"Romanian Poets of the 80s and 90s"(studiu introductiv la volumul cu acelaşi titlu, în limba engleză, apărut

Ne aflăm oare în faţa unei noi poezii româneşti? Să fie vorba despre o poetică originală care corespunde cu ceea ce se întâmplă acum în literatura universală? A apărut oare un nou spirit inovator ca manifestare a unei opinii absolut antitotalitare începând cu ultimul deceniu al comunismului? Antologia "Romanian Poets of the 90s and 90s" încearcă să găsească răspunsurile la aceste întrebări. Textele au fost selectate nu pentru a realiza un capitol de istorie literară, ci pentru a-i apropia pe cititori de un spirit viu. Antologia de faţă este o încercare de a interoga poezia românească. Sperăm ca ea să ofere o poezie de înaltă calitate, demnă de ce e mai bun.

Literatură şi politică

Duritatea politicii lui Ceauşescu a atins apogeul în anii ྌ. Structurile ideologice au avut un efect distructiv asupra libertăţii de exprimare a poporului român şi efecte determinante asupra scriitorilor români. Începând cu 1971 Ceauşescu a iniţiat un program de restalinizare a instituţiilor culturale. Inspirat de vizitele sale în China în timpul dictaturii maoiste, Ceauşescu a încercat să abată cultura tradiţională românească de la originile sale occidentale şi să o constrângă să urmeze un model total necunoscut, cel asiatic. Cultul personalităţii, al "eroului eroilor", s-a extins până în 1989. Politica culturală a regimului comunist presupunea, de-a lungul anilor ྌ, conservarea structurilor existente. Acest lucru însemna, în literatură, întreruperea aproape totală a publicării cărţilor tinerilor scriitori. Au fost inventate multiple variante colective de publicaţii în care autorii erau selectaţi fără a se ţine seama de meritele lor şi omogenizaţi astfel încât stilurile lor individuale deveneau de nerecunoscut. (Formatul "inventat" era "Caietul debutanţilor", care culegea între 15 şi 20 de autori ce nu aveau nimic în comun unul cu altul. Lipsa evaluării era încurajată în mod deliberat, ceea ce însemna că un poet talentat, de exemplu, apărea împreună cu cel puţin trei pretinşi scriitori.) Doar după un asemenea debut se putea spera la publicarea unei cărţi proprii, care urma să fie cenzurată drastic. Existau acele liste faimoase (sau infame) de cuvinte cenzurate ca "pat", "negru", "noroi", "sân", care dispăreau din volume fiind înlocuite cu antonime - "întuneric", de exemplu, era înlocuit cu "lumină". Această absurditate a devenit regulă, iar libertatea de exprimare în continuare restrânsă. Stagnarea, lipsa de transparenţă şi propaganda violentă părea să sufoce complet România.

E surprinzător faptul că în acest context apăreau scriitori foarte talentaţi. În relaţia dintre politica comunistă şi literatură trebuie menţionat că cenzura, limitarea şi amânarea la nesfârşit a apariţiilor de carte a dus la definirea tinerilor scriitori ai anilor ྌ ca generaţia "underground". Literatura tinerilor scriitori români s-a difuzat într-un mod diferit de samizdat-ul ce exista în Rusia, Ungaria, Polonia sau Republica Cehă, şi anume pe cale orală, prin viu grai. Iată de ce optzeciştii acţionau prin cenaclurile literare. Acolo se putea auzi, asculta şi uneori chiar memoriza literatură. Existau cenacluri literare importante aproape în toate centrele universitare ale ţării "Cenaclul de Luni", "Cenaclul Literar Junimea", "Cenaclul Literar Universitas" în Bucureşti, cenaclul literar al revistei "Echinox" în Cluj, "Cenaclul literar Pavel Dan" în Timişoara. Aceste modalităţi de exprimare erau tolerate de partid şi "Securitate", dar erau ţinute sub o strictă observare. Când aceste cenacluri exprimau idei plurivalente şi promovau sau manifestau vederi vădit anticomuniste, erau imediat interzise. Acest lucru s-a întâmplat cu "Cenaclul de Luni", al cărui conducător era Nicolae Manolescu. Publicul ce asista la el a devenit o ameninţare pentru regim оntruc`t criticile la adresa lui Ceauşescu susţinute de acest cenaclu deveniseră vehemente. Comunismul şi dictatura lui Ceauşescu i-au determinat pe tinerii scriitori români să redescopere tradiţia orală. Astfel, s-a creat un fel de cultură "underground" care o evita pe cea oficială. Pe lângă volumele tinerilor scriitori pe care cenzura le-a redus la nimic şi în afara cenaclurilor literare exista libertatea (limitată, desigur) revistelor culturale studenţeşti. Centrul culturii "underground" nu era totuşi în Bucureşti, ci în Iaşi, unde apăreau două publicaţii total opuse curentului comunist: "Opinia studenţească" şi "Dialog". Ele sunt succedate de revista literară "Echinox" din Cluj, unde regimul a intervenit cu brutalitate, îndepărtându-i pe membrii fondatori. Toate elementele sus-menţionate indicau o cultură "underground" în opoziţie cu standardele culturale ale timpului impuse de regim. Trebuie menţionată de asemenea solidaritatea intelectuală care i-a unit pe tinerii scriitori cu criticii şi scriitorii consacraţi, care le erau prieteni şi profesori. Printre ei se numără Nicolae Manolescu, Ovid. S. Crohmălniceanu, Eugen Simion, Mircea Martin (Bucureşti), Livius Ciocârlie (Timişoara), Al. Călinescu (Iaşi), Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Ion Pop, Liviu Petrescu şi Ion Vartic (Cluj).

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină