Atitudinea faţă de disidenţii regimului comunist este o problemă de morală a societăţii (4)

- Au fost cazuri după '89 când v-au dezamăgit unii foşti disidenţi?

- N-aş putea să spun că m-a dezamăgit cineva. Au fost însă destule opţiuni politice ale acestora care m-au surprins, dar pe care am încercat să le înţeleg. Libertatea de opţiune este ceea ce am dorit să instaurăm după căderea comunismului şi nu poţi pretinde să gândească toţi ca tine. Valul de critici la adresa disidenţilor a fost destul de puternic în primii ani de după 1989, când deruta era destul de mare şi de orice sincopă erau făcuţi responsabili intelectualii protestatari, pentru că ei răsturnaseră într-un fel orânduirea veche. Pe urmă lucrurile s-au limpezit.

- Aţi pomenit despre Legea lustraţiei şi Legea accesului la dosarele securităţii. Care au fost efectele aplicării acestor legi? S-a justificat în timp adoptarea lor?

- Cred că aceste legi au fost necesare pentru societatea noastră. Efectul aplicării lor este pozitiv din mai multe puncte de vedere. În primul rând aceste legi au interzis accesul la putere unor persoane cu un trecut destul de încărcat, persoane care ar fi prezentat un adevărat pericol pentru democraţia pe cale de a se înfiripa la noi. Aş spune chiar că aici ne ciocnim cu o problemă de siguranţă naţională. Acesta ar fi aspectul politic al chestiunii. Un alt aspect pozitiv al acestor legi - cu referire la zona morală - este faptul că societatea a înţeles că sprijinirea şi colaborarea cu un regim totalitar este un lucru condamnabil. Şi la noi s-a vehiculat la început ideea că adoptarea Legii dosarelor şi a Legii lustraţiei va împărţi ţara în două tabere duşmănoase, că lumea va încerca să se răzbune pe cei care i-au "turnat" la poliţia politică comunistă. Nimic din toate acestea. Nu cunosc nici un caz când informatorii poliţiei politice ar fi fost agresaţi fizic. "Răzbunarea", şi pun cuvântul în ghilimele, se produce doar în plan moral şi cred că aici este câştigul enorm al acestor legi.

- Cum apreciaţi Dv. evoluţia Cehiei în ultimii 12 ani? Sunteţi mulţumită, aveţi deziluzii? Ce a fost bine şi ce a fost rău? Noi, românii şi basarabenii, privim cu o uşoară invidie destinul postcomunist al ţării Dv., pentru că la noi situaţia e mai proastă. De aceea dorim să ştim opinia unui intelectual critic ceh.

- Cred că noi am făcut mari progrese pe calea reformelor şi a schimbărilor de sistem. Depinde însă de felul cum priveşti aceste lucruri şi, aş spune, ce perspectivă ai asupra întregii ţări. De la Praga, din biroul foarte confortabil al unei redacţii, ţi se arată o imagine destul de striată şi vezi numai greşelile din ultimii ani. Dar această perspectivă este ea însăşi una eronată, pentru că atunci când călătoreşti prin ţară schimbările devin izbitoare. În Cehia există regiuni care nu se deosebesc prea mult de cele din Europa Occidentală. Este un lucru pe care nu-l poate contesta nimeni.

În acelaşi timp, cred că una din cele mai mari greşeli ale "tranziţiei" noastre a fost slaba preocupare pentru învăţământ şi instruire din partea tuturor guvernelor de după '89. Un guvern responsabil trebuie să se gândească şi la ce se va întâmpla mâine şi poimâine în ţară, adică cum cresc şi ce învaţă generaţiile viitoare. Din păcate, mentalitatea politicienilor noştri este destul de mărginită, ei sunt interesaţi doar de scorul pe care îl vor înregistra la viitoarele alegeri. O altă problemă reală pentru Cehia este reorientarea economiei. Cehia a avut o industrie puternică care funcţiona stabil pe vremea lagărului socialist, importând materie primă din fosta Uniune Sovietică. Acum piaţa s-a schimbat în mod radical, nimeni nu va mai aduce materie primă tocmai din Karaganda sau Georgia pentru a menţine în stare de funcţionare coloşii noştri industriali. Trebuie să mizăm pe resursele interne, să ne orientăm spre industria uşoară şi să exploatăm judicios potenţialul uman propriu. Dacă nu vom investi în învăţământ, tineretul nostru va studia în străinătate şi va rămâne acolo.

- Datele statistice ne arată că aproximativ 40 la sută din cehi privesc cu nostalgie la vremurile de până la 1989. Majoritatea din ei nu doresc ca acele vremuri să revină, ci simt mai curând un regret în plan sentimental, pentru că atunci erau tineri. Omul e construit într-un anume fel, şi anume el nu vrea să-şi amintească lucrurile rele care i s-au întâmplat, ci preferă să-şi păstreze doar amintirile frumoase. Fenomenul poate fi uşor observat la veteranii de război. Ei nu vorbesc deloc, sau vorbesc cu zgârcenie, despre ororile şi chinurile îndurate pe câmpul de luptă, ci povestesc întâmplările fericite şi vesele pe care le-au trăit. Aşa se întâmplă şi în cazul cehilor care au traversat perioada comunistă a ţării noastre. Evident că printre aceşti nostalgici se găsesc şi oameni care regretă cu adevărat sistemul comunist, un sistem în care o parte din ei au dus-o onorabil, având o viaţă mediocru-decentă. Printre aceştia se numără în primul rând pensionarii, categoria socială cea mai vulnerabilă azi, în condiţiile economiei de piaţă, când statul nu poate asigura încă o bună protecţie socială. Însă nu toţi pensionarii pot fi incluşi în această categorie. Depinde de familii, de felul cum se descurcă acum copiii lor, cât de întreprinzători şi activi sunt ei. O altă categorie a nostalgicilor sunt de căutat în centrele industriale mari, Ostrava şi Most, de pildă, unde se extrage cărbune. În aceste locuri reformele economice sunt privite cu neîncredere, pentru că lumea se teme să nu-şi piardă locul de muncă. Muncitorii de acolo nu doresc o schimbare, nu vor să însuşească o nouă profesie... Cu toate acestea, mentalitatea majorităţii cehilor s-a schimbat considerabil în ultimii ani. Oamenii par să înţeleagă că depinde de ei cum să-şi construiască şi aranjeze viaţa. Depinde de administraţia locală şi de primarul pe care îl aleg în mod democratic. Dacă până în 1989 oraşele noastre erau destul de murdare şi neîngrijite, acum aspectul lor s-a primenit radical. Au apărut multe magazine, oferta pieţei este multiplă şi viaţa a devenit mult mai plăcută.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină