|
"Ar fi fost normal ca formatul emisiunii să permită ca noi să o modificăm, să se muleze ea pe personalitatea noastră, nu invers, aşa cum s-a întâmplat"
Vit. C.: - Trebuie să-ţi spun, Dan, că pentru noi, publicul, pentru cei din Chişinău - să ştii că aveţi şi acolo destui "fani" - a fost ceva nou. Chiar simpla trecere de la color la alb-negru, unghiurile din care sunteţi filmaţi - toate au un aer insolit. Pentru că la talk-show-uri, de exemplu, camera stă nemişcată şi plictiseşte pe toată lumea. Oferta voastră este inedită, în comparaţie cu tot ce arată celelalte televiziuni: trecerile de la o secţiune la alta, genericele - ele însele o construcţie artistică vizuală, cu acele mâini care frământă o magmă primordială -
D. P.: - Sunt genericele făcute de Lia!
Vit. C.: - ...arată foarte incitant. Cum apreciezi reacţiile presei la tot ce aţi făcut voi? V-au ajutat comentariile presei, au fost atacuri dure, violente, insidioase, mizerabile?
D. P.: - Presa în prima fază ne-a măgulit, am avut consacrat un număr întreg din Observator cultural, şi e un text al lui Gheorghe Crăciun pe care l-am citit cu sufletul la gură, aşa cum s-a uitat şi el, cu sufletul la gură, la emisiune. El spune acolo un lucru foarte interesant: mi-e teamă pentru Lia şi Dan (acum mă şi laud puţin) că au sã ardã mai repede decât ceilalþi, cã sunt cu un pas mai în faþã... Crăciun a intuit ceva. Au fost alte reacţii, unele nedrepte, poate şi noi am fost nedrepţi în nişte afirmaţii. Ni s-a răspuns diferit, unii ne-au lapidat în presă, lumea sare să-ţi explice cum trebuie să fie un moderator. Au fost discuţii pe Internet ş.a.m.d.. Eu m-am şi ofticat - că sunt impulsiv - şi le-am zis o dată: nu mai îmi număraţi găurile din ciorapi, uitaţi-vă la ce spun. Gafele se produc în direct. Pentru că nu pot fi cenzurat. Televiziunea în esenţa ei este în direct. Acesta-i mediul televiziunii, nu celălalt, prefabricat. Aţi prefera oare o emisiune superprofesionistă care să vă vândă detergenţi sau totuşi o emisiune culturală life, cu unele gafe, dar în care se mai spun şi nişte lucruri, se mai formuleazã niºte probleme?... Pe de o parte, recunosc că ne-am bucurat de o atenţie destul de mare pentru o emisiune care a împlinit a noua ediţie. Pe de altă parte, m-aş fi aşteptat la o analiză mai profundă, or ele au fost mai mult instinctuale, proiective. Chiar am ajuns cu Lia la o concluzie: mai bine nu citeam nimic. Pentru că sunt oameni importanţi care au scris sau care au avut idei interesante şi începi să ţii cont de ele şi nu mai ştii cine eşti tu. Trebuie să vă imaginaţi că emisiunea asta e un fel de happening, în care nimic nu e bătut în cuie, aduci oameni interesanţi, dar care au nevoie de mai mult timp pentru a se desfăşura. Şi trebuie să-i cenzurezi sau să te adaptezi lor. Eu cred că sunt bun pentru televiziune pentru că am spontaneitate, umor etc. Dar sentimentul meu este că logica emisiunii îmi decupa exact elementele în care sunt bun, adică mă obligă să mă abţin. Ar trebui să fiu mai tolerant decât sunt, să mă modific eu. Or, ar fi fost normal ca formatul emisiunii să permită ca noi să o modificăm, să se muleze ea pe personalitatea noastră, nu invers, aşa cum s-a întâmplat. Până la urmă am ajuns să fim un fel de actori: Adrian e omul sobru, Lia e omul radical şi dur, iar eu mai fac poante ca să mai destind atmosfera. Cam aşa jucăm noi.
Revin la presă. Citind acele comentarii mi-am dat seama că, din cauza lipsei unor emisiuni bune la cultură, analiza lor se face într-o primă fază, şi nu am ajuns mai departe pentru că nu au avut oamenii pe ce să exerseze. Cronicile de televiziune din presa românească se ocupă în general de aberaţii, talk-show-uri grobiene, picioare lungi etc. Dar nimeni nu intră în profunzimea acestui mediu, care deocamdată în România este cel mai important. Noi am mai avut şi telefoane în direct şi uneori erau foarte multe, care ne ajutau. Dar s-a întâmplat o dată ca Lia să aibă pe fir un telespectator căruia "i se apleca" de Patapievici, şi atunci Lia i-a spus foarte firesc: schimbă canalul! Iar ăla îi răspunde: n-am alt canal! Atunci mi-am dat seama ce responsabilitate am eu, în faţa unui public care de multe ori are doar un singur canal TV şi alte opţiuni şi gusturi decât mine, un om care vine de la plug sau de la biserică şi eu îi servesc experimente de artă modernă.
V. G.: - Asta este nenorocirea cu o singură emisiune de arte vizuale şi de cultură. O piaţă cu mai multe oferte şi-ar selecta publicul.
D. P.: - Mai e şi faptul că restul formatelor de emisiuni la toate televiziunile, inclusiv de ştiri, sunt voit populiste, voit grosiere, îţi este într-un anume fel livrat mesajul care te face sã nu vrei sã judeci în profunzime. Cã aratã sau nu bine Esca... adică doar lucruri de suprafaţă. Chiar fixarea emisiunilor de cultură după 12 noaptea şi apoi de dimineaţă, la ore de joasă audienţă. Prin asta ţi se spune în faţă că nu interesează. De ce să accept eu aşa ceva? Nu eu îţi provoc cu emisiunea mea mişcări neofasciste, cu sloganuri: "Câine pân' la moarte!" ş.a. Mă tem că atunci când va deveni foarte profesionistă, n-o să vedem la televiziunea română nici măcar cultura pe care o avem acum. E trist, dacă te gândeşti bine.
|
Interviu cu Dan Perjovschi
Inapoi la cuprinsul numarului