'În materie de poezie nu poţi să ştii ce vei scrie peste o săptămână, dacă vei mai scrie' (II)

Mihai Vakulovski: - Domnule Alexandru Muşina, mi-aţi vorbit despre primii membri ai Cenaclului de Luni - azi, nume sonore ale Generaţiei 80. După ce se formase acel nucleu de bază al cenaclului, cum erau întâmpinaţi nou- veniţii?

Alexandru Muşina: - Era un cenaclu foarte deschis şi dur totodată, am mai spus-o, era un fel de "capitalism poetic", acolo nu existau senatori de drept, nu moşteneai şi nu puteai să-ţi menţii poziţia decât dacă erai tot timpul bun, "pe fază". Ierarhiile se modificau de la o lectură la alta. Două lucruri contau realmente: ce scriai - asta era esenţial - şi cum discutai. Exista "nucleul" de combatanţi (poeţi şi critici), temuţi de ceilalţi, care concurau între ei. Astfel am progresat extraordinar şi cred că cea mai bună poezie scrisă de mulţi dintre membrii Cenaclului de Luni este cea din perioada '77-'83. Era un "club" democrat, cei care veneau din afară şi citeau lucruri deosebite, chiar dacă erau nişte iluştri necunoscuţi, se bucurau de o apreciere entuziastă. De exemplu, Ion Mureşan, când a venit şi a citit prima dată, a repurtat un succes instantaneu. Prin 1981 trei dintre junii de la Braşov, care erau într-un fel discipolii mei - Marius Oprea, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Simona Popescu - deşi aveau doar 16-17 ani, au fost primiţi triumfal. Au dat un fel de recital acolo. (De pildă, un poem citit - simultan - pe trei voci.) O poezie mai radicală, dintr-un anume punct de vedere. De altfel, la fiecare lectură erai ca şi un nou-venit. Dacă citeai un poem prost sau care nu plăcea - imediat te pomeneai sancţionat, indiferent ce "prestigiu" aveai. Şi invers, când cineva din "caracudă" citea ceva deosebit, automat era acceptat - provizoriu - între seniori". Nu erai niciodată sigur de succes. Ţin minte o lectură a mea de prin '79. Scrisesem Lecţiile deschise. Înainte de cenaclu trecusem pe la Mircea Martin şi i-am dus poeziile, i-au plăcut mult. Eram foarte sigur că într-adevăr am să-i "rad" pe concurenţi, am să-i "rup". Însă ciclul meu nu le-a plăcut şi, pur şi simplu, m-au "desfiinţat". Manolescu la fel: m-a "ras". După vreun an sau doi într-o prezentare, pentru Astra, mi-a apreciat, analizând cu subtilitate, exact aceleaşi poezii. Când, peste vreo doi ani, deja nu mai mergeam săptămânal în cenaclu, mă îndepărtasem puţin, am citit "Budila - Express" am avut un succes "monstru". Repet, nu erai sigur niciodată de succesul sau insuccesul tău. Ţin minte că Mircea Cărtărescu, de exemplu, a venit şi a citit "Căderea", un poem lung care după aceea a fost foarte apreciat de alţii, mie mi s-a părut în continuare..., în fine, cam manierist aşa şi aluvionar, Cărtărescu a fost ras pur şi simplu. El, care era o glorie la cenaclul Junimea, când a venit la Cenaclul de Luni şi a văzut că toată lumea l-a "ras", s-a "ofticat" şi a scris un lung poem în care ne acuza că suntem imitatori ai lui Vasco Popa, ai poeţilor americani ş.a.m.d. Dacă erai bun, nu conta dacă eşti in-sider sau out-sider. Dacă erai prost sau scriai ceva ce nu le plăcea - nu ne plăcea -, iarăşi, nu conta că eşti dunăuntru/din afară. Era o competiţie reală, o piaţă deschisă, o concurenţă de produse poetice deosebită de stilul "monopolist" care se practica în lumea literară a epocii. De altfel, noi ne simţeam cu totul diferiţi de ceilalţi. Poezia pe care o făceam era esenţialmente o poezie care nu vroia să aibă nimic de a face cu poezia romană contemporană şi a fost şi percepută ca atare.

