Atitudinea faţă de disidenţii regimului comunist este o problemă de morală a societăţii (3)

O altă imagine despre disidenţi pretinde că ei reprezintă, în mare, valul '68, de foşti comunişti, care au vrut să dea o "faţă umană" socialismului, care sunt în căutarea unei aşa-zise a treia căi de dezvoltare, nu vor piaţă liberă şi nu admit ideea construirii capitalismului în Cehia. Este o judecată complet eronată, făcută cu rea intenţie. În "valul '68" au fost destui oameni care respingeau programatic socialismul, care înţeleseseră ineficienţa acelui sistem. După doi ani de închisoare la comunişti, între '69-'71, eu personal m-am vindecat pentru tot restul vieţii de idei socialiste. Şi ca mine au fost mulţi. Astăzi tinerii îmi reproşează uneori că pledez cauza pensionarilor, cer mărirea pensiilor, ajutoarelor sociale etc., şi că acestea ar fi toate demersuri de esenţă socialistă. Eu le răspund că ceea ce vreau să fac pentru aceşti oameni se cheamă umanism, nu stângism, e vorba de sprijinirea unei categorii sociale defavorizate, aşa cum se întâmplă şi în ţările capitaliste dezvoltate.

Pentru a rezuma, cred că societatea cehă are o atitudine de respect pentru disidenţi şi aş spune că această relaţie este mult mai cordială decât e prezentată şi comentată în presa de la noi. Afirm acest lucru bazându-mă pe numeroasele întâlniri pe care le am cu oamenii, în special cu tinerii.

- Rămânând în spectrul aceleiaşi problematici, am vrea să vă întrebăm cât de gravă poate fi reticenţa oamenilor în faţa oglinzii morale pe care o întruchipează pentru ei foştii disidenţi? Ce consecinţe poate avea această amnezie istorică?

- Tocmai pentru a atenua efectul nociv al uitării, parlamentele pe care le-am avut după '89 au adoptat Legea Lustraţiei şi Legea accesului la dosarele poliţiei politice. Acum se discută în Senat ca accesul la aceste dosare să fie lărgit, adică să fie înlăturate unele din restricţiile care au marcat aplicarea legii în Cehia. Eu personal am scris de mai multe ori pe acest subiect, chiar de curând am trimis un amplu articol unei agenţii de presă din Croaţia. Cred că atât guvernul cât şi oamenii politici realizează pericolul ce decurge din ignorarea trecutului.

- Cunoaştem traseul spectaculos al lui Vaclav Havel, care a devenit un simbol naţional în ţară şi este considerat în exterior un exemplu de împlinire a unui destin de intelectual protestatar. Dar ce ne puteţi spune despre existenţa şi prestanţa de după '89 a altor disidenţi notorii? S-au adaptat ei "aerului tare al libertăţii", au rămas la fel de importanţi şi eficienţi sau unii poate şi-au developat stângăciile, au derapat?

- În primul rând, vreau să spun câte ceva despre Vaclav Havel. Îl stimez şi îl iubesc şi nu mă feresc să spun că suntem buni prieteni. Evident că în societatea cehă există şi alte opinii despre Havel, ca om politic şi ca persoană. Este libertatea fiecăruia să evalueze într-un fel sau altul prestaţia unui om. Pe de altă parte, cred că e foarte uşor să critici, să vânezi greşelile celui care încearcă să facă ceva în ţara aceasta. Ceea ce mă deranjează este interesul pentru viaţa privată a lui Havel, un interes excesiv, care alimentează în mare parte campania de denigrare ce mai răzbate uneori în presa noastră. Eu călătoresc destul de des în fostele ţări comuniste. De exemplu, când am fost la Baku, în Azerbaidjan, am intrat într-un anticariat să fac nişte cumpărături. La tejghea stătea un om destul de instruit, un istoric de artă, care îşi abandonase meseria pentru a putea supravieţui. Am discutat cu el mai multe subiecte. El era fascinat de felul cum s-au separat paşnic Cehia şi Slovacia. Aşa ceva în zona lor e greu de închipuit. La despărţire mi-a făcut cadou un mic covoraş şi m-a rugat să-i transmit salutări lui Havel. Cum să nu te mândreşti când afli că cineva, un străin dintr-un colţ de lume, destul de departe de Cehia, se interesează de preşedintele ţării tale, că îi urează sănătate şi succese. Sau atunci când merg în Polonia sau România, oamenii îmi spun, pe un ton doar aparent glumeţ, să li-l cedăm pe Havel ca preşedinte. În aceste clipe, trebuie să recunosc, îmi apar într-o lumină destul de jalnică atacurile murdare la adresa lui Havel din presa cehă. Atacuri care vizează căsătoria sa cu o actriţă, afacerile imobiliare etc. Ca o persoană care îl cunosc destul de bine pe Havel, pot să spun că pe el nu l-au interesat niciodată banii. Este un scriitor foarte apreciat, publicat în întreaga lume, plătit bine pentru lucrările sale, aşa că de ce l-ar mai interesa afacerile cu imobile? Şi ca preşedinte Havel este o persoană destul de apreciată pentru demersurile pe care le face. Orice iniţiativă a sa, chiar dacă nu este perfectă, constituie de cele mai multe ori o bună bază pentru discuţie. În acest sens, se poate afirma că Havel a fost în aceşti ani unul din cei mai prolifici generatori de idei, deschizând dezbateri foarte necesare în societatea cehă.

Despre ceilalţi disidenţi ce aş putea să vă spun? Sunt nume care s-au conturat odată cu CHARTA 77. Astăzi activează în diferite partide, de pildă, în Partidul Social-Democrat, oameni ca Pavel Rychetskэ, viceprim-ministru, sau deputatul Zdenek Jiинnskэ - ambii reputaţi jurişti, care n-au putut profesa în perioada comunistă. Hana Marvanova, liderul Partidului Libertăţii de astăzi, în 1988 a propus o iniţiativă de pace ce sfida rigorile comuniste, faptă pentru care a stat în puşcărie. Un alt disident, Jan Ruml, astăzi senator, a deţinut timp de 7-8 ani funcţia de ministru de interne. Toţi aceştia sunt oameni pe care îi interesează politica activă. Sunt însă şi disidenţi care au ales un alt mod de a se manifesta după căderea regimului comunist. Făcând jurnalistică, de exemplu, categorie din care - îndrăznesc să spun - fac parte şi eu. Foşti disidenţi, precum Ludvнk Vaculнk sau Ivan Klima, sunt astăzi scriitori foarte cunoscuţi, personalităţi cu mare autoritate în societatea cehă, activi în dezbaterile publice.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină