Atitudinea faţă de disidenţii regimului comunist este o problemă de morală a societăţii (2)

- Chiar dacă "Primăvara de la Praga" a fost înăbuşită de tancurile sovietice, putem afirma că lecţia amară a unei libertăţi trunchiate a ajutat societatea cehă să fie mai pregătită pentru celălalt moment, al "revoluţiei de catifea", care a dus la căderea regimului comunist. Cum apreciati Dv. lecţia "Primăverii de la Praga"?

- Pentru mine "Primăvara de la Praga" a însemnat foarte mult. Eram tânără, în formare, şi lecţia de viaţă însuşită atunci m-a ajutat enorm în a-mi limpezi poziţia faţă de regimul comunist. Cred că acelaşi lucru îl pot afirma mulţi oameni de diferite vârste, nu numai congeneri ai mei. Au apărut în acel scurt interval de libertate cărţi interzise anterior, s-au scris destule articole curajoase, care denunţau, pentru prima dată, fenomenul represiunilor staliniste. A fost o revelaţie şocantă pentru mulţi oameni să afle despre crimele staliniste, pentru că nu se ştia mai nimic despre ele. Nici eu nu ştiam nimic. Mama mea era membră de partid, eu frecventam conştiincios şcoala şi regula vieţii mi se părea cea mai dreaptă din lume. Evident că nu era aşa, trăiam, împreună cu ceilalţi, în minciună şi neştiinţă, pentru că nu s-a găsit o persoană - în familia noastră şi printre cunoscuţi nu fusese nimeni persecutat - care să-mi explice ce s-a întâmplat în ţara mea. Ca mine erau foarte mulţi cehi. Adevărul care a răzbătut la suprafaţă în acea perioadă a fost revelator pentru o parte însemnată a populaţiei.

În acelaşi timp, trebuie să spun că deşi tancurile sovietice au strivit într-o primă fază voinţa oamenilor de a schimba mersul lucrurilor, opresiunea a fost instituţuionalizată ulterior de cehi şi slovaci, cadre devotate ale partidului. Un partid comunist care n-a fost capabil să se reconstruiască, să se schimbe deloc. "Revoluţia de catifea" s-a produs în Cehoslovacia şi pentru că acest partid, de un imobilism fantastic, nu avusese nici o reacţie la schimbările care se derulau în Est. Prin comparaţie, în Polonia şi în Ungaria partidele comuniste se renovau, aveau loc schimbări de personal, ieşeau în prim-plan persoane mai liberale, care doreau să scurteze lista restricţiilor ideologice, menajând de fapt edificiul socialist. La noi nici acest lucru nu se întâmpla, totul era încremenit. Gustav Husak şi garnitura sa de conservatori erau oameni cu care nu se putea discuta. Când au avut loc primele manifestaţii de protest ale populaţiei la Praga, a devenit limpede pentru toţi că timpul acestor guvernanţi a trecut.

De ce a decurs totul atât de calm? Din mai multe motive. Cred că doar în România regimul comunist a fost foarte represiv şi au trebuit nişte jertfe omeneşti pentru a-l dărâma. În alte ţări supuse Moscovei, de fapt în majoritatea, schimbarea s-a produs pe cale paşnică. La noi s-a organizat o amplă manifestaţie a studenţilor pe 17 octombrie 1989, şi evenimentul avusese o clară încărcătură simbolică, pentru că se împlineau în acea zi 50 de ani de la o manifestaţie studenţească împotriva naziştilor. Cred că poliţia, prin comportarea sa deliberat pasivă, din acele zile, a încurajat într-un fel valul de manifestaţii. Din rândul forţelor de ordine cineva a răspândit zvonul fals cum că ar fi fost asasinat un student, fapt care a radicalizat instantaneu opinia publică şi valul protestelor a crescut enorm, obligându-i în cele din urmă pe comunişti să plece. Nu pot estima cât de importantă pentru revoluţia din noiembrie '89 a fost experienţa dureroasă a "Primăverii de la Praga" (deşi cred că se poate contabiliza ceva în acest sens), dar esenţial este că schimbarea a avut loc şi că ea a fost generată de societate.

- La 12 ani de la succesul "revoluţiei de catifea", care este atitudinea în societatea cehă faţă de foştii disidenţi comunişti - oameni despre care Dv. înşivă aţi spus în mai multe texte, inclusiv în comunicarea pe care aţi susţinut-o în iulie 2001, în cadrul simpozionului organizat de Academia Civică la memorialul Sighet, că au avut puterea să renunţe la un anumit confort personal pentru a afirma valorile libertăţii şi ale adevărului?

- Atitudinea faţă de disidenţii regimului comunist este, cred, o problemă morală a societăţii. Cititorii mei, cei cu care mă întâlnesc sau cei care îmi scriu, îmi spun că mă respectă şi mă preţuiesc pentru ceea ce-am făcut eu înainte de '89. Există însă şi o altă opinie, indusă - prin diversiune plătită - de oameni din zona politicului, ce sugerează că disidenţii ar fi fost un grup de prieteni, care au urmărit înainte şi acum doar interese personale, deloc idealiste. Cred că este un truc ieftin, o sforărie destul de vulgară şi primitivă, prin care unii încearcă să-şi depăşească anumite complexe de legitimitate. Lucrurile sunt la vedere şi în felul acesta încerc eu să răspund atunci când sunt întrebată despre motivaţia faptelor noastre. Disidenţii sunt oameni ca şi ceilalţi, doar că au avut mai mult curaj decât concetăţenii lor în împrejurări dificile pentru societatea cehă. Pe de altă parte, mă gândesc că aceste răstălmăciri sunt lansate şi din cauză că o anumită aripă a societăţii simte acum, după scurgerea anilor, un sentiment de ruşine pentru modul în care s-a comportat în perioada dictaturii comuniste.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6

Următoarea pagină