|
M.V.: - Mai spuneaţi că vă interesează mai mult părerea unui poet decât a unui critic. Pentru mine, de exemplu, e invers: mă interesează mai mult părerea unui critic tocmai pentru că el este critic şi este profesionist, după cum spuneaţi. Apoi poeţii sunt invidioşi şamd.
A.M.: - Da, evident. Da, ai dreptate... poeţii sunt invidioşi. Dar în materie de poezie, de "meserie" a poeziei, criticul este mai puţin profesionist decât un poet bun. Pe mine mă interesează părerea unui poet care ştie să scrie poezie, părerea unui poet prost nu mă interesează. Cel care ştie să facă bine o poezie, ştie şi s-o citească, îi vede toate părţile slabe, vede ce este fals, ce este mai puţin reuşit, ce este redundant. Am nevoie de o "expertiză" a propriilor poezii. Nu-s infailibil. Plus că, uneori, prins de ce ai de comunicat, nu mai vezi defectele de construcţie ale "obiectului poetic" produs (la fel cum, la corectură, sari mai uşor peste greşelile dintr-un text care-ţi aparţine). Criticii, ca să funcţioneze ca intermediari eficienţi între cititor şi scriitor, trebuie să aibă câteva trăsături specifice, care pentru mine îi fac neinteresanţi. În primul rând, trebuie să aibă zeci de revelaţii de zeci de ori, nesfârşite orgasme de lectură. Asta este una. Pe de altă parte, trebuie să fie discret, conservator, pentru că publicul este cam cu o generaţie în urma scriitorilor de vârf, iar criticii trebuie să fie între, deci cam cu jumătate de generaţie în urma scriitorului. Pe mine mă interesează cei care sunt de o generaţie cu mine şi, mai ales, cei mai tineri, care mă "devansează". Din cauza asta nu mă interesează părerea criticilor. Şi este al treilea motiv: a-i "ignora" pe critici este modul meu de a reacţiona, de a mă păzi de ceea ce ne-a fost inoculat tuturor: respectul pentru birocrat. Or, ei sunt şi nişte funcţionari ai culturii. Probabil că exagerez în acest neinteres al meu, dar este evident că ei fiind nişte intermediari sau nişte birocraţi ai culturii - există birocraţie şi în lumea culturală capitalistă - părerile lor în ultimă instanţă n-au cum să mă intereseze. Ah, dacă aş vrea să mă vând, dacă aş vrea să parvin, ar fi cu totul altceva. Or, eu vreau doar să pot scrie din nou, cât mai bine, de multe ori "promovarea", succesul sunt catastrofale pentru un poet. Dacă aş fi convins că nu mai am nimic de spus, poate că ar trebui să-mi "gestionez" ceea ce-am făcut până acuma. Aş fi ca cineva care îşi gestionează tinereţea sau ce a realizat în tinereţe: atunci probabil că m-ar interesa criticii sau m-aş preface că mă interesează criticii.
M.V.: - Cu deosebirea că poeţii care vă interesează, adică cei care se pricep la poezie, sunt şi ei critici.
A.M.: - Cine? Exemplu.
M.V.: - Oricare. Ce poet vă interesează?
A.M.: - Ion Mureşan. Nu se poate exprima ca un critic.
M.V.: - Ion Mureşan nu se pricepe la critică?
A.M.: - Da, scrie foarte bine, dar eseuri. Ultima lui carte de eseuri este extraordinară. Dar nu este critic, nu?
M.V.: - Aşadar vă referiţi doar la criticul de profesie.
A.M.: - Da, sigur. Sigur.
2 mai 1999, Braşov
|
Alexandru Muşina
Inapoi la cuprinsul numarului