Politici arbitrare ÅŸi demiteri arbitrare

Ecourile provocate de intempestiva demitere a ministrului Culturii şi Turismului Artur Cozma, acum doua saptamani, încă mai persistă în mediile intelectuale. Fost ambasador în Israel, Artur Cozma a fost numit ministru pentru o calificare pe care nimeni nu i-a bănuit-o în afara preşedintelui Voronin, care l-a menţinut şi în guvernul Greceanîi, probabil, pentru fidelitatea sa. Ministrul Cozma nu a avut parte de convulsiile celorlalţi colegi de cabinet, cum sunt şefii de la Economie sau Externe, cu cele mai mari răspunderi în guvern. Fără să fi promovat barem un singur proiect de anvergură, demisionarul ministru al Culturii s-a remarcat doar printr-o retorică lemnoasă, cazonă, cu prilejul unor evenimente oficiale. Nu vom uita prea curând piruetele sale neîndemânatice, atunci când se căznea să nu rostească sintagma „limba română” în public.

Dar, dincolo de coregrafia sa personală, dezastruoase au fost politicile ministrului. Să amintim că de ani de zile ministerul nu mai face achiziţii de carte, chiar şi la 17 ani de la declararea independenţei în fondurile bibliotecilor publice predomină cărţile în limba rusă. În schimb, dl Cozma a vegheat cu străşnicie la puritatea ideologică. Biblioteca Naţională din Chişinău, de exemplu, a suportat interminabile hărţuieli din partea Ministerului, doar pentru că a organizat manifestaţii culturale ce nu convin adepţilor moldovenismului. Ministerul Culturii nu a catadicsit să susţină nici o revistă literară din Moldova, cel puţin prin subvenţionarea unor abonamente în beneficiul instituţiilor publice, la fel de recalcitrant s-a arătat şi faţă de sectorul editorial, canalizând banii exclusiv către fantomaticele edituri de stat şi anulând concursurile de proiecte, la care participau editorii privaţi. Tot ce s-a întâmplat pozitiv în acest domeniu s-a făcut împotriva voinţei ministrului Culturii, nu datorită acestuia. Societatea civilă, uniunile de creaţie au avansat numeroase propuneri legate de introducerea unor politici culturale moderne, de tip occidental, s-au organizat şi conferinţe cu invitarea experţilor internaţionali, dar toate aceste iniţiative au fost sabotate de Ministerul Culturii. Lui Artur Cozma i s-a reproşat nepăsarea şi chiar complicitatea vinovată faţă de degradarea patrimoniului istoric şi arhitectural al Chişinăului – clădiri de secol 19 şi început de secol 20, proiectate de arhitecţi celebri, sunt lăsate în mod deliberat în paragină, pentru a fi demolate mai uşor. Aşa a păţit edificiul cunoscut sub numele de „Casa Teodosie”, dărâmat de buldozere exact ca în 1962, când sovieticii au spulberat peste noapte clopotniţa din centrul oraşului. Singura realizare a ministerului lui Cozma este aşa-zisa Caravelă a culturii – un fel de brigadă artistică de agitaţie prin sate, păstorită de interpreta Lenuţa Burghilă, aşa cum se menţionează: „sub înaltul patronaj al preşedintelui Voronin”.

Şi încă un detaliu. Demiterea lui Artur Cosma, aflat în acel moment într-o deplasare în Azerbaidjan, s-a făcut fără nici un fel de explicaţii oferite opiniei publice. În aceeaşi manieră arbitrară, halucinantă, se poate spune, au fost demişi în ultimii 7 ani de către preşedintele Voronin, o sumedenie de miniştri, unul dintre cazurile cele mai răsunătoare fiind cel al ministrului de Interne Papuc, suspectat de faptul că ar fi favorizat nişte transporturi ilegale (era vorba de o imensă cantitate de droguri), dar restabilit în funcţie după câteva luni, fără ca justiţia să fi apucat să se pronunţe asupra vinovaţiei sale. Lipsa de transparenţă şi dialog cu societatea, de care dă dovadă actuala putere prin luarea unor asemenea decizii, transmite forurilor de la Bruxelles un semnal foarte prost despre Moldova.