|
Scriitorul Hans Bergel, originar din România, azi rezident la Mьnchen (Germania), este autorul a 30 de volume: romane, povestiri, eseuri, versuri şi articole politice. Încadrat în tradiţia narativă transilvăneană, H. Bergel scrie o proză de o deosebită vervă şi acuitate, "povestind captivant şi modern" (Frankfurter Allgemeine Zeitung). Printre romanele sale se remarcă îndeosebi Die Rennfьchse ("Adversarii), 1969, Der Tanz in Ketten ("Dans în lanţuri"), 1977, şi Wenn die Adler kommen ("Cînd vin vulturii"), 1996, ultimele două apărute şi în versiune românească în 1994 şi, respectiv, în 1998. În eseistica sa autorul tratează probleme de istorie a culturii, legate cu preponderenţă de spaţiul sud-est - european. Iar în monografia Rumдnien. Portrдt einer Nation ("România. Portretul unei naţiuni"), 1969, H.B. oferă un studiu bazat pe o cunoaştere profundă a problemelor istorice şi sociale din România, pătrunzînd în universul spiritual şi imaginar al românilor. Multe din scrierile sale au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, română şi ebraică.
Pentru activitatea sa literară, publicistică şi culturală, Hans Bergel a fost distins cu Crucea de Merit a Germaniei, Premiul Gryphius, Premiul Dehio, Premiul Mass-Mediilor din Bavaria ş.m.a. Redactor-şef al ziarului Siebenbьrgische Zeitung (1969-1989), H.B. s-a impus totodată ca unul din cei mai militanţi gazetari germani în demascarea ideologiei comuniste. Din 1989 este prim editor al revistei de cultură Sьdostdeutsche Vierteljahresblдtter şi membru al prezidiului Institutului pentru Cultură Germană şi Istorie din Sud-Estul Europei. Doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, cetăţean de onoare al oraşului Braşov, Hans Bergel vorbeşte o română impecabilă şi este ataşat în continuare de ţara sa de origine. Obsesia României şi a sud-estului european, spiritul său critic faţă de realitate, scriitorii cu care se află pe aceeaşi lungime de undă - toate acestea transpar din interviul ce urmează.
- Stimate domnule Hans Bergel, întîi de toate, v-aş ruga să vă prezentaţi pentru revista Contrafort.
- Sînt născut în 1925, la Rîşnov, lîngă Braşov, adică în Ardeal, într-o familie de învăţători. Liceul l-am făcut la Braşov şi la Sibiu, deşi bacalaureatul mi l-am luat în 1946, cu întîrziere, din cauza deportării populaţiei germane din Ardeal în fosta U.R.S.S. la sfârşitul războiului. Apoi am încercat să fug din ţară, după ce doi ani de zile am fost curier între oamenii de încredere şi grupurile de partizani din munţii Sebeşului. Ei bine, am fost trădat şi pentru a scăpa de pedeapsă - fiindcă cei prinşi erau împuşcaţi - am fugit la Budapesta. Acolo însă am fost capturat de poliţia maghiară şi predat oficialităţilor române. Norocul meu că am nimerit în mîinile poliţiei din Arad, care habar nu avea că, de fapt, eu eram acel curier pe care ei îl căutau şi, în consecinţă, m-au condamnat numai ca "frontierist", aşa se chemau cei care treceau în mod fraudulos graniţa.
După ce m-au "eliberat" şi am venit acasă, mă aştepta ordinul de chemare la armată. Fiind sportiv de performanţă, am ajuns la Bucureşti, la Clubul Central al Armatei. Între altele, doi ani am fost campion la atletism. După ce am terminat cu armata, colonelul Mănescu, ministrul de externe de mai tîrziu, mi-a spus că sînt căutat de Securitate şi că ar fi bine să mă înrolez din nou în armată cît mai pot da performanţe sportive. Aşa am şi făcut, dar în paralel m-am înscris la Facultatea de filosofie şi istoria artelor a Universităţii din Bucureşti, unde am studiat pînă la a doua arestare, în 1954. Odată cu "adoptarea" Reformei de învăţămînt, n-am fost de acord cu transformarea Facultăţii de istorie a artelor într-un fel de Institut de estetică marxistă şi mi-am exprimat nemulţumirea printr-o înjurătură. A doua zi am fost arestat şi băgat din nou la puşcărie. Am scăpat după un an, m-am întors la Braşov, m-am căsătorit, am devenit gazetar, mereu însă cu această povară că făcusem puşcărie. În sfîrşit, în 1959, am fost arestat a treia oară şi tribunalul militar m-a condamnat la muncă silnică. Mi-au dat drumul în 1964 în contextul amnistiei generale. Ei bine, după ce am ieşit din puşcărie, soţia şi cei trei copii minori au primit paşaport ca să plece în Germania. Mie mi-au interzis să plec. Am mai stat în ţară pînă în 1968. Au fost patru ani negri, dar nu din cauza mea, ci a soţiei şi a copiilor, care au dus-o foarte greu în Germania. Atunci m-am adresat printr-o scrisoare plină de disperare lui Gьnter Grass, pe care i-am transmis-o clandestin, şi cu ajutorul lui am reuşit să ies din România.
Mi-a fost greu la început. Am făcut fel de fel de munci pînă am reuşit să scot prima carte în 1970: un roman pentru tineret care a avut un mare succes, înregistrînd peste zece ediţii. După aceea am preluat redacţia ziarului Siebenbьrgische Zeitung de la Mьnchen, care apărea de două ori pe săptămînă, şi timp de douăzeci de ani am fost redactor al acestei publicaţii. În paralel, aproape în fiecare an, am publicat cîte o carte.
|
Hans Bergel
Inapoi la cuprinsul numarului