Folclorul este sistemul de sisteme al vieţuirii noastre (6)

Ş. P.: - Vorbiţi-mi, vă rog, despre organizarea şi structura satului tradiţional; ce s-a schimbat după 50 de ani de comunism, ce anume mai poate fi recuperat din ceea ce a mutilat totalitarismul ateu? Care este dinamica satului românesc astăzi ?

S. I.: - Eu fac parte dintre folcloriştii care spun că folclorul nu este numai la sat. Românii în general, oamenii de cultură, atunci când au cules folclorul, nu s-au orientat numai spre sat, fie dacă îi pomenim numai pe Anton Pann sau G. Dem. Teodorescu, Ovid Densusianu şi mulţi alţii. Ei n-au făcut niciodată din sat zona exclusivă de conservare a tradiţiei. Pot să vă spun iarăşi ca un specialist care s-a ocupat în ultimii ani de structurile culturilor orale din oraş - eu am studiat intens Bucureştiul ca fenomen folcloric - că n-aş vrea să se înţeleagă că satul este o zonă ruptă de restul spaţiului cultural, o zonă aparte. E adevărat că satul este mai conservator, pentru că acolo unitatea de grup este foarte mare, pentru că siguranţa pe care ţi-o dă această coerenţă care este satul are ceva cu totul special. Istoria noastră legată de ocupaţii, de tradiţia noastră, de dezvoltarea noastră în general, până acum 50 de ani, era în România predominant rurală. Şi atunci sigur că satul prezintă un mai mare interes, pentru că acolo locuia cea mai mare parte a populaţiei. Părerea mea este că acesta este unul dintre procesele care trebuie studiate foarte intens. El nu trebuie idealizat, dar trebuie să avem grijă, pentru că tradiţia rurală este una care ne poate sprijini foarte mult în evoluţie. Sunt nişte procese foarte alerte care se produc acolo. Părerea mea este că vom asista la schimbări şi nu mă refer numai la partea fizică a lucrurilor. Constituirea unui asemenea grup cum este cel tradiţional rural, care să aibă coerenţă şi unitate, porneşte de la acceptarea unor repere de vieţuire comune. Trebuie mai întâi să vedem ce se întâmplă în acest plan. Care vor fi modelele care vor genera refacerea acestor structuri? Aici un rol fundamental îl au Biserica şi şcoala. Şcoala în sens de educaţie şi de acces egal al tuturor la informaţie de bună calitate. Omul secolului nostru şi cel al noului mileniu are nevoie de informaţie de calitate.

Ş. P.: - Care este rolul Bisericii în elaborarea acestor modele existenţiale?

S. I.: - Biserica este cea care trebuie să ofere reperele morale legate de bine şi de rău, legate de ceea ce înseamnă raporturile dintre oameni, dintre om şi transcendent. E fundamentală trasarea unor norme comportamentale referitoare la bine şi la rău, la ce se face şi ce nu se face şi, iertaţi-mă, la conştientizarea a ceea ce îndeobşte numim păcat. Societatea tradiţională avea foarte clar definit conceptul de păcat. Păcătosul era scos în afara socialului pentru că atrăgea răul. Chiar dacă-l tolerau, era undeva marginalizat, deşi nu neapărat ostracizat. Era o persoană care nu putea fi model. Societatea tradiţională lucra cu anumite modele. Dar, o culturã dominatã de câºtig, de interesul material... E adevărat că acest interes nu a lipsit niciodată nici în societatea tradiţională, care n-a fost o societate de oameni incapabili să se bucure, ferească Dumnezeu! Dar se bucurau cu măsură şi se bucurau când trebuia, munceau când trebuia şi se rugau când trebuia. Aveau, deci, un echilibru extraordinar al tuturor acţiunilor ce erau legate în acel sistem despre care vorbeam. Aşadar, trebuie să se creeze nişte modele valorice în care "câştigul" să nu devină uciderea celuilalt. Trebuie să înţelegem neapărat că binele şi răul sunt legate în mod obligatoriu de conştiinţa de păcat. Poate să vi se pară ciudat ce vă spun, dar e o realitate: omul contemporan are o mentalitate eminamente seculară, din ce în ce mai desprinsă de sacru sau, în orice caz, cu oarecare nebulozitate în ceea ce priveşte plasarea sacrului şi secularului în existenţa lui. Acest om nu mai are foarte clar conştiinţa a ce e bine şi ce e rău să facă, deci nu mai are conştiinţa păcatului, până la urmă. În plus, comerţul cu audio-vizual îi oferă nişte modele bulversante, de multe ori provenite din alte culturi. În culturile acelea modelele respective se bazează pe nişte norme, la noi sunt ca nişte corpuri neintegrate. Dacă nu existã un sistem educaþional ºi un sistem moral, o ºcoalã ºi o Bisericã care sã punã în echilibru aceastã informaþie...Totodatã, ºi accesul la tehnologie este esenþial...Părerea mea este că satul viitorului trebuie să aibă acces la tehnologia foarte avansată, la comunicarea electronicã, dacã se poate... Văd crearea unei asemenea unităţi oarecum la modul idealist, pentru că fiecare dintre noi suntem nişte individualităţi, dar aceste individualităţi trebuie să se înţeleagă, nu doar să se tolereze, ci să coopereze. Iar ele nu pot coopera decât dacă au un limbaj comun şi nu pot coopera cu restul lumii decât dacă o cunosc. De aceasta spun că informaţia este extraordinar de importantă, la fel educaţia şi coordonatele morale. Individualismul care e specific lumii moderne nu trebuie sã dea naºtere conflictelor de interese ºi mai ales nu trebuie sã creeze autoritãþi discordante. Or, asta este primejdia cea mare... Dacă este bine ajutat, eu cred că satul - n-aş renunţa pentru nimic în lume la acest cuvânt care, cred eu, arată vechimea şi identitatea noastră, venind dintr-un cuvânt vechi latin - va fi o unitate foarte modernă şi va rămâne "satul meu". De altfel, eu pledez foarte mult pentru ceea ce s-ar chema zone "ecofolclorice", nişte zone foarte moderne în care oamenii trăiesc în modelul tradiţional pentru că înţeleg şi au nevoie de tradiţie, dar fac acest lucru în condiţiile foarte confortabile ale mileniului trei. Aşa văd eu satul, dar şi acesta este un romantism de folclorist care studiază oraşul şi iubeşte satul în egală măsură.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină