Moldova – o „ţară” în container. Întrebări asupra vieţii şi artei contemporane

„Potrivit presei ruse, trei moldoveni, împreună cu alţi trei cetăţeni ruşi, au fost găsiţi morţi, luni seara, 22 octombrie, într-un container de metal, pe teritoriul oraşului Vidnoe, regiunea Moscova. Conform cercetărilor preliminare, decesul a intervenit în urma intoxicării cu monoxid de carbon. Serviciului de presa al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), făcând referire la Ambasada R. Moldova la Moscova, a confirmat decesul a doi cetăţeni moldoveni. Este vorba de Alexandr Liftiniuc, anul naşterii 1974, originar din satul Buzduganii de Sus, raionul Ungheni, şi Nicolai Cuspili, născut în anul 1971, în satul Pietrosu, raionul Făleşti. Funcţionarii Ambasadei colaborează cu organele de drept ale Federaţiei Ruse în vederea elucidării definitive a circumstanţelor incidentului şi îndeplinesc procedurile regulamentare prevăzute pentru asemenea situaţii.”
Sursă: Info-Prim Neo, 23 octombrie 2007

„Numărul cetăţenilor moldoveni care emigrează ilegal în Marea Britanie este în creştere, potrivit postului britanic Channel Four, monitorizat de Realitatea TV. Astfel, dacă în octombrie 2005, numărul lor era estimat la 10.000, acum se vorbeşte despre 14.000 de cetăţeni moldoveni care trăiesc în arhipelag. Cei mai mulţi se află acolo în mod ilegal. Poarta de intrare a cetăţenilor moldoveni în „Fortăreaţa Europa”, mai relatează postul citat, este România. Metoda preferată de moldoveni este obţinerea cetăţeniei române, iar în lipsa ei, acte false care atestă această calitate.”
Sursă: România Liberă, 27 octombrie 2007

