|
O experienţă distinctă apare în poezia lui Gheorghe Iova, un autor care conjugă realităţi ca "biografie", "corporalitate" şi "limbaj" într-o experienţă originală care poate fi denumită experienţa "biografiei experimentale". Poezia lui Mihai Ignat este cerebrală, în aparenţă aridă, dar proaspătă datorită formelor variate de deviere de la propriul său eu. Un alt poet, Călin Vlasie, redă o experienţă cu totul nouă, care-l situează în acelaşi segment al poeţilor "cerebrali". Biografia este acompaniată aici de un demers psihologic spre uman, un mod de abordare care uneori încearcă să capteze unele zone unde comportamentul uman devine deviant.
O schemă a poeticii anilor ྌ şi ྖ
Când ne referim la limbajul poetic al tinerilor autori (ţinând seama de cei care au scris în ྌ şi care apar la sfârşitul aceluiaşi deceniu sau la începutul anilor ྖ), ar trebui să subliniem câteva dintre trăsăturile sale, la nivel de vocabular, imagistică, prozodie şi sintaxă.
Probabil că ar fi mai indicat să aruncăm o privire asupra motivelor, în spatele tehnicii. Cel mai important pare să fie autenticitatea - un deziderat moral traductibil ca refuz de a trăda străfundurile fiinţei, ca efort de a concepe liber şi a acţiona ca atare. Acest lucru semnifică totodată deconspirarea unui statut marginal dublu. Pe de o parte, se află aspectul biografic (poeţii acestei generaţii sunt navetişti, profesori în zone izolate, bibliotecari sau funcţionari), pe de alta, aspectul poetic - ei îşi declară condiţia umilă la început cu modestie, apoi cu mândrie în acelaşi mod în care spiritul imaginativ inventează în timp ce spiritul ştiinţific operează conform principiilor. Astfel, atunci când creaţia este revelată în mare măsură, te încearcă o tentaţie aproape irezistibilă de a atribui valori înalte realităţii desconsiderate anterior.
Această idee este propagată de cuvântul nou format al lui Mircea Cărtărescu, texistenţă, de înlănţuirea constantă a cuvintelor literatură şi viaţă în titluri de carte sau în unele articole (Romulus Bucur) şi de teoria avansată de Alexandru Muşina în jurul poeziei cotidianului. Printr-un joc de cuvinte se descoperea eticul în estetic.
Poezia nu mai este covalentă cu metafizicul ci cu fizicul, subordonată motto-ului lui William Carlos Williams: "nu sunt idei decât în lucruri". Lucrurile, nu ideile despre ele şi nici reprezentările lor, sunt interesul tinerilor poeţi ai anilor ྌ şi ྖ.
"Vremea poemului înalt, ameţitor s-a terminat", afirmă Mariana Marin într-un poem intitulat sugestiv "Limba scrisă sub pleoape". Pe de o parte, limba este organul vorbirii, pe de altă parte - limbajul scris, unde determinantul scris semnifică instalarea lui, o grilă prin care (suntem făcuţi să) vedem lucrurile.
Ne îndreptăm către un lexic al noului mod de a percepe universul, către o (nouă) schimbare în relaţia dintre organele de simţ - un fenomen recidivat al modernităţii, nu contează câte post-uri ar putea el înghiţi. Tinerii autori ai anilor ྌ-ྖ devansează limitele galaxiei Gutenberg (mai exact, sunt pe cale să o facă), intrând în universul dominat de media şi Internet. Totuşi în afara cuvintelor împotriva maşinii de scris de M. Cărtărescu sau a unor afirmaţii ale lui Ion Manolescu (promotorul textualismului mediatic în ficţiune) şi câteva experimente cu CD-ROM-uri ale lui Romulus Bucur, nu mai avem nimic de menţionat.
Unii autori, ca de exemplu Traian T. Coşovei şi M. Cărtărescu, sunt fascinaţi de tehnologie, care este văzută mai mult prin dispozitivele ce ne invadează viaţa cotidiană (Coşovei, cu toate acestea, e înspăimântat de caracterul ei alienat, "lumea de nichel ce nu-i seamănă"). Alţii totuşi, ca de pildă Alexandru Muşina, au oroare de ea, îndoindu-se de autenticitatea ei, etichetând-o "paradis într-un coş de gunoi".
La nivel de texistenţă sunt caracteristice jocurile de cuvinte şi intertextualitatea inteligent manipulată. I.L. Caragiale este cel mai popular scriitor al unor poeţi 80-işti, atunci când sunt implicaţi în jocuri lingvistice. Printre ei se numără Florin Iaru şi Ion Stratan: "Frumos este cerul/ Senin sau mînios// I-am ros soarele/ Până la os/ Mărturisesc. Am scris totul/ În beţii, lupanare. Sînt Maţe-Fripte/Privesc la comedie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare".
După Arghezi a urmat un nou proces de "democratizare" a lexicului conform cu noile atribute ale realităţii. Tinerii poeţi au convenit să exploreze în primul rând propriul lor corp, anatomic şi psihologic: "Mia cara bionda! Tu, care, tu, care, tu, care,/ Tucare, tucare, tucare, tucare.../ Foarfecă tăind între picioare/ Capul sufletului meu de lipitoare" (Alexandru Muşina), pe când Mihai Vakulovski spune "cînd vulpea/ îşi va căuta loc/ la mine-n căruţă/ am s-o gîdil vioi la puţă". Recenta eliminare (de multe ori extravagantă) a unor serii de tabuuri, mai ales sexuale, a fost proclamată ca noutate absolută. Aceasta totuşi nu este exactă deoarece nu ţine seama de continuitatea temporală (înainte şi după 1989) şi spaţială (ambele maluri ale Prutului ce separă România şi Rep. Moldova).
|
Andrei Bodiu, Romulus Bucur
Inapoi la cuprinsul numarului