Întâlnirea cu civilizaţia şi cultura română a fost decisivă pentru tot restul vieţii mele (3)

- Aţi afirmat că la închisoare aţi rezistat şi graţie poeziei lui Radu Gyr.

- Am scris un eseu pe această temă - Radu Gyr şi melancolia eroică a sud-estului. Nu-mi amintesc exact în ce an, cred că era pe la începutul ultimei mele detenţii, am cunoscut un oier din Dobrogea din comuna Babadac - comună devenită celebră fiindcă locuitorii săi nu au vrut să intre în colectivă şi pînă la urmă au fost trimise acolo batalioane ale Securităţii. Acest oier fusese condamnat la 15 ani, ca şi mine, eram şi de aceeaşi vîrstă. În primele zile de "convieţuire" a noastră în puşcărie m-a întrebat dacă am auzit de numele lui Radu Gyr. Eu nu auzisem şi, fără să aştepte răspunsul meu, a început să recite "În fruntea mesei stau cu mirt pe frunte, / dar dorm de mult sub zidurile Troii... / Mesenii rîd şi cupa mea se umple - / voi beţi cu morţii şi cinstiţi strigoii. / Eu am rămas sub zidurile Troii..." M-a impresionat poezia cînd am ascultat-o. Ideea era fenomenală, dar şi forma pe care i-o dăduse Gyr era fantastică: acest monolog al lui Ulise. A doua zi vine alt deţinut, care vroia şi el să-mi spună o poezie. Cînd îl întreb de cine e poezia, îmi răspunde "de Radu Gyr". Dintr-o dată am devenit atent şi am început şi eu, ca şi alţi colegi de închisoare, să învăţ poezii de Gyr pe de rost, ştiam vreo 30 pe dinafară. Nu mi-a păsat mie, care sînt neamţ crescut cu poezia germană, adică cu Goethe, Kleist şi Schiller, de concepţiile lui politice: Gyr a însemnat pentru mine un sprijin moral, poezia lui m-a ajutat să supravieţuiesc, nu fiindcă era poezie română, ci fiindcă ajungea pînă şi în inima mea nemţească. Peste tot, în toate închisorile pe unde am stat, am întîlnit poezii de Gyr şi din cauza asta - indiferent de ce orientare politică a avut - eu îl iert pentru tot ce a făcut el înainte. Poezia lui Gyr a însemnat pentru sute şi mii de oameni din detenţie singurul mod de a supravieţui.

- Revenind la anul 1968, care a fost impactul întîlnirii Dvs. cu Germania?

- Cînd am ajuns la Mьnchen, în martie 1968, studenţii de la Universitate - pe atunci cea mai mare din Germania - erau în stradă şi făceau propagandă comunistă, pledînd pentru stilul socialist de viaţă. Vă imaginaţi, să vin în Germania şi să văd că tineri de 20 de ani vorbesc de comunism într-un stat ca Germania Federală de atunci, în primul rînd bogat, în al doilea rînd democratic, pentru mine a fost un şoc. Ei susţineau că exista prea puţină democraţie în Germania! Bineînţeles că am fost disperat şi eram pe punctul de a mă întoarce, deşi, sincer vorbind, aşa ceva era imposibil. În acele zile i-am făcut o vizită unui prieten la Paris, unde din nou am trăit toată această nebune de stînga. Atunci am început să ţin conferinţe la Universitate în timp ce profesorii nu mai aveau curajul să intre în sălile de curs. Le-am spus direct studenţilor că habar nu au ce fac, habar nu au ce strică şi insistam asupra faptului că nu vorbesc din speculaţii teoretice, ci pornind de la realitatea pe care o cunoşteam în profunzime. Dar, din păcate, ei nu erau dispuşi să fie informaţi mai bine, aveau ideologia lor şi, indiferent ce le vorbeai, din capul locului ştiau totul mult mai bine decît tine. De aceea peste o vreme am renunţat şi nu am mai întreprins nimic. Însă persoanele care au participat la acea mişcare de stînga sînt astăzi directori de edituri, şefi de redacţii, lideri pe la diverse partide, iar eu am făcut atunci "greşeala" de a nu mă implica în mişcare şi astfel mi-am barat un drum în această ţară. Simt lucrul acesta pînă astăzi, deşi nu mă mai afectează.

- Cred că este vorba de marea problemă a secolului XX. Să ne amintim de Panait Istrati, G. Orwel, G. Papini sau de intelectualii francezi din anii '60-'70 care, deşi nu cunoşteau realitatea din fosta U.R.S.S. şi din ţările socialiste, erau pro-sovietici. Probabil că dacă ar fi mers la faţa locului, ca P. Istrati, s-ar fi convins pe viu de "măreţia" comunismului. Ce concluzie am putea trage de aici, că intelectualul occidental este prin definiţie de stînga sau că idealul intelectualilor, în genere, ar fi unul de stînga?

- Eu nu vorbesc de stînga sau de dreapta, acestea sînt noţiuni foarte schematice. În acest caz este vorba pur şi simplu de o privire lucidă asupra realităţilor politice şi de capacitatea omului de a se lăsa informat. De aceea eu îi acuz pe intelectualii din Germania şi din Franţa pentru faptul că au găsit o formulă pentru a-şi explica lumea, o ideologie, iar această ideologie a devenit dogmă pentru ei, ceea ce pentru mine înseamnă că ei cedează ca intelectuali, adică se dau bătuţi. Pe mine, ca scriitor, mă interesează întîi de toate realitatea cotidiană a omului, nu o teorie oarecare, nu o dogmă, nu o ideologie. Datorită ideologiilor secolul XX a ajuns un secol al crimelor; ideologiile au făcut acest lucru, nu oamenii care au avut clarviziune asupra realităţii. Partea proastă e că aceşti intelectuali nu pot fi toleranţi, cu ei nu se poate discuta. Dacă eu spun cuiva: "Dă-mi voie mie să-ţi spun ce e comunismul, fiindcă am trăit 20 de ani în comunism", persoana respectivă, care nu a trăit nici măcar o jumătate de oră sub comunism, mă întrerupe şi îmi reproşează: "Nu, ceea ce s-a făcut în Răsărit e un fel de comunism trădat". Atunci răspunsul meu este: "În acest caz Dumneata demonstrezi că eşti de o aroganţă nemaipomenită, înseamnă că de fapt consideri popoarele din Răsărit popoare proaste în comparaţie cu cele din Apus". Or, cînd e vorba de comunism, ideologia în sine conţine crima, nu că, vezi Doamne, teoria lui Marx ar fi fost bună, dar s-a aplicat greşit.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină