|
Poezia mea e rezultatul încercării de a trece dincolo de biologic, de a vedea ce poate să fie dincolo de această carne, nu?, de carne şi de - mă autocitez la modul stupid: "carnea şi timpul", dincolo de carne şi de timp, şi de senzori. Care la un moment dat (te) oboseşte. Oboseşte şi mintea, obosesc şi simţurile, dar ce este dincolo de asta? Un fel de halou, de tremur, asta am vrut să explic în poezie. Nu o relaţie serafică şi abstractă, ci o relaţie foarte concretă, însă dincolo de care există ceva miraculos. Şi asta nu este nimic nou. Cred că există - sper că există - o anumită asumare şi sinceritate, dar altfel acest tip de poezie este vechi de când lumea. Iar în modernitate marele maestru este tot Baudelaire, cel care a exprimat primul acest tip de relaţie cu celălalt, cu planeta cealaltă care este femeia (într-o lume desacralizată, lumea lui Darvin, să-i zicem).
M.V.: - Da, dar acolo era vorba de poezii accidentale în această direcţie, pe când aici este o carte întreagă, o antologie chiar.
A.M.: - Nu ştiu. În poeziile de dragoste ale lui Baudelaire nu cred că este ceva accidental; este chiar "miezul" Baudelaire-ianismului. Cartea mea? Adună la un loc toate poeziile de dragoste şi exprimă felul în care încerc eu să văd, fără să mint, această relaţie cu femeia. Cred că nici eu n-am mers până la capăt cu această explorare. Mi-e şi teamă de fapt, şi dacă voi mai scrie poezie de dragoste, probabil că va fi şi mai rău.
M.V.: - Chiar dacă aceste poeme din TEA nu sunt toate inedite, adică sunt preluate din celelalte cărţi ale dumneavoastră, dintre cele necunoscute până acum, şi din TEA, dar şi din revistele "Vatra", "Contrafort", "Arca", am simţit o schimbare destul de importantă, şi de "fond", şi de "formă". Acum scrieţi o poezie mai scurtă, mai directă şi întoarsă întotdeauna spre trecut, deşi multe din celelalte poeme erau cu faţa spre viitor chiar. V-aţi schimbat ideea de poezie, v-aţi schimbat dumneavoastră? S-a schimbat lumea în care trăiţi?
A.M.: - Nu. În primul rând că nu am o idee anume despre poezie. Mereu tatonez. Pentru mine poezia întotdeauna este de făcut: de descoperit şi de făcut. Am în spate un bagaj de - hai să-i zicem - meserie, de cunoaştere a meseriei de a face poezie. Fără de care nu se poate, dar care nu-i suficient. Dacă m-aş limita la "meserie", m-aş plictisi, aş fi un meşteşugar (deşi, simultan, am micul meu orgoliu de meseriaş, într-o lume de cârpaci). Cred că eu m-am schimbat, a trecut timpul. Într-un fel simţi această relaţie dacă eşti la 20, 25, 30 de ani - aproape toate poeziile din TEA au fost scrise când aveam între 22 şi 30-35 de ani - şi altfel o simţi la 40-45 de ani. N-ai încotro. Este o altă relaţie cu timpul, cu celălalt, o altă percepere a spaţiului, a aerului. La 20 de ani alergi mai repede decât la 40, aşa încât pur şi simplu distanţele sunt mai mici. Nu ştiu ce se va mai întâmpla. Probabil că există acea obsesie a pierderii inocenţei simţurilor, fiindcă multe din poeziile mele sunt, sau erau, zic eu, nişte poezii ale inocentei descoperiri a simţurilor, a descoperirii corpului celuilalt, a descoperirii propriilor tale simţuri în raport cu celălalt. Acum, ceva, poate esenţial din inocenţa şi din fascinaţia descoperirilor, s-a pierdut. Rămâne fascinaţia a ceea ce s-a întâmplat. Fascinaţia (speranţa) că încă mai sunt lucruri de descoperit. Poate că astea nu mai sunt la fel de frumoase, sau poate sunt altfel importante.
M.V.: Cum citiţi cronicile la cărţile dumneavoastră, mai ales la cărţile de poezie?
A.M.: - Sincer să fiu, cred că am o doză de schizofrenie care mă protejează. Pe de-o parte, nu mă interesează în ultimă instanţă ce se scrie despre poeziile mele, pe de altă parte, prins în mediul în care trăiesc, sunt şi eu curios să văd cam ce s-a înţeles din poeziile mele. Şi citesc, ca tot autorul, să văd dacă se scrie despre mine, dacă e de bine, dacă e de rău, însă sincer să fiu, nu mă interesează până la capăt. În momentul în care ai scris o poezie, ai făcut ceva, te interesează că este a ta, dar devine ceva străin în ultimă instanţă. Par ipocrit. Nu sunt ipocrit când spun că nu sunt importante pentru mine cronicile la cărţile mele. Pentru mine mai important este cum este receptată poezia mea de către cei mult mai tineri decât mine (de aceea unele din cronicile celor mult mai tineri mă interesează). Important este cititorul, un cititor oarecare, nu criticul. Criticul este un intermediar. Important este cititorul. Nu ştiu dacă va mai citi cineva cu interes poeziile mele peste 20-30 de ani, peste încă o generaţie, dar dacă mai sunt oameni de 20-25 de ani cărora le plac poeziile mele, asta este maximum-maximorum.
M.V.: - Da, dar criticii pot fi cei mai buni cititori.
A.M.: - Uneori da, alteori nu. Lectura criticului e (ca să parafrazez) o lectură îndrăgostită. Este ca în relaţia de dragoste. Criticul este un profesionist, este un fel de prostituată, o demimondenă, dacă vrei. El citeşte sute de cărţi. El mimează (cred, de multe ori) plăcerea, emoţia. De sute de ori. Pe mine nu mă interesează "dragostea" profesionistelor (profesioniştilor), deşi este mai sofisticată decât dragostea unei gâsculiţe (cititor oarecare). Eu prefer un cititor care nu a citit enorm, care, citindu-mi poeziile, nu se poate exprima, n-are sofisticarea criticului, dar zice: "Da, asta e ceva deosebit". E drept că mai sunt critici care îşi păstrează un fel de "virginitate" chiar după nu ştiu câte experienţe "erotice" (de lectură perfectă poetică) cu poeţi foarte diferiţi. Cred că în momentul când simt că-i vorba de una din aceste "virgine eterne", mă interesează părerea criticului respectiv. Funcţia criticilor este să intermedieze un anume tip de poezie, poezia mea, dacã le place sau li se pare cã meritã, ºi cititori. Criticul este un cititor, dar este mai mult decât un cititor, el este un intermediar... Mă interesează părerea lui în măsura în care este un cititor în primul rând. Altminteri - cum nu am nevoie de publicitate (nu-s ipocrit, sper, am avut un succes mai mare decât am putut visa vreodată!) - criticul (intermediarul) mă lasă rece. Nu-mi plac proxeneţii (or, nu ştiu dacă ai observat, mulţi critici au un aer de "peşti" - mai mari sau mai mici).
|
Alexandru Muşina
Inapoi la cuprinsul numarului