O emisiune TV la final (3)

Vit. C.: - Pe canale speciale, gen Arte...

D. P.: - A propos de Arte. Noi am avut în emisiune un redactor de la Arte, pe care l-am cunoscut acum un an şi jumătate. Şi el, Răzvan Georgescu îl cheamă, ne spunea că şi ei au această problemă: cum să realizeze compromisul dintre elită şi consum, dintre publicul larg şi publicul cunoscător. Ei având un sistem de rating mai bun, ne spunea că într-o emisiune a lui - se numeşte "Metropolis" - a avut un documentar despre arta de nu ştiu unde, apoi un documentar despre sexul în artă şi pe urmă un documentar cu papa, şi s-a uitat pe grafic. Şi graficul i-a arãtat de patru ori mai mulþi spectatori la sex ºi pe urmã o cãdere bruscã a interesului. Asta la Arte, care este un canal germano-francezo-spaniolo... cu mari pretenţii!

"România este ţara în care înainte de a începe un proiect ţi se va explica de ce el va fi un eşec"

V. G.: - Dan, eu am avut senzaţia că proiectul vostru a fost foarte bun şi dacă aţi fi avut în preajmă nişte tehnicieni ca lumea, poate mai multe încăperi, cred că nu s-ar fi produs acele sincope semnalate şi de presă: cu oameni rătăciţi în cadru, cu voci care se suprapun, cu generice care întârzie, nemaivorbind de problemele legate de duplexuri.

D. P.: - Să le luăm pe rând. Mai întâi, să ştii că România este ţara în care înainte de a începe un proiect ţi se va explica de ce el va fi un eşec. Lumea cunoaşte de la început de ce n-o să meargă şi porneşte la drum cu această psihologie. Noi n-avem nimic de la americani, nimic pozitiv şi pragmatic în caracterul nostru, care spune: nu există imposibilul, totul se poate rezolva. Doi. Să ştii că profesionalismul e un mit. Pe mine nu mă interesează că X e cel mai bun sunetist din lume, dacă el îşi aprinde ţigara şi uită să-şi manipuleze butoanele. Profesionistul nu e acel care are studii, ci insul care face lucrurile bine, şi care chiar dacă are 30 de ani de meserie, este blazat sau are cel mai umil salariu de pe lume, dar pentru că e numele lui în joc îşi dă toată silinţa. E vorba de atitudine. Şi acest lucru nu s-a întâmplat în emisiunea noastră. Dar acum, ar fi meschin să dau vina doar pe tehnicã ºi pe geografie, ºi pe ceaþã, ºi pe Occident, ºi pe destin. Eu zic cã din plecare, pe structura asta de emisiune...

V. G.: - Care este ceva foarte proaspãt pentru mediul nostru!...

D. P.: - ... a fost ca un fel de păcat originar. Pentru că e o cantitate de muncă atât de mare, care nu se poate face de la săptămână la săptămână. Eu m-am simţit umilit că a trebuit câteva emisiuni la rând să arăt numai ce e în Bucureşti, că nu pot să acopăr nici măcar ţara, darămite să aduc Viena, New York-ul ş.a.m.d. în faţa spectatorului. Pe urmă am început să facem rost de casete de la diverşi amici, ştiţi cum e, te descurci. Dacă ar ţine un an de zile ne-am descurca şi mai bine. Apoi vine povestea complicată a montării. O altă dramă a României: a organiza ceva. Ai şase inşi care trebuie să monteze şi trebuie să-ţi baţi capul cum le faci programul ca să nu se calce pe nervi, să vină la timp, să nu se suprapună. În plus, ai un fel de sentiment permanent că cineva nu vrea să-ţi iasă bine. Nu ştiu ce câştigă el din asta. Cred că mai ales nu-l interesează. Dar dacă ai simţi un pic de încurajare cred că ai putea merge mai departe. Pe mine nu atât gafele m-au enervat, ci faptul că ai vrut să le acoperi, să te faci că ele nu sunt. Ori ele există. De aceea am vrut totul la vedere: asta este. Din păcate, noi încă nu am ajuns la acel grad de stăpânire a situaţiei încât să putem converti accidentele care se mai întâmplă pe parcursul emisiunii în detalii, fie şi neprevăzute, ale scenariului. Apoi, altă poveste românească: ori nu e deloc, ori e prea mult. Niciodată nu se găseşte justa măsură. Cu echipa de acum şi cu capacitatea umană şi tehnică respectivă, probabil că am fi acoperit foarte bine o oră şi jumătate. Atât. În acelaşi timp, lumea trebuie să-şi justifice salariile, trebuie să-şi facă emisiunea. Chiar dacă în săptămâna aceea nu este nimic la muzică. Or, pe acest tip de concept nu poţi lucra. Trebuie să ai puterea de decizie: în săptămâna respectivă cel mai important a fost teatrul, de pildă. Lasă-l pe el să domine.

Aş putea să vă mai spun ceva foarte interesant: e o penurie de oameni de cultură cu charismă. Unii oameni se descurcă la televizor, alţii ba. Şi e păcat să-l pui pe om într-o situaţie jenantă, când în 5 minute trebuie să-şi concentreze un mesaj şi deştept, şi cu umor, iar în faţa lui se bâţâie nişte camere, unii fumează, alţii fug, mai pârâie sonorul ş.a.m.d. Mie mi-a părut foarte rău de transmisiile duplex, de exemplu, pentru că am avut la Cluj nişte invitaţi foarte valoroşi, pe Borbely şi pe Cistelecan, cu care eu n-am apucat să vorbesc, şi ei nu s-au putut auzi cu cei de la Timişoara - oameni şi ei valoroşi - Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş şi Cornel Ungureanu. Ar fi fost suficient un duplex pe emisiune. Sigur, înveţi din experienţă. Dar înveţi pe timpul plătit de naţiune. Asta m-a supărat cel mai tare. Eu nu admit ca o televiziune naţională să mă arunce în direct cu 10 secunde înainte pe trei ore din timpul plătit de poporul ăsta! Măcar atâta respect merită şi omul care a dat bani pe abonamentul TV, ca să vin pregătit în faţa lui. Tehnicienii uită asta, şi uneori uităm şi noi că, în definitiv, trăim pe banii publicului din faţa noastră. Mie şi Liei, poate şi lui Adrian ne este mai simplu, pentru că nu ne pasă de cariera noastră în televiziune. Ceilalţi redactori, din păcate, sunt stresaţi de faptul că ei trebuie să continue să facă televiziune, acum vine Mironov la putere, care tot timpul a criticat emisiunea Totul la vedere, s-a legat de toate afirmaţiile lui Patapievici şi de opiniiile noastre. Noi putem pleca oricând, ei rămân. De aici s-au născut nişte tensiuni interne, pe care nu le-am guvernat foarte bine. Ştii, chiar dacă apoi am mai pus lucrurile la punct, te gândeşti dacă merită să ajungi la o rutină care ţi se pare joasă - tu ai fi vrut atât de mult şi ai obţinut cu chiu-cu vai ceva, care nu e nici prost, dar nu e nici foarte interesant. Oricum, din punctul meu de vedere eu aş fi băgat în emisiune doar arte vizuale, film şi politică. Pentru că aici mă pricep.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină