|
Alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie curent par să reprezinte încununarea unor convulsii politice fără precedent în anii independenţei. Mai mult, ele sugerează ideea că drumul de până acum al Republicii Moldova a fost unul greşit şi că viitorul său democratic se află în pericol. Pentru a încerca să elucidăm cauzele acestui dezastru anunţat - restauraţia - şi a vedea ce ar putea să urmeze după alegerea noului Parlament, am solicitat unor analişti politici independenţi de la Chişinău să-şi expună punctele de vedere într-un chestionar ad-hoc.
1. Anul 2000 a fost un an foarte frământat din punct de vedere politic. În acest interval confruntările dintre şeful statului şi Parlament şi-au atins apogeul prin instituirea republicii parlamentare ca formă de guvernământ în Republica Moldova. Însă incapacitatea fostului legislativ de a alege şeful statului, conform noii legi, a compromis în bună măsură ideea de republică parlamentară, favorizându-l, cum opinează unii comentatori, pe actualul preşedinte. Cum aţi caracteriza această succesiune de evenimente şi care sunt cauzele, în viziunea Dv., pentru care s-a ajuns la alegeri parlamentare anticipate?
2. Care va fi, în opinia Dv., structura viitorului parlament? Ne putem aştepta la o dominaţie cvasitotală a forţelor de stânga, nostalgic-sovietice? Mai este posibilă repetarea unei situaţii apropiate de rezultatele alegerilor din 1998, când, în pofida victoriei obţinute la urne, comuniştii au ajuns în opoziţie? Analizaţi tendinţele care se prefigurează, evoluţiile posibile în Republica Moldova pe termen mediu şi lung în urma scrutinului din 25 februarie 2001.
Nicolae Chirtoacă :
1. Sistemul de guvernare care a existat la noi până la data de 5 iulie 2000, când Parlamentul a votat amendamentele la legea supremă şi Moldova a fost declarată republică parlamentară, se baza pe un principiu democratic clasic care se numeşte divizarea puterilor în stat. Regimul semiprezidenţial-semiparlamentar într-o societate în plină tranziţie oferă posibilităţi de conlucrare eficientă între principalele structuri ale puterii, limitând considerabil riscurile unui derapaj spre un sistem autoritar, piramidal şi antidemocratic. Condiţia principală a funcţionării cât de cât eficiente a acestui sistem de guvernare: atitudinea responsabilă şi profesionistă a persoanelor alese şi numite în fruntea administraţiei de stat, respectarea conştientă a normelor democratice, subordonarea intereselor de grup celor generale, neadmiterea înstrăinării puterii de interesele majore ale comunităţii.
Iniţiatorul crizei politice a fost, de fapt, chiar şeful statului, care, pe la începutul anului 1999, a început o campanie dură de ponegrire a Parlamentului în încercarea acreditării ideii atribuirii preşedintelui unor împuterniciri suplimentare. De fapt, lovind în Parlament, dl Lucinschi urmărea cel puţin două scopuri preelecrorale. Primul, a da vina pentru guvernarea ratată şi mizeria din ţară pe legiuitori, care, la o adică, l-au limitat în acţiunile şi iniţiativele sale şi, al doilea, discreditarea liderilor formaţiunilor parlamentare, de fapt a principalilor contracandidaţi la alegerile prezidenţiale din 2000.
Anume pornind de la aceste considerente Lucinschi a depus eforturi susţinute pentru a destabiliza majoritatea parlamentară - Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, care de la bun început era destul de fragilă, - cre`ndu-şi totodată un suport politic în viitoarele alegeri prin lansarea mai multor formaţiuni politice "de o singură folosinţă", denumite congrese, uniuni, alianţe etc. Preşedintele a comis doar o singură gafă în această tactică de manipulare abilă cu jucătorii de pe scena politică şi cu opinia publică în ansamblu. El s-a lăsat convins de retorica pro-republică prezidenţială a comuniştilor şi a subapreciat capacitatea proverbială a acestora de a-şi schimba abil şi cinic tactica în lupta pentru scopul final - puterea. Această greşeală a fost corijată ulterior, când comuniştii au zădărnicit alegerea de către parlament a noului şef al statului, dând dovadă de o atitudine intransigentă faţă de foştii aliaţi în lupta contra lui Lucinschi şi de o percepere destul de clară a scopurilor de lungă durată.
Comuniştii din parlament au transformat, de fapt, scrutinul prezidenţial într-un spectacol cu un scop bine definit - răsturnarea situaţiei în ansamblu pe ţară şi preluarea iniţiativei politice de către coaliţia comunist-nomenclaturistă în curs de constituire într-o nouă formulă, mai de stânga şi mai radicală. Inconsistenţa politică şi ambiţiile liderilor formaţiunilor politice de pe flancul de dreapta al spectrului politic s-au soldat cu pierderea de către aceste partide a rolului de forţă cât de cât importantă în calea anevoioasă spre normalitate.
Criza politică este şi o expresie elocventă a destrămării latente şi neuniforme a vechiului sistem totalitar de organizare a societăţii. Acceptând tranziţia la noul model economic şi la orânduirea democratică, noi nu am fost în stare s-o abordăm în toată complexitatea ei, devenind ostaticii unor atitudini simpliste şi superficiale faţă de reformarea inevitabilă a economiei şi a sferei sociale, a clasei politice dominate de obsesia puterii. Deficienţele puterii de stat, care de fapt este unica forţă capabilă să promoveze reforma, reduc considerabil şansele societăţii în ce privişte depăşirea într-un timp scurt a dificultăţilor de ordin economic şi crearea unor condiţii normale de trai pentru majoritatea populaţiei.
|
Inapoi la cuprinsul numarului