A.M.: - Acuma eu nu-mi amintesc precis totul. Inclusiv tot ce-am spus eu despre Cenaclul de Luni trebuie luat sub beneficiu de inventar. Trebuie să i se acorde şi memoriei mele circumstanţele atenuante. Au trecut 19,15, 17, 20 de ani de atunci. Iniţiativa volumului Aer cu diamante i-a aparţinut lui Coşovei, un fel de lider, unul dintre liderii din cenaclu. Nu exista un lider propriu-zis, pentru că preşedintele cenaclului era Radu Călin Cristea, care după ce-a fost criticat de vreo 2-3 ori s-a lãsat de poezie. Fiind preºedintele ºi iniþiator al cenaclului, nu a reuºit sã se impunã ca poet. Acolo nu existau privilegii. Unul dintre factorii dinamici ºi un fel de lider... aºa... un "lideraş", i-aş spune, era Traian T. Coşovei. Care, de exemplu, făcea nişte afişe senzaţionale, cu clopoţei atârnaţi de ele, pe care erau scrise numele autorilor care urmau să citească, tot felul de colaje, abţibilduri etc. Manolescu uneori le colecţiona, s-ar putea să le mai aibă, erau extraordinare. Deci, unul cu iniţiativă, foarte ambiţios. A şi debutat primul, a avut succes instantaneu (până prin '84-'85 el era socotit de cei din afara cenaclului "marele poet al generaţiei '80"). Era şi imitat, Cărtărescu îl imita până şi în felul în care se îmbrăca. Traian a avut ideea antologiilor. El deja debutase cu volum propriu, Cărtărescu de asemenea, cred că şi Stratan, şi Iaru era pe punctul să-i apară un volum de poezie. Cei patru erau la Bucureşti. Se vedeau foarte des. Am aflat mai târziu că, în primă instanţă, din Aer cu diamante ar fi trebuit să fac parte şi eu. S-a opus hotărât Cărtărescu, cu care eram într-un fel de, nu ştiu, nu era un conflict..., nici nu ºtiu cum sã-i zic (zâmbeºte), eu eram rãutãcios sau, în orice caz, foarte dur în criticile mele ºi el era foarte supãrãcios. (Probabil cã, esenþialmente, avem un mod sensibil diferit de a înþelege ºi face poezia, în fine...) El s-a opus din start şi atunci s-au hotărât să facă cei patru volumul. De fapt "cei cinci", al cincilea era Tudor Jebeleanu, care a făcut prezentarea grafică. După ce a apărut antologia lor sau chiar în timp ce era încă în tipografie, cel de-al doilea care a avut iniţiativa unui volum colectiv la Litera - pentru că asta este semnificativ de spus: ambele volume au apărut la Editura Litera din Bucureşti - deci, cel care a avut iniţiativa a fost Ion Bogdan Lefter, cu care eram foarte bun prieten pe vremea aceea. Din păcate, prietenia respectivă s-a scufundat, ridicol după părerea mea, din cauza polemicii noastre vizavi de ceea ce ar însemna postmodernismul românesc. Asta este. Deci, cel care a strâns oamenii la un loc a fost Ion Bogdan Lefter care, pe vremea aia, era prieten cu Mariana Marin, iar eu eram prieten cu Ion Bogdan Lefter. N-ar fi apărut volumul dacă nu era iniţiativa lui Bogdan, el a strâns manuscrisele, el a vorbit cu Tudor Jebeleanu să facem pozele, el a dus banii, ba chiar cred că a plătit şi contribuţia lui Bogdan Ghiu, care nu ştiu dacă i-a mai dat banii pentru partea lui. Era totuşi destul de mult, 2000 de lei (la valoarea de atunci!) de căciulă. Editura Litera era o editură pentru veleitari, de fapt, pentru că-ţi plăteai apariţia şi acolo nu se ducea nimeni să publice, nici un tip "serios", poate cu excepţia lui Foarţă, care şi-a scos două volume acolo. Din cauza asta textele nu erau citite de Consiliul Culturii, doar de redactorul care, normal, este prudent. Ţin minte că, pentru "Budila-Express", Manolescu a stat câteva ore s-o convingă pe Passionaria Stoicescu, redactorul cărţii, să lase totuşi poemul. Am înlocuit vreo patru cuvinte din el, cuvinte pe care le-am pus la locul lor în '92. Asta explică cum au putut să apară cele două volume cu poezii care, altfel, în condiţii "normale", n-ar fi fost publicate. Imediat după ce a apărut şi Cinci-ul care, spre surprinderea mea, a avut totuşi un succes mai mare decât Aer cu diamante, cei de la Iaşi, în frunte cu Antonesei, au mai vrut să scoată un volum colectiv. N-au mai reuşit pentru că imediat s-a introdus "lectura", la Consiliul Culturii, şi pentru Editura Litera. Până atunci nu exista, deci noi am profitat de această mică fisură din sistem.