Aţi observat că de la un timp încoace articolele de ziar, comunicatele oficiale, reportajele televizate nu mai impresionează pe nimeni? Excesul de informaţie amorţeşte simţurile, de-sensibilizează, tinde să transforme realitatea în ficţiune, tragedii umane sfâşietoare într-o aglomeraţie de semne electronice, urletele de durere într-un prefabricat media. Aceasta e situaţia în ţările dezvoltate, hiper-industrializate, în care transparenţa tinde să acapareze noi şi noi teritorii. Dar chiar şi la Chişinău, unde avem o situaţie exact inversă, cu o presă de stat care cenzurează cu grijă informaţiile, pentru a prezenta o Moldovă radioasă, extatică, mândră de „statalitatea” ei comunistă, senzaţia este aceeaşi. Doar că la noi efectul de hologramă are la origine cauze diferite – aş spune, pre-moderne, tipice pentru o comunitate afectată de reziduurile totalitarismului –, şi anume: incapacitatea guvernanţilor de a le oferi oamenilor o viaţă decentă, iar la celălalt capăt starea de entropie socială, angajamentul civic nul al populaţiei. Greu de crezut, dar în acest vacarm al ştirilor diverse, care ne încurajează dezinteresul şi lipsa de reacţie în faţa răului, doar arta mai poate trezi emoţii adevărate. Mijloacele sale specifice, limbajul, stilistica, abordarea neconvenţională, lipsa de prejudecăţi o ajută să perforeze carapacea indiferenţei umane, îi face pe „consumatori” să-şi asume povestea ce li se narează, îi pune pe gânduri, îi obligă să ia nişte decizii cruciale pentru destinul lor.
Constantin Cheianu a scris o piesă de teatru pe o temă de o tulburătoare actualitate: migraţia. Mai precis, migraţia ilegală a basarabenilor în Occident – fenomenul care menţine statul dintre Prut şi Nistru pe o linie de plutire. E un fel de „stabilitate a ologului”, al cărei preţ se traduce în zeci de mii de vieţi distruse sau mutilate. Piesa are un titlu brutal-revelator, În container, şi a apărut în volum la Editura Cartier, instituţie care a mai tipărit anul trecut o piesă dedicată aceleiaşi tematici: Oameni ai nimănui de Dumitru Crudu. Şi la fel ca în primul caz, textul lui Constantin Cheianu şi-a cunoscut aproape imediat transpunerea scenică: la teatrul „Alexe Mateevici” din Chişinău. Regia, scenografia, selecţia muzicală aparţine autorului. O experienţă a scrisului şi a montării unică pentru el, a mărturisit Cheianu în seara premierei, atunci când a avut loc şi lansarea cărţii. O experienţă datorată unui accident, unei întâmplări personale. O pană de curent supărătoare – dar, finalmente, norocoasă pentru literatură! – l-a obligat într-o seară să „migreze” spre celălalt capăt al satului său de baştină, Truşeni, şi să petreacă noaptea în casa unei rude, care i-a povestit nişte istorii bulversante despre moldovenii avântaţi pe căi clandestine spre Occident. Acesta a fost declicul. A urmat o lungă perioadă de documentare, când a discutat cu mai multe persoane trecute prin infernul exodului. Cu materialul adunat, Constantin Cheianu ar fi putut la fel de bine să scrie un roman, dar ar fi fost vorba, desigur, de un alt scenariu scriptic şi de un alt impact public: în Basarabia lectura oboseşte, implică eforturi pe care foarte puţini sunt dispuşi să le facă, în timp ce un spectacol de teatru, orişicum, „îţi ia ochii”, e mai viu, mai trepidant, ţine de entertainment, indiferent de natura subiectului.
Trei basarabeni – Igor, Sergiu ÅŸi Viorel – îşi povestesc într-o cameră de hotel din Belgia aventurile vieÅ£ii lor de fugari: Germania, Italia, Grecia, Polonia, Bulgaria, Macedonia etc., ţările pe unde ÅŸi-au vânat norocul, ascunÅŸi în vagoane de marfă, închiÅŸi în tir-uri goale în grupuri de 60 de inÅŸi, legaÅ£i sub autocar cu frânghii ÅŸi fâşii de scotch, înfăşuraÅ£i în jurul roÅ£ii de rezervă a unui camion, dormind prin stoguri de fân sau căţăraÅ£i în copaci ca maimuÅ£ele, traversând în vad Oderul în noiembrie, cu apa rece ca gheaÅ£a chircindu-le muÅŸchii, scotociÅ£i după droguri de vameÅŸii francezi chiar ÅŸi prin locurile intime… Acum, tustrei încearcă să ajungă în Irlanda – noul meleag „de lapte ÅŸi miere” al dezmoÅŸteniÅ£ilor din Est. Pentru asta au nevoie de paÅŸapoarte… lituaniene ÅŸi de câteva cuvinte din această limbă învăţate pe dinafară, ca să înÅŸele vigilenÅ£a grănicerilor: cel puÅ£in să-ÅŸi poată spune numele (trucat) ÅŸi de unde vin. Moldovenii sunt cameleonii Europei, niÅŸte fiinÅ£e cu o identitate fluidă – „SERGIU: Acum moldovenii din Irlanda au paÅŸapoarte lituaniene, iar când o să intre România în Uniunea Europeană, ne facem cu toÅ£ii români. VIOREL: Pe urmă intră Ucraina în Uniunea Europeană ÅŸi ne facem ucraineni… Nu, turci! Turcia precis intră înaintea Ucrainei.” Comuniunea celor trei, sudată în jurul unei sticle de whisky, se face ţăndări, ai zice, sub presiunea poverii genetice. SuferinÅ£a îi transformă în fiare care se pândesc, se suspectează reciproc, pentru a-ÅŸi înfige unul altuia cuÅ£itul în spinare. Viorel îi fură lui Sergiu paÅŸaportul lituanian, care-i stârnise atâtea invidii, Sergiu, la rândul său, profită de o clipă de neatenÅ£ie a lui Igor, cel mai tânăr ÅŸi mai inocent dintre ei, ÅŸterpelindu-i banii primiÅ£i de la maică-sa, care munceÅŸte în Italia. Faptul de a se fi tras pe sfoară unii pe alÅ£ii nu-i ajută cu nimic. Fără paÅŸaport, Sergiu e nevoit să-i dea cei 1 500 de Euro, subtilizaÅ£i de la Igor, lui Donatas, călăuza lituaniană, în chip de daune morale. Igor se va asfixia în containerul în care călătoreÅŸte spre Irlanda, băgat acolo de un alt moldovean, Ion, un vechi specialist în transferuri frauduloase de conaÅ£ionali, iar norocul lui Viorel, cel care declanÅŸase oribilul domino, atârnă de bunăvoinÅ£a vreunui Å£igan din România, care îl poate vinde în orice moment poliÅ£iei irlandeze contra unei recompense de 400 de Euro. OripilaÅ£i de fapta pe care a săvârÅŸit-o, aproape că îi dorim să ajungă acolo.
O poveste despre cruzime şi tandreţe, o poveste pe care, vai, o cunoaştem atât de bine, în multiple versiuni, cu linia subţire ce desparte compasiunea umană de ispita supravieţuirii pe seama celuilalt. Containerul: un simbol al destinului basarabean. Mai întâi, deportaţi de ruşi în vagoanele de vite spre Siberia, vorba unui personaj din piesă, acum, „îmbuteliaţi” benevol în containere de vid către paradisul occidental. Moldova – o „ţară” izolată între pereţii etanşi ai unui container, tractat când spre Est, când spre Vest. Schimbarea punctelor cardinale ne găseşte la fel de vulnerabili, la fel de ataşaţi stigmatului nostru de victimă – spectatorii care s-au înghesuit la premieră în sala mică de la „Alexe Mateevici” veniseră de fapt să-şi aplaude chiar această constantă a propriei condiţii, în care se regăsesc cu voluptate.

