'Cehii n-au acceptat niciodată comunismul în adâncul fiinţei lor, ci doar au avut o resemnare de suprafaţă în faţa acestei ideologii impuse cu forţa' (5)

- Credeţi că poate exista eficienţă politică în afara criteriilor morale? La noi există opinia că politica şi morală nu pot face casă comună. Sau mai potrivit ar fi să vorbim despre morala celor care fac politică şi să nu demonizăm politica în general?

- Eu cred că chiar trebuie insistat ca morala să fie prezentă în politică, ca de altfel în toate domeniile vieţii. Trebuie încurajaţi să intre în politică oamenii bine intenţionaţi, valoroşi, cu criterii ferme, în care să creadă şi pe care să-i respecte societatea. Eu nu pot să-i înţeleg pe unii intelectuali care spun, cumva orgolios, că niciodată nu vor intra în politică. Nu e corect. Procedând aşa, ei sugerează că există domeniul în care activează ei, rezervat numai corectitudinii şi moralei, şi există domeniul politicii, care trebuie privit ca un pandemoniu. Ştiu că te poţi murdări uşor intrând în politică, viaţa a dovedit-o de atâtea ori, şi cu toate acestea trebuie insistat şi de urmărit ca morala şi politica să se întâlnească cât mai des, ideal ar fi să nu se despartă niciodată. Trebuie identificate persoane care să facă posibilă această combinaţie. E foarte bine că există destui observatori critici ai vieţii politice, dar nu trebuie lăsată politica doar pe mâna unor oameni care sunt foarte amendabili în comportamentul şi în faptele lor.

- Sigur, nu e treaba mea să dau note politicienilor, dar cred că nu voi spune o noutate când afirm că s-a greşit atunci când s-au amânat reformele. Este o foarte mare greşeală care, mă rog, poate să aibă şi explicaţii, nu intrăm acum în detalii, dar cred că cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă astăzi România şi Republica Moldova se datorează faptului că s-au amânat anumiţi paşi ai reformei, paşi care în Cehia s-au făcut încă în anii '91-'92, când a avut loc schimbarea radicală a formei de proprietate. Nici în Cehia, vreau să se înţeleagă bine, lucrurile nu stau ideal, sunt deficienţe, s-au comis greşeli, dar ceea ce e important e că s-au stabilit reguli de joc într-o nouă structură economică. La noi e de neînchipuit la această oră ca hoteluri şi cabane turistice să fi rămas în proprietatea statului. S-a amânat şi în Cehia privatizarea băncilor, dar această tergiversare a căzut ca o povară destul de grea pe umerii populaţiei, deci într-un fel s-a răzbunat pe noi. Privatizarea băncilor e mai greu de făcut, dar hotelurile, cabanele şi spaţiile comerciale de la parterul blocurilor sunt uşor de privatizat, doar să existe voinţă în acest sens. Şi cred că nu întotdeauna a existat voinţă, voinţă politică în primul rând. Sau, observ cum se chinue, alt cuvânt nu găsesc, Parlamentul României cu legile acestea ale proprietăţii, la 11 ani de la căderea comunismului. Îmi închipui câteodată cum ar fi fost în Cehia, dacă restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist nu s-ar fi făcut acum nouă-zece ani. Între timp aceste relaţii de proprietate, legate de terenuri şi imobile, s-au complicat şi mai mult. Acum votarea unei asemenea legi la Praga ar fi poate mai complicată decât la Bucureşti. Cred că s-a pierdut un moment prielnic în ce priveşte clarificarea acestor raporturi. În 1989 oamenii nici nu-şi dădeau bine seama ce înseamnă proprietate. Acum toată lumea e edificată, sunt mai multe interese, atât a celui care pretinde de drept o proprietate, cât şi a celui care vrea să tragă un profit, câte o dată nemeritat, din acest proces al restituirilor proprietăţii. Sunt situaţii juridice foarte complicate, când riscul de a comite o nouă nedreptate, încercând să repari un abuz mai vechi, este foarte mare. Dar problema proprietăţii oricum trebuie rezolvată.

- În primul rând vreau să spun că există o percepţie eronată, după părerea mea, cum că Cehia, Ungaria şi Polonia au fost ajutate mai mult. Nu este adevărat. Au venit mai multe investiţii acolo, dar nu din cauza că a decis acest lucru cineva în America sau la Uniunea Europeană. Pur şi simplu, în aceste ţări, datorită reformelor care s-au făcut, s-a creat acel cadru prielnic pentru investiţii. N-am primit nici un fel de cadouri. S-a speculat mult pe subiectul acesta, se spunea că Occidentul ar fi ales aceste trei ţări, pentru care a avut programe speciale, lăsând pe dinafară alte ţări. E greşit să se gândească aşa. Întrebarea dvs. însă a fost dacă nu cumva Occidentul a greşit faţă de ţări precum România şi Moldova, cântărindu-le cu aceeaşi măsură cu care a cântărit ţări mai avansate pe calea reformei. Poate aveţi dreptate, nu ştiu să vă răspund cu exactitate şi cred că n-o poate face nimeni. Ceea ce ştiu destul de bine acum este că reforma economică în România şi Republica Moldova, fără o asistenţă destul de puternică din străinătate, nu poate avea succes. Problemele sunt atât de multe, că într-adevăr este mare nevoie de această asistenţă. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că există deja un ajutor considerabil. Dacă vorbim de România, de exemplu, oferta din partea Uniunii Europene, de aproximativ 640 mln euro pe an este, sper să nu mă înşel, una din cele mai mari sume acordate în ultimul timp vreunei ţări din această categorie. O altă chestiune este că, pentru ca aceşti bani să fie primiţi, trebuie îndeplinite anumite condiţii. Din păcate, aceste condiţii nu sunt îndeplinite întotdeauna de viitorul beneficiar. În acest caz, cred că partea care doreşte să finanţeze ar trebui să se implice şi mai mult, adică să creeze structurile necesare în ţara în care vor veni banii, pentru a fi folosiţi pe programe bine articulate. Dacă tot se doreşte să fie ajutată o ţară, e necesar să se urmărească eficienţa acestor ajutoare, adică banii investiţi să schimbe lucrurile în bine. Programele de ajutor trebuie coordonate şi urmărite de ambele părţi până la cele mai mici detalii. Ceea ce pot să afirm clar acum este că nu e drept să se creadă că Occidentul refuză să ajute ţările cu probleme din estul Europei.