerii în evidenţă a câtorva factori decisivi de ordin social-psihologic şi politic, care vor condiţiona votul majorităţii cetăţenilor pe data de 25 februarie. Din punctul meu de vedere, aceşti factori ar putea fi următorii. Primul, gradul înalt de dezamăgire a moldovenilor în politica promovată pe parcursul ultimilor ani sub lozincile democraţiei şi reformării societăţii şi, ca urmare, creşterea nivelului de nostalgie după timpurile egalităţii în sărăcie. Al doilea, atitudinea de neîncredere şi scepticism faţă de principalele formaţiuni politice, în special faţă de partidele parlamentare şi liderii acestora, care, în viziunea alegătorilor, poartă responsabilitatea directă pentru starea de criză în care se află societatea pe parcursul ultimilor ani. Al treilea, nivelul relativ stabil al votului cetăţenilor alolingvi - care, în mod tradiţional, sprijină formaţiunile de stânga şi proceseiste -, activismul politic înalt al acestora.

Aceşti factori pot avea consecinţe negative în primul rând pentru partidele şi formaţiunile de dreapta şi centru-dreapta. Intelectualii de la oraşe şi cetăţenii cu viziuni relativ formate în favoarea schimbărilor democratice se simt dezorientaţi, constituind cele 35-45 procente de indecisi, care formează majoritatea tacită. Tehnologiile electorale agresive şi populiste, utilizate de formaţiunile de stânga şi centru-stânga, sunt în stare să reorienteze o porţiune însemnată a acestui electorat. Pe de altă parte, va spori şi eschiva electorală a reprezentanţilor acestui grup social important pentru formaţiunile de orientare democratică şi reformatoare. Un impact negativ asupra rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare pentru aceste partide îl va avea aflarea după hotarele ţării a unui număr considerabil de cetăţeni ai Republicii Moldova, oameni cu o poziţie civică activă (cei pasivi rămân în sate şi oraşe).

În consecinţă, în alegerile parlamentare anticipate se poate produce fenomenul oportunităţii alternativei ca manifestare a dreptului electoratului de a schimba echipa guvernantă în caz de eşec în promovarea schimbărilor şi ameliorarea condiţiilor de trai ale grupurilor sociale majoritare. Acest fenomen îi favorizează în primul rând pe comunişti şi pe actualul prim-ministru, precum şi partida proprezidenţială în ansamblu. Se pare că doar câteva formaţiuni de dreapta şi centru-dreapta au şanse să treacă pragul de 6 procente: Partidul Democrat, PRCM şi PPCD, în zona riscului rămânând PFD şi naţional-liberalii. Dreapta are şanse să acumuleze în total vreo 30-35 de locuri în noua componenţă a legislativului, majoritatea fiind formată de coaliţia de stânga, în cadrul căreia comuniştii vor juca rolul de lider.

Nu este exclus şi riscul ca, în cazul neparticipării masive la vot a moldovenilor, comuniştii să acumuleze suficiente mandate pentru a forma integral puterea în Republica Moldova. În acest caz va urma inevitabila reorientare politică a ţării spre Rusia şi Belarus, urmată de reducerea rapidă a raporturilor cu ţările spaţiului Euro-Atlantic. Consecinţele economice şi sociale ale unor astfel de schimbări vor fi mai mult decât negative pentru marea majoritate a populaţiei, căreia i se va oferi doar o singură şansă - să se dezmeticească definitiv, să înţeleagă pe ce lume trăieşte şi cine îi sunt adevăraţii prieteni. Să ne dea Domnul cel puţin mintea de pe urmă!

1. Din păcate, anul 2000 nu a fost cu mult mai frământat decât anii precedenţi şi decât toţi ceilalţi ani de independenţă a RM. Lupta pentru reîmpărţirea puterii - căci aceasta este în fond cauza permanentei instabilităţi din societatea noastră - nu a încetat nici chiar în perioada guvernării agrariene, care obţinuse peste 50 la sută de locuri în Parlament. Să ne amintim că după 1994 bătălia se ducea chiar în interiorul partidului de guvernământ, împărţit în mai multe facţiuni, iar confruntarea dintre preşedintele de atunci, agrarianul Mircea Snegur, şi parlamentul la fel de agrarian era pe cale să se transforme, cu implicarea generalilor, într-un conflict dintre cele câteva unităţi ale armatei noastre. De acolo şi până la războiul civil nu rămânea decât un pas. Focul s-a potolit doar în momentul când Mircea Snegur a bătut în retragere, recunosc`nd decizia Curţii Constituţionale privind nelegitimitatea demiterii ministrului apărării Pavel Creangă. În fond, totul a depins de caracterul conciliator al lui Mircea Snegur. Petru Lucinschi însă, fiind mai obstinat, nu cedează decât cu intenţia de a-şi aduna forţele pentru a ataca din nou, nu întotdeauna deschis. De altfel, pentru el anul 2000 este unul în care "a triumfat raţiunea".

Perioada 1998-2000 este totuşi deosebită prin faptul că pentru prima dată principalii actori politici au fluturat steagurile dreptei, au reprezentat, se consideră, veritabila, nu mimata, conjuncturala, ca în cazul agrarienilor, adeziune la ideile democraţiei şi reformei. De aceea, consecinţele evenimentelor din anul trecut vor fi şi sunt deja mult mai grave ca de obicei, şi reacţia noastră emoţională, alarmată este pe deplin îndreptăţită.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină