Întâlnirea cu civilizaţia şi cultura română a fost decisivă pentru tot restul vieţii mele (6)

- Nu numai Patapievici, mai sînt şi alţii. Recent mi-am cumpărat o carte a unui istoric, Lucian Boia, care fără exagerări - fiindcă pe Patapievici îl percep ca pe un combatant - fiind om de ştiinţă şi istoric, vorbeşte despre anumite aspecte ale istoriei românilor. Eu înţeleg că asta doare, dar într-o lume modernă nu mai putem trăi ca înainte de '89. Într-o Europă comună - şi îmi doresc din toată inima ca şi România să "intre" în Europa - cu aceste mituri nu se poate coexista. Toţi împreună, altfel e imposibil. Or, asta încă nu au înţeles românii: că e vorba şi de intrarea spirituală, culturală în Europa, pe lîngă cea economică, fireşte.

- Cît priveşte societatea germană actuală, la Tьbingen, bunăoară, se spune că lumea nu prea are curajul să aibă păreri proprii în legătură cu o carte recent apărută, aşteaptă să se pronunţe mai întîi Reich Ranicki.

- Aceeaşi problemă există şi în muzică. Îmi amintesc că în urmă cu cîţiva ani venise în turneu la Mьnchen Sergiu Celibidache. Ei bine, concertele au fost superbe şi datorită farmecului pe care îl avea Celibidache, care domina orchestra. Lumea încîntată; a doua zi sau în noaptea de după concert ziariştii de la Sьd-Deutsche Zeitung au făcut grevă şi ziarul n-a apărut. În consecinţă, nimeni nu a avut nici o părere, fiindcă nu citise ziarul ca să se poată pronunţa pe marginea spectacolului. Aceasta e situaţia nouă din Germania. Societatea a rămas manipulabilă, s-a schimbat doar vocabularul: astăzi vorbim de umanitate, de democraţie, de libertate, dar în fond ne comportăm ca acum 50-60 de ani. E îngrozitoare această constatare.

În ce priveşte literatura, e aceeaşi poveste: Ranicki, dacă e bine dispus, laudă o carte şi toată lumea cumpără cartea respectivă; dacă nu e bine dispus, aceeaşi carte ar fi în stare să o rupă în bucăţi. Fireşte, eu nu pun la îndoială cunoştinţele şi capacităţile lui critice. I-am citit biografia - o carte impresionantă -, iar fragmentele cele mai interesante din carte sînt cele despre literatură. E la fel de posedat de literatură ca şi Coşeriu de lingvistică. Ranicki e conştient de această putere a sa de a fascina şi se joacă cu publicul aşa cum vrea el. De altfel, ca actor e fantastic.

- Dat fiind că sînteţi un mare cunoscător al literaturii universale, care sînt scriitorii Dvs. preferaţi?

- Pentru mine e vorba de scriitori cu care simt că mă aflu pe aceeaşi lungime de undă. Unul dintre ei a fost Ernest Hemingway, apoi scriitorii din America Latină, Gabriel Garcнa Marquez, de exemplu, pe care îi citesc cu mare poftă. Alt scriitor pe care îl admir - nu şi Reich Ranicki, dar să-mi fie îngăduit să am şi eu părerea mea - e Mario Vargas Llosa. Şi o doamnă - Isabel Allende.

- Am văzut în librării multe titluri traduse în germană ale acestei scriitoare din Chile.

- Cîteva cărţi sînt romane mari, scrise în stil homeric. Ceea ce mă atrage la aceşti scriitori e că subiectele lor seamănă într-o oarecare măsură cu sud-estul Europei. Tot acest amalgam de culturi, de etnii, fricţiuni şi mituri se regăsesc şi în spaţiul nostru. Altfel spus, în literatura lor regăsesc lumea pe care o cunosc din sud-estul Europei şi asta mă fascinează. Nu vedeţi ce se întîmplă în literatura germană actuală, pînă şi în proză? E adevărat că în parte se explică istoric: nemţii au de-a face cu cei 12 ani de nazism, conştiinţa lor le este supraîncărcată, de aceea sînt foarte prudenţi în a scrie, nu-şi dau drumul pînă la exhibiţionism, ceea ce trebuie să facă un povestitor ca să fie un povestitor adevărat. Ei se ghidează dacă din punct de vedere ideologic este admis sau nu să scrie cutare sau cutare. Or, aşa ceva nu se poate; povesteşti, narezi fără ideologie: unui ţigan îi zici ţigan, unui evreu îi zici evreu, în caz contrar, pierzi autenticitatea. Nu întîmplător în ultimii ani aproape că nu se mai traduce din literatura germană în alte limbi. Am stat de vorbă cu un librar din Londra care ani de zile a vîndut literatură germană. Ei bine, el mi-a mărturisit că a trebuit să închidă librăria fiindcă publicul nu mai cumpăra literatură germană.

- Un redactor de la Europa Liberă, Iacob Popa, a făcut odată un interviu cu mine de vreo două ore. Mi-a spus că putem vorbi cît dorim şi despre orice, iar titlul pînă la urmă a fost "Obsesia României". Aşa cum spuneam mai sus, românitatea pentru mine reprezintă una din formele europene de afirmare, de care duce lipsă structural conceptul cultural al Europei Centrale şi de Vest. Românii au o spiritualitate care, din punct de vedere filosofic, se află sub semnul unei constelaţii marcate de contradicţia dintre dorinţa de protejare a elementului autohton, deznădejdea existenţială şi contemplarea egocentrică a lumii, fără să abandoneze deloc ideea umanităţii, şi o literatură care îşi extrage pulsul vital de autocunoaştere din straturile unei poezii populare de o bogăţie mitologică inepuizabilă. În acest sens, fundamentul german al formaţiei mele a fost îmbogăţit de aceste fascinante perspective, lărgindu-mi orizontul în mod substanţial. Ba chiar consider că în felul acesta orientarea vieţii mele, crezul şi concepţiile mele actuale despre literatură şi artă au cunoscut o amplificare benefică. Universul acestei culturi naţionale pendulează, după părerea mea, între liniştea implacabilă a locuitorilor rurali, marcaţi de credinţa bizantină introvertită, şi rafinamentul extrovertit dus pînă la cinismul extrem al componentelor sale intelectuale. Or, o astfel de cultură nu putea decît să mă fascineze pe mine ca individ care provenea dintr-o familie protestant-luterană... Cît de imensă este varietatea spiritualităţii europene, mi s-a relevat mie, saxonului transilvănean, pentru prima oară cunoscînd interpretarea fenomenului "cultură" a românilor latini. Cu alte cuvinte, faptul că limbajul spiritual al continentului nostru este enorm de felurit, de la Grecia antică pînă astăzi, l-am intuit pentru prima dată în viaţă în momentul în care eu, germanul, mi-am dat seama, cunoscîndu-i pe români, că există şi alte ipostaze europene ale lui homo ludens. Vă rog să mă credeţi că niciodată nu am perceput ipostaza germană şi cea română ca pe ceva contradictoriu, ci ca pe două faţete diferite ale aceleiaşi voinţe culturale: ca pe forme europene ale existenţei noastre culturale comune, în care noi toţi - Dvs. ca români, eu ca german - sîntem deopotrivă legaţi unii de ceilalţi, la bine şi la rău, astăzi mai mult ca niciodată.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină