Cronica unui eșec, cronica unei speranțe

Când am început să citesc acest volum aflat în pregătire la Editura ARC din Chișinău și pe măsură ce înaintam cu lectura mi s-a conturat în minte o imagine pregnantă: o rețea de dulăpioare aranjate în ordine alfabetică, căptușind pereții până sus în tavan, cum văzusem în anii studenției mele de dinainte de 1989 la Biblioteca Națională din Chișinău. Deschideai un sertar marcat cu o anumită literă și dădeai de un șirag de fișe de carton, dreptunghiulare, cu înscrisuri care se refereau la titlurile de carte ale unui autor. Nu erau prea multe, mai ales dacă era vorba de scriitori români de peste Prut sau din exil – cenzura sovietică filtra nemilos –, dar ceva-ceva tot reușeai să găsești în faimoasa sală de la etajul trei, rezervată „literaturilor străine”, unde nu aveau acces decât studenții de la anul III, IV și V. Îți transcriai datele din fișa de carton pe un formular și îl dădeai mai departe, la ghișeul de comenzi. După câteva minute de așteptare angajatele bibliotecii îți puneau la dispoziție cartea solicitată, notând mai întâi într-un registru numele celui interesat de ea. Ușor kafkian ritualul, nu-i așa?

Am putea merge mai departe cu analogia, imaginându-ne o cartotecă supraetajată, dar nu pentru titluri de cărți, ci pentru… ani de viață, un „fagure” ce ascunde un segment bine definit al istoriei unui popor. Și cum o asemenea bibliotecă nu poate cuprinde totul, ea concentrează evenimentele esențiale, așa cum au fost surprinse de diverși observatori sau, în acest caz, de ochiul presei.

Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol este rodul unor laborioase cercetări de câteva luni de zile întreprinse de jurnalista Valentina Basiul în bibliotecile din Chișinău: colega noastră de la Radio Europa Liberă a scrutat colecțiile de ziare și arhivele digitale ale mass-media basarabene din 1991 încoace. Sunt, așadar, 25 de „firide”, 25 de capitole de carte, începând cu anul destrămării Uniunii Sovietice și proclamării independenței – o epocă începută euforic, dar sfârșind repede în sărăcie, prăbușire economică și în războiul separatist de pe Nistru –, trecând printr-un scurt ciclu de dezgheț democratic, între 1998-2000, urmat de o lungă restaurație comunistă, 2001-2009, continuând apoi cu guvernările zise „proeuropene” și încheindu-se cu anul 2016 – cel de-al 26-lea „capitol” al cărții, aflat încă în derulare.

Am acoperit și eu cu „tabletele” mele săptămânale de la Europa Liberă vreo 18-19 ani din această perioadă, încât pot spune că mi-am reconstituit, citind materialul adunat de Valentina Basiul, mai multe emoții, constatări și predicții. E ca o întâlnire cu tine însuți, cu speranțele și exasperările consumate într-un moment sau altul al existenței tale. O seamă de evenimente și evoluții azi îți apar într-o lumină diferită decât prima dată, când le trăiai cu necunoscutul în față. Întrebarea-cheie cu care te alegi la finalul lecturii acestor „scripte” sună așa: am fi putut avea un alt parcurs – mai fericit – cu statul Republica Moldova? Veți spune că depinde de felul cum și ce a selectat autoarea acestei antologii. Când e vorba să arunci o privire retrospectivă, să încerci un bilanț de etapă, orice istoric sau documentarist trebuie să îndeplinească o sumă de rigori profesionale. Cea mai importantă dintre acestea se leagă de obiectivitatea și echilibrul decupajelor, pentru că în funcție de sursele cu care lucrează, de proporția pe care le-o acordă în dosarul temei, de prestigiul și credibilitatea lor se va contura imaginea „insulei scufundate”, reprezentarea trecutului, a unui trecut care nu se vrea îmblânzit, nu vrea să plece. Dar nu e despre ce am citit – în această sau în alte cărți care fac bilanțul unui sfert de veac de independență post-sovietică a Republicii Moldova –, ci despre ce am trăit, și aici fiecare se poate baza pe propria experiență, fiecare își este un martor incoruptibil, care nu se va lăsa manipulat de niciun fel de colaje și parțialități. Noi, contemporanii acestei istorii, mai avem un privilegiu…

În privința selecției n-ar trebui să ne facem griji. Valentina Basiul a consultat, pentru ampla sa investigație, principalele surse de presă. Posturi de radio care difuzează sau au difuzat și emisiuni în limba română: Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle. A citit ziarele Jurnal de Chişinău, Adevărul Moldova, Flux, Ziarul de Gardă, Moldova Suverană, Ziarul Național, Timpul, Profit. A spicuit relatări difuzate de PRO TV Chișinău, TV 7, Publika TV, Basa-Press, Moldpress. A scotocit în ziarele de limbă rusă de la Chișinău: Moldavskie Vedomosti, Panorama, Ekonomiceskoe Obozrenie, Kişiniovski Obozrevatel, Kişiniovskie Novosti. A inspectat portalurile Mold-street.com, Anticoruptie.md, NewsMaker.md, Omega, Kommersant.md. Instituții de presă, cum se poate observa, de orientare ideologică diferită, dar utile pentru deducerea, prin colaționare, a gradului de verosimilitate a unei știri sau analize. Alcătuitoarea volumului a consultat studiile unor think-thank-uri ca „Expert-Group” și IDIS Viitorul, investigațiile RISE Project, rapoartele Transparency International. Se referă și la ce scria presa din Rusia despre Republica Moldova. Către momentul apariției acestei cărți, mulți dintre Dumneavoastră veți fi citit cel puțin o parte dintre capitole încărcate pe site-ul Europei Libere (www.europalibera.org) – text și imagini fotografice.

A fost un imens efort de documentare, o lectură, filă cu filă, a realităților moldovenești din ultimii 25 de ani. Având la dispoziție o cantitate imensă de detalii și opinii presărate în spațiul mediatic, Valentina Basiul a reușit să extragă și să concentreze ceea ce a fost esențial și concludent pentru fiecare fragment de timp pus sub lupă, așezând în fața evenimentelor o „oglindă” lipsită de parti-pris-uri și simpatii personale. O muncă nu doar voluminoasă dar și dificilă din punct de vedere afectiv, pentru că în finalul incursiunilor sale prin arhive și biblioteci a rezultat… cronica unui eșec. A unui eșec colectiv raportat la aspirațