"Romanian Poets of the 80s and 90s"(studiu introductiv la volumul cu acelaşi titlu, în limba engleză, apărut (2)

Dacă scriitorii care s-au realizat la sfârşitul anilor ྂ - începutul anilor ྌ au suportat o constrângere dramatică treptată a universului cultural românesc, cei care şi-au început cariera literară la mijlocul anilor ྌ s-au văzut într-o beznă totală. Delirul lui Ceauşescu atingea apogeul. Atmosfera culturală devenea insuportabilă, iar frigul şi întunericul erau dublate de o campanie propagandistică agresivă. Aceia erau anii formativi pentru majoritatea tinerilor scriitori ai anilor ྖ care sunt publicaţi în această antologie. Reacţia autorilor la manifestările agresive ale dictaturii a devenit înveninată şi violentă.

Pe lângă creaţia poetică ce reflecta realitatea opresivă, unii dintre aceşti scriitori, ca de pildă Caius Dobrescu sau Marius Oprea, aveau o atitudine critică deschisă împotriva dictaturii comuniste, răspândind manifeste anticomuniste la Universitatea din Bucureşti. Scriitorii din această antologie se aflau în relaţii înverşunate şi agresive cu "Securitatea". Unii dintre ei erau interogaţi cu brutalitate, alţii erau forţaţi să abandoneze scrisul. Protestul deschis оn faţa atrocităţilor regimului a dus la ostracizarea publică a Marianei Marin sau a lui Liviu Ioan Stoiciu, de exemplu.

Scriitorii români din Basarabia au încercat timpuri şi mai grele, fiind supuşi unei presiuni duble: comunismul şi deznaţionalizarea. Dacă sistemul în Republica Moldova era similar celui din România (cu excepţia cultului excesiv al personalităţii conducătorului), deznaţionalizarea era de fapt rusificare. Surprinzător, reacţia la acest gen de presiune era o literatură foarte apropiată de literatura din România.

Realitate şi biografie în poezia

anilor ྌ şi ྖ

Poetica anilor ྌ şi ྖ a fost definită ca o poetică "underground". Dacă am căuta termenii unificatori pentru poeţii publicaţi în această antologie, aceştia ar fi "realitate" şi "biografie". Toate poemele din această antologie exprimă relaţia dintre realitate şi sine. Poeţii anilor ྌ şi ྖ nu concep creaţia ca pe o simplă înşiruire de noţiuni abstracte; ei pornesc de la un fapt concret, banal în aparenţă, încercând să sugereze Ideea reieşind din palpabilitatea acestuia. De fapt, poezia anilor ྌ, la fel ca şi cea a anilor ྖ, poate fi caracterizată ca poezia de zi cu zi, poezia cotidianului. Încercând s-o definească, Alexandru Muşina observă că poezia cotidianului este "o poezie despre viaţa noastră obişnuită, dar totodată care exprimă şi "poezia" din această viaţă".*

Evident că relaţia dintre scriitori şi lumea reală, concretă, diferă în intensitate de la un poet la altul. Pentru Ion Mureşan, de pildă, realul este o obsesie, o "prejudecată". Alţi autori, ca de pildă Mariana Marin sau Romulus Bucur, nu se simt însă atraşi către un metadiscurs despre realitate, ci încearcă să o exprime direct. Un radicalism al recepţiei în continuă ascensiune şi implicit al exprimării realului poate fi considerat o trăsătură esenţială la poeţi ca Andrei Bodiu, Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea. Apropierea de real şi concret implică transformări la nivelul limbajului poetic. Într-un eseu reprezentativ pentru noua lirică, Mircea Cărtărescu afirmă că nu se mai poate respira în cadrul tiparelor poetice care-şi pierd denotatumul în praful conotaţiilor. Urmând această idee, Simona Popescu, atunci când dezbate posibilităţile de explorare a limbajului poetic în căutarea unei noi "coerenţe entropice", declară că "cel mai potrivit ar fi poate un limbaj tranzitiv, transparent, nemediat, multifuncţional, care să-şi recâştige funcţia de comunicare reală, cu implicaţii morale, psihologice, etice în sensul cel mai înalt (estetic) al acestor cuvinte".**

După cum am mai menţionat, putem să definim poetica scriitorilor români publicaţi în această antologie utilizând cuvintele-cheie realitate şi biografie. Legătura dintre biografie şi realitate este limbajul poetic direct, cât mai tranzitiv posibil. Acest caracter deschis ar putea fi suplinit de existenţa limbajului colocvial, cum se întâmplă în poezia lui Liviu Ioan Stoiciu, de exemplu. Pe de altă parte, însăşi reflecţia asupra poeziei face uz de un limbaj concret. Un exemplu în acest sens este poezia lui Bogdan Ghiu. Scriitorii anilor ྌ şi ྖ nu părăsesc dimensiunea autoreferenţială a poeziei, însă poezia din opera lor este strâns legată de real.

Evoluţia poeziei realului este asociată cu revenirea energică a motivului poetic. Autorii din această antologie scriu o poezie care conţine detalii biografice evidente. Această reafirmare a motivului, această restabilire a unei biografii îşi are explicaţiile sale. În primul rând, ea este strâns legată de ultimul deceniu de comunism în România, atunci când opresiunea a determinat concepţia de supravieţuire şi de salvare personală. Desigur, acest lucru nu este unica explicaţie din vreme ce poezia românească scrisă după 1989 şi parţial publicată în această antologie e similară cu ea. Poeţii anilor ྌ au devenit un punct de referinţă pentru literatura română. Ei au fost pionierii noului mod de a scrie. Retorica anilor ྌ a triumfat, devenind astăzi, pe neobservate, curentul dominant pentru poeţii tineri. Deşi mult mai tineri, ei aparţin aceleiaşi tradiţii realiste şi biografice care se afirmă puternic în poezia românească a anilor ྌ. Termenii generici "biografic" şi "realist" pot fi de asemenea folosiţi pentru a defini poezia scrisă după 1989. Fireşte, încadrându-se în acelaşi domeniu retoric, teoretizată şi practicată de poeţii optzecişti, ea cristalizează noi personalităţi. Libertatea recăpătată în 1989 a implicat note discordante care nu au fost reproduse în această antologie. Lipsa de talent a etalat două laturi ale poeziei româneşti: misticismul şi erotismul dezlănţuit. Poeţi ambiţioşi şi netalentaţi au simţit o adevărată plăcere în a-şi demonstra furia amoroasă sau credinţa nealterată, de curând descoperită în Dumnezeu. Din punct de vedere estetic efectele acestor "excese" sunt dezastruoase.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină