Întâlnirea cu civilizaţia şi cultura română a fost decisivă pentru tot restul vieţii mele (4)

- Cu toate acestea, Dvs. v-aţi implicat imediat în demascarea comunismului şi din 1968 aţi început să publicaţi articole, să vorbiţi la radio, să ţineţi conferinţe la diverse Universităţi, încercînd prin aceasta să le deschideţi ochii celor de aici asupra adevăratei stări de lucruri din Est. Mai mult, Dvs. aţi denunţat regimul comunist din România, atacîndu-l pe Ceauşescu. Ce audienţă au avut textele Dvs.?

- Am avut o mare audienţă la oamenii care nu au de spus nimic în literatură, oameni care erau negustori, comercianţi, medici sau de alte meserii. Am primit sute şi mii de scrisori - pe care le păstrez şi astăzi - pe marginea articolelor mele despre realităţile comuniste. Însă a convinge un literat care era branşat la o ideologie de stînga a fost imposibil. Să vă dau un exemplu: în 1979 am avut o expunere literară la Viena, în faţa unui public destul de numeros, unde am citit un capitol din romanul meu Dansuri în lanţuri, apărut atunci. După o oră de lectură, au început discuţiile, aşa cum se obişnuieşte pe la astfel de manifestări. Imaginaţi-vă că am fost atacat din toate părţile, fiindcă capitolul din care citisem - în fond era o povestire de dragoste - se întîmpla la Bucureşti, însă fundalul istoric îl constituia perioada comunistă. Noi ştim, spre deosebire de cei din Apus, că comunismul s-a amestecat în toate domeniile: te-a urmărit pînă şi la toaletă, pînă şi în pat, ţi-a ascultat şi convorbirea cu amanta. Ei bine, aceste lucruri nu au fost înţelese de auditorii mei, iar eu nu am cedat la atacurile din partea publicului. După două ore însă le-am propus să încheiem serata, mă plictisisem. Printre cei prezenţi se afla şi cel mai cunoscut scriitor austriac al momentului. Dat fiind că se făcuse ora unu noaptea şi eu eram cu maşina, i-am propus să-l iau cu mine. Cînd eram singuri în maşină, acest domn care era comunist, însă ca persoană destul de simpatic, mi-a mărturisit că eu, prin răspunsurile pe care le dădusem, prin implicarea în discuţie, reuşisem să-i clatin, să-i zdruncin principiile comuniste. L-am întrebat atunci de ce nu a spus asta în faţa publicului. Ştiţi ce mi-a răspuns? Cã nu vrea sã-ºi nenoroceascã cariera de scriitor...

- Ideea că ideologiile reprezintă un dezastru pentru sec. XX am întîlnit-o şi la Gьnter Grass care, în 1999, cînd i-a fost decernat Premiul Prinţului de Asturias în Spania, imediat după Premiul Nobel, a afirmat că ideologiile au nenorocit secolul trecut. Aţi mai păstrat legătura cu Grass?

- Din păcate, nu am cultivat relaţia cu Grass dintr-o falsă mîndrie. Am vrut să fac carieră pe cont propriu. Trebuia însă să fiu mai aproape de el. Grass este prea inteligent şi prea realist ca să se limiteze la o anumită poziţie ideologică. Ori de cîte ori îl văd şi îl ascult, ajung la concluzia că foarte multe din atitudinile şi poziţiile lui ar putea fi şi atitudinile mele, deoarece văd lucrurile aproape ca el. Cînd a primit Premiul Nobel, i-am scris cîteva rînduri, menţionînd că acest premiu a constituit o bucurie personală şi pentru mine şi că mă simt aproape de Domnia sa. Oricum, Gьnter Grass este unul din scriitorii pe care îi respect nu numai ca valoare literară, ci şi pentru faptul că este lucid şi nu se lasă ca alţii încorsetat de anumite principii ideologice.

- Pe lîngă angajarea Dvs. politică, aţi contribuit la propagarea literaturii române în Germania. Am în vedere traducerile Dvs., precum şi volumul Întoarcerea lui Ulise, care conţine eseuri despre Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr. E impresionant că Dvs. îi încadraţi pe aceşti creatori în context sud-est - european. Cred că în cadrul criticii literare germane sînteţi un privilegiat din acest punct de vedere fiindcă aveţi perspectiva care, de cele mai multe ori, le lipseşte celor de aici. V-a ajutat sau v-a dăunat această perspectivă?

- Mi-a dăunat categoric. Să explic de ce. Din 1945 Europa Occidentală a fost despărţită de partea estică prin Cortina de Fier, care trecea exact prin Germania. Or, în această jumătate de veac, nemţii din Apus au fost orientaţi încă din şcoală doar spre Statele Unite ale Americii, adică au fost în mare parte "americanizaţi". Astfel, a fost dat uitării faptul că relaţiile spirituale ale Germaniei cu lumea din est, cu cea slavă, de exemplu, au o tradiţie destul de îndelungată. Să ne amintim doar de faptul că Dostoevski şi-a scris Fraţii Karamazov la Berlin. Rilke, în schimb, a conceput Das Stundenbuch în Rusia. Prin urmare, a existat o mare tradiţie germano-slavă, făcînd abstracţie de aspectele politice ale acestor relaţii. Or, prin Cortina de Fier, prin orientarea germanilor exclusiv spre America, această tradiţie a fost brusc întreruptă. În clipa în care au avut loc revoluţiile anticomuniste, nemţii s-au trezit puţin, dar nici pînă astăzi nu au înţeles situaţia. Eu cred că trebuie reluată relaţia cu Europa de Est. Această Cortină de Fier a fost o catastrofă nu doar politică - se constată astăzi - ci, întîi de toate, o catastrofă culturală pentru întreg contextul cultural european. Acum ar trebui cu mare precauţie şi cu mari eforturi să unificăm din nou această Europă, să refacem acel complex cultural care a existat înainte de război, între estul şi vestul continentului, indiscutabil, cu toate coliziunile de atunci, căci numai datorită unor controverse se nasc lucruri mari. Or, nemţii - prin inima cărora a trecut Cortina de Fier - nu au înţeles nici pînă astăzi ce s-a întîmplat cu Europa după instaurarea comunismului. Această ruptură şi abandonarea răsăritului Europei, în special a zonei sud-estice, pentru mine sînt foarte dureroase. Şi astăzi eu, ca ziarist şi eseist, am greutăţi - indiferent ce fac - dacă vorbesc pe această temă. Eu obişnuiesc să le spun că nu noi, nemţii, am inventat cultura, că spaţiul cel mai vechi e tocmai sud-estul european, că adevărata cultură a început în Grecia, iar emanările acesteia au fost uriaşe. De aceea pe mine mă fascinează sud-estul Europei. Dar eu nu văd sud-estul Europei ca un complex independent şi rupt de restul Europei. Dimpotrivă, sud-estul Europei, în cazul nostru România, pentru mine şi în timpul comunismului a făcut parte din Europa. Cultura româna e o cultură europeană, cum sînt şi cele slave. Or, acest lucru a fost uitat în ţările din Apus. Trebuie deci să-l recîştigăm pentru conştiinţa noastră.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină