Transnistria îşi arată colţii

Sprijinul financiar substanţial acordat de Bruxelles Republicii Moldova este dublat în ultimul timp de o susţinere politică tot mai accentuată în ce priveşte consolidarea independenţei şi restabilirii unităţii sale teritoriale. Cancelarul german Angela Merkel i-ar fi cerut preşedintelui rus Medvedev, susţine publicaţia de la Moscova „Nezavisimai gazeta”, să-şi retragă armata din Transnistria, ca dovadă a bunei credinţe şi drept condiţie prealabilă a semnării unui nou Tratat de securitate europeană. Este pentru prima dată când o mare putere din Uniunea Europeană se angajează în termeni foarte fermi să oblige Rusia să-şi respecte angajamentele. Sperăm ca iniţiativa germană să întrunească asentimentul celorlalte ţări importante din „vechea Europă”, întrucât susţinerea „blocului estic” al Uniunii – România, Polonia, ţările baltice – Moldova şi-o avea oricum asigurată.

Dar toate acestea se întâmpla la nivelul „politicii mari”, unde se schimbă amabilităţi de protocol şi se negociază cu mănuşi de catifea. În teritoriu, realitatea este infinit mai sumbră, sinistră chiar. Ai fi zis că perioada sălbatică, legată de întemniţarea grupului Ilaşcu, ar fi trebuit să apună de mult la Tiraspol. Nici pomeneală! În timp ce în ţările din jurul Transnistriei – în Republica Moldova propriu-zisă şi în Ucraina –am asistat în ultimii 20 de ani la schimbări de guverne şi preşedinţi, la modificări de politici şi strategii, de valori şi aspiraţii, Transnistria a rămas o zonă crepusculară, o „baltă” stătută în care răul s-a dezvoltat în voie. În Transnistria fărădelegea nu pleacă în vacanţă.

Una din pârghiile de presiune cele mai oribile ale regimului de la Tiraspol este răpirea de persoane. Cazul Ernest Vardanean se află pe agenda Parlamentului European. Părinţii lui Ilie Cazac din Tighina au intrat în a doua săptămână de grevă a foamei în faţa Ambasadei Rusiei din Chişinău, după ce au epuizat toate căile de a-şi vedea eliberat fiul sechestrat de separatişti. Elena Dobroviţcaia, o elevă răpită pe 16 iunie, tot la Bender, a fost ţinută ostatică pentru că mama ei, internată la un spital din Chişinău, nu s-a prezentat la miliţia transnistreană să-şi ispăşească o pretinsă detenţie. (Fata a fost eliberată, dar are interdicţia de a părăsi localitatea.) Nici măcar oficialii de la Chişinău nu sunt scutiţi de riscuri. Eugen Ştirbu, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, reţinut recent de separatişti, a fost totuşi eliberat după intervenţia misiunii OSCE de la Chişinău. În celelalte situaţii mai sus pomenite nu vedem aceeaşi promptitudine. De ce? Pentru că victimele nu sunt personaje importante – iată concluzia cinică pe care o poate trage oricine. Autorităţile de la Chişinău se declară neputincioase în a rezolva cazurile de răpire şi recomandă moldovenilor să ocolească Transnistria, ca pe un loc ciumat, dacă ţin la propria siguranţă.

Am avut opt ani de zile, sub comunişti, un ministru responsabil de „reintegrare”, Vasili Şova, care nu vorbea limba română dar ne asigura că lucrează din greu la „reîntregirea ţării”. Rezultatele au fost penibile. Noul ministru de resort, net superior predecesorului său, pare să agreeze, la fel, mai degrabă stilul „învăluit”, tactica de „îmblânzire” a bătăuşului de peste Nistru. Oricât de justificate circumstanţial, aceste metode nu pot da un randament de principiu, nu au cum să schimbe raportul de forţe.

Cred că de mult a venit timpul ca eforturile la nivel diplomatic să fie însoţite printr-o implicare mai activă a societăţii civile din Moldova, e timpul să fie organizate mai multe dezbateri publice pe această temă – dezbateri blocate, cum bine ne amintim, înainte, de guvernarea Voronin. Se cuvine să avem soluţii şi scenarii alternative şi chiar manifestaţii de stradă, marşuri de protest la Chişinău şi în alte localităţi, care să atragă atenţia lumii asupra crimelor regimului de la Tiraspol. Şi poate, atunci, repulsia cetăţenilor faţă de indecenţa anumitor fenomene politice interne, cum sunt cumpărarea partidelor ca la tarabă, înainte de alegeri, sau angajarea Bisericii Ortodoxe în campanie electorală de partea unui fost şef al serviciilor secrete, nu le va adânci dezinteresul civic. Separatiştii nu ţin seama de etnia victimelor – lovesc în români şi în rusofoni deopotrivă. Unde-i solidaritatea moldovenilor?