O emisiune TV la final

"Cei de la televiziunea publică s-au gândit să pună pe post o emisiune de cultură mai vie, mai tinerească, mai agresivă, poate chiar mai radicală, în stare să atragă atenţia"

Vasile Gârneţ: - Dragă Dan Perjovschi, la circa trei luni de când există emisiunea "Totul la vedere" pe canalul 1 al Televiziunii Române, între orele 10:00 şi 13:00, aş vrea să ne spui cum ţi-a venit ideea acestei emisiuni, cum ai gândit-o, cât de uşor a fost acceptată ea de conducerea televiziunii şi dacă ai mai avut înainte o experienţă de producător de emisiuni TV?

Dan Perjovschi: - Nu eu am gândit emisiunea, eu şi Lia doar am deturnat-o. Am avut diverse relaţii cu televiziunea publică, inclusiv cu producătorul nostru actual Ruxandra Garofeanu, cu care am făcut odată o transmisiune în direct de aici, din atelierul meu, unde discutăm acuma - participau Horia Patapievici, Vlad Rădescu ş.a., vorbind despre arta contemporană - şi se pare că a fost destul de bine primită ca emisiune. De aici i-a venit Ruxandrei Garofeanu ideea să ne invite, pe Lia şi pe mine, ca moderatori. Noi am fiinţat în ultima vreme ca persoane publice încadrate în tot soiul de activităţi şi cu o prestaţie mai radicală în presă, care a stârnit anumite ecouri. Cei de la Televiziunea Rom`nă, cu iluzia lor că trebuie să facă faţă concurenţei comerciale, s-au gândit să pună pe post o emisiune de cultură, una mai vie, mai tinerească, mai agresivă, poate chiar mai radicală, în stare să atragă atenţia. Ruxandra Garofeanu a făcut un proiect în acest spirit, care a şi fost aprobat de administraţia TVR. De la aprobare până la aplicare au trecut vreo opt luni, între timp proiectul a mai suportat unele modificări şi s-a desfiinţat mai toată cultura de la TVR. Încât emisiunea aceasta a devenit un fel de "sacoşă", de aceea şi pare supradimensionată: n-ai cultură deloc şi deodată lansezi o emisiune de trei ore burduşită cu de toate.

Viziunea noastră despre cultură înseamnă deschidere totală, Occident, artă contemporană la zi, mai puţin lucruri "naţionalistoide" şi ortodoxiste. În această direcţie am orientat emisiunea. Şi mai credem un lucru: o emisiune TV poate fi educativă chiar şi în secolul acesta al vitezei şi informaţiei. Adică poţi fi educativ în felul în care vorbeşti despre ceva, în felul în care susţii o idee. Oamenii sunt foarte sensibili la atmosferă: nu-şi amintesc întotdeauna ce se discuta, dar le rămâne impresia dezinvolturii cadrului în care se desfăşura dialogul, a replicilor şi intervenţiilor vizuale.

Cum bine ştiţi, bugetul cel mai mic e la cultură, nu alta e situaţia şi la televiziunea naţională, care mai suferă şi din cauza tehnologiei depăşite. Din păcate, în ultimii 11 ani televiziunea publică nu a reuşit să se restructureze într-o formă viabilă, cu un grad cât mai înalt de profesionalism. Poate că asta este istoria întregii Românii: există o sumă de resurse, nu foarte mari, dar ele sunt prost administrate. Această mentalitate, a lucrului făcut la repezeală, îşi pune amprenta şi pe conceptul emisiunii, un pic. Acuma poate sunt tentat să fiu mai autocritic decât trebuie, pentru că m-am săturat să aud exclamaţii de genul: "A, e o emisiune interesantă, e cea mai bună!". Da, zic eu, dar e singura în România şi nu vreau ca această unicitate statistică, de care nu noi suntem răspunzători, să devină un criteriu de excelenţă.

"Televiziunea s-a adaptat foarte greu conceptului de libertate şi spontaneitate, pe care îl profesăm, şi după vreo trei ediţii, ni s-a cerut să dăm în scris "ce vom vorbi"

Vitalie Ciobanu: - A existat cumva o rezistenţă din partea administraţiei televiziunii la ideea de a vă invita pe voi, pe tine şi pe Lia, ca moderatori ai acestei emisiuni, având în vedere faptul că aveţi faima de artişti underground, de artişti independenţi, prooccidentali, artişti cu burse, antiortodoxişti etc.?

D. P.: - Nu ştiu dacă aş putea vorbi despre o rezistenţă a lor faţă de noi, pentru că ei habar nu au ce e pe piaţă. Dar, cred că Ruxanda Garofeanu a şi mizat pe asta, mai ales că s-au dat nişte dispoziţii cam ciudate pentru televiziunea română, şi anume: "De acum încolo nu mai prezentăm decât tineri haioşi şi fete cu picioare mişto" - aşa s-a rezolvat problema competiţiei cu televiziunile comerciale şi problema audienţei. Deci, la început, ei au mizat pe look-ul nostru de "artişti nonconformişti" şi pe relaţiile noastre, pentru că invităm în emisiune un anumit tip de oameni. Pe de altă parte, când proiectul a căpătat o finalitate apropiată de ceea ce a ieşit pe ecran, s-au auzit şi exclamaţii de genul: "Stai că ăştia-s o familie, sunt mai radicali, trebuie să schimbăm ceva!". Atunci a apărut Adrian Cioroianu. El are acest rol: să coboare tonul spre mai calm, să aşeze lucrurile, dacă tu erai agresiv şi puteai trânti o afirmaţie prea dură, el venea să concilieze contrariile, să imprime o patină mai "clasică" discursului general. Adrian chiar a jucat într-un fel rolul publicului, al "scepticului de serviciu", care se întreabă faţă cu ce-i arătam noi dacă totuşi asta se poate numi artă, de ce e valoroasă ş.a.m.d. Plus că Adrian are un limbaj pe care mai multe etaje de public îl pricep sau îl acceptă, el făcându-se oarecum purtătorul de cuvânt al auditoriului mai conservator, mai aşezat, al intelighenţiei de fapt, pentru că noi avem treabă cu intelighenţia şi mai puţin cu oameni de o factură intelectuală mai coborâtă.

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină