|
Altă latură a realităţii care a fost neglijată (din motive de pudoare şi cenzură) era "în subsolul paginii de ziar şi mai jos de subsol/ Acolo unde nu mai exista decît/ Carnea şi timpul, senzorul obosit" (A. Muşina), apoi latura de faţadă aleasă de Caius Dobrescu într-una din cărţile sale intitulată "Spălându-mi ciorapii" şi Dumitru Crudu în "Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente".
Imaginea este barocã, ramificându-se ca un coral la poeþii Ion Mureşan ("Azi nici lucrãrile zeilor nu-s atât de superbe ca o mare culturã în declin" sau "nu am decât o singurã prejudecatã - realitatea,/ la fel ca Democrit materialistul cel care şi-a scos ochii/ pentru a nu-l stânjeni în cercetãrile sale fãcute cu ochii minþii"); Traian T. Coşovei ("În rãsuflarea ta de alcool se îmbatã toþi camionagiii Sfântului Duh!"); M. Cãrtãrescu la care comparaþia la mai multe nivele devine tehnicã compoziþionalã: "dacã te uitai mai atent,/ fiecare soare era mono, bi, tri sau tetravalent,/ şi între ei se iscau legãturi/ ca între plante, ca între zmee,/ ca între chimicale, ca între borduri,/ aşa cã apãreau pe cer molecule gigantice; proteine, grãsimi şi uree,/ aminoacizi, enzime bãloase,/ şi din ribozomi, membrane fosforice, sucuri, mãtase/ se încropirã celule vii".
Ar fi puţin cam tendenţios să discutăm în acest spaţiu limitat despre sintaxa poetică sau prozodia în amănunţime. Probabil e mai indicat să folosim noţiunea mai liberă a termenului "ton".
În primul rând, tonul este adoptarea cadenţei limbajului vorbit - acest lucru este legat de autenticitatea la nivel existenţial. La nivel poetic el este legat de modelele anglo-saxone, în special poezia beat, adoptate de poeţii români şi de tonul conversaţional al poeţilor Geo Dumitrescu şi Mircea Ivănescu. La Traian T. Coşovei acest ton nu poate ascunde neliniştea în spatele atitudinii sale atrăgătoare verbal: "Eu aici sunt un june/, O balenă albă într-un estuar de linişte./ Un superstar-/ Un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola./ Şi de Blue-Jeans./ Un misionar al spaţiilor verzi, democratice./ Un obiectiv survolabil.../ Un individ, adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri. / Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură./ Şi motociclismul/ Autostopul-/ şi budismul Zen. Adică nimic...// Sunt şi eu un june./ Hei, fraţilor, - uitaţi-vă şi la mine!..." Uneori versurile sunt eliminate (Cristian Popescu) fără a transforma poezia în poeme în proză, în proză "poetică". Versul "solid", "tradiţional", cu ritm şi rimă nu este cu totul înlăturat: remarcăm cazuri de virtuozitate prozodică (M. Cărtărescu, al cărui "O noapte la Operă" anticipă experimentul în materie de versificaţie din "Levantul") şi ingeniozitate spirituală, de poftă de joc nestăpânită, dar nicidecum inocentă (Ion Stratan şi Florin Iaru: "Ce trăsnet era poezia lovind din senin!/ Cădeam cu capul fărîme pe cerul velin./ Ieşeam din cuvînt cu orgasmice seme./ Nu aveam bani, vîrstă, regrete, probleme.")
Nu credem că acest spaţiu este un loc potrivit pentru discuţii despre relaţia Modernism/ Postmodernism, totuşi unii au adoptat cu greu termenul din urmă, pe când alţii n-ar îndrăzni să-şi consimtă public adeziunea faţă de postmodernism. Semnificaţiile termenilor sunt schimbătoare (fiind, astfel, manipulabile) pentru oricine care doreşte să le speculeze. De exemplu discursul lui Ion Mureşan are un ton evident modernist, nefiind totuşi diminuat aprioric.
Suntem, în prezent, martorii consolidării unei paradigme după ce mai întâi am fost afirmaţi. Succesiunea generaţiilor este o iluzie cauzată de conflictul oedipian dintre generaţiile biologice (cu toate că aici ciclul temporal este redus simţitor la o durată de câţiva ani) la fel ca şi de schimbarea în orizontul social, politic, economic şi cultural. Aceasta a atras după sine confuzia dintre libertate - înţeleasă ca dreptul de a spune orice, chiar şi absurdităţi - şi valoare. Este imposibil să aflăm care dintre poeţii acestei generaţii va deveni un poet remarcabil. Unii dintre ei totuşi, datorită inovaţiilor în domeniul tehnicii, tematicii sau sensibilităţii, sunt deja consideraţi poeţi importanţi.
Surse culturale ale poeţilor anilor ྌ şi ྖ
În această antologie tradiţia poetică universală este amplasată pe două scări temporale diferite. Înainte de toate, elementul comun la poeţii incluşi în această antologie este noua asimilare a clasicilor greci şi latini. Cât de paradoxal ar părea, poezia lui Homer, Virgiliu, Sapho sau Horaţiu este o sursă a acestei noi poetici a realului. Profunditatea noii poetici poate fi percepută în seriozitatea interesului faţă de cultura clasică, cea care a fost bine înţeleasă şi integrată în noul discurs poetic.
A doua scară este reprezentată de modernitate, cu toate etapele ei, înţeleasă şi percepută în întregime. Cu toate că sfera culturală în care sunt cuprinşi poeţii români ai anilor ྌ şi ྖ este foarte amplă în măsura în care este vizată modernitatea, se poate spune că cea mai vizibilă relaţie care poate fi stabilită este relaţia cu poezia americană şi engleză. Dar, trebuie menţionată în primul rând legătura cu modernitatea germană pe linia istorică care îl uneşte pe Georg Trakl cu, să zicem, Hans Magnus Ensenzberger.
|
Andrei Bodiu, Romulus Bucur
Inapoi la cuprinsul numarului