* * *
Am schiÅ£at miza social-politică, bine Å£intită, a autorului. Dar ÅŸi-a tranÅŸat el ÅŸi „pariul estetic”? Lucrarea lui Constantin Cheianu este, totuÅŸi, o operă de artă, de aceea s-ar cădea să vorbim ÅŸi despre mijloace, nu numai despre scopuri. Aici lucrurile se mai complică. Unele piese au de câştigat mai mult dacă rămân între copertele unei cărÅ£i. Mă refer, în primul rând, la o problemă de percepÅ£ie. A citi un text ÅŸi a viziona un spectacol nu înseamnă acelaÅŸi lucru. Când citeÅŸti piesa, îţi modelezi singur trăsăturile eroilor, situaÅ£iile descrise, impui acÅ£iunii propria vibraÅ£ie interioară; la lectură totul se desfăşoară instantaneu – actul cunoaÅŸterii ÅŸi actul reprezentării. AceeaÅŸi piesă, decodificată pe scenă, devine material străin. Nu este vorba doar de faptul că ai în faÅ£a ochilor oameni în carne ÅŸi oase nu proiecÅ£ii imaginare, sau că hotelul în care se derulează povestea e decorat cu storuri de altă culoare decât acelea la care ai fi apelat tu. Dimensiunea spaÅ£io-temporală se modifică, se dilată, totul se desfăşoară mai lent, mai neconform aÅŸteptărilor tale, apare cezura. Nu s-ar întâmpla la fel dacă aceste discrepanÅ£e de receptare, la lectură ÅŸi la vizionare, ar fi acoperite prin mijloace teatrale specifice – mimică, gestică, vorbire scenică, sugestie obiectuală etc. Constantin Cheianu ÅŸi-a dorit însă o transpunere riguroasă a intenÅ£iei auctoriale: accentul cade pe text, nu pe jocul actorilor. Dramaturgul-regizor le-a cerut celor cinci bărbaÅ£i angajaÅ£i pe roluri (mama lui Igor, singurul personaj feminin, are un „desen” mai patetic) să-ÅŸi epureze evoluÅ£ia de orice „tic” al meseriei, să scape de artificii teatrale; actorii au trebuit să se poarte cât mai „natural”, să se joace pe ei înÅŸiÅŸi sau pe oamenii care miÅŸună zilnic pe stradă, în pieÅ£e, în transportul urban, ÅŸi pentru asta recurg, uneori, la exprimări fruste ÅŸi la vulgarităţi „ruseÅŸti”. Miza pe autenticitate a autorului a mers până acolo încât înainte de spectacol el a invitat să ia cuvântul o doamnă din Moldova trecută prin acelaÅŸi calvar al exodului ÅŸi scăpată ca prin minune dintr-un teribil accident în munÅ£ii Rodopi… Toate elementele care au compus performance-ul ÃŽn container – lectura, lansarea cărÅ£ii ÅŸi spectacolul – au fost gândite într-o direcÅ£ie univocă: transformarea publicului din consumator al unui produs inventat în „material didactic” pentru trama autorului, într-o masă de manevră involuntară. Nu a fost, recunosc, o senzaÅ£ie prea confortabilă – vorbesc în numele celor ce nu s-au limitat doar să citească piesa ori să vizioneze spectacolul, ci le-au făcut pe amândouă, ba au mai ÅŸi încercat să reflecteze asupra efectelor acestei expuneri hipertrofiate. Uneori este bine ca arta să nu-ÅŸi abandoneze uneltele specifice, vocaÅ£ia de a propune celui ce îi păşeÅŸte pragul o împărăţie autonomă, o lume alternativă în raport cu planul existenÅ£ei sale telurice, închistate.
Experimentul realizat de Constantin Cheianu, în dublă ipostază de autor ÅŸi regizor, însufleÅ£it de un curaj ce pare să-l dus dincolo de intenÅ£ia sa iniÅ£ială, deschide o interesantă dezbatere pentru scriitorii ÅŸi oamenii de teatru basarabeni: cum trebuie să fie arta într-o epocă a transparenÅ£ei triumfătoare? Se cuvine să răspundă unor comandamente ale zilei, să capteze neapărat „semnele timpului”, completând invazia de fotograme ÅŸi replici media cu o altă reprezentare „fidelă”, sau să rămână în alambicurile prin care au „filtrat” realitatea marile genii ale trecutului?… Răspunsul nu e uÅŸor de dat. ÃŽn România interogaÅ£iile despre care vorbesc s-au impus cu necesitate, mai cu seamă după ce a izbucnit pe piaţă literatura „veridică”, „mizerabilistă” a celor mai tinere promoÅ£ii. Nu cred că putem evita această dezbatere. Este un mod de a ne salva demnitatea de creatori, după ce vom fi administrat politicienilor, dar ÅŸi concetăţenilor noÅŸtri placizi, raÅ£ia de săpuneală binemeritată.

This entry was posted in literatură. Bookmark the permalink.

Leave a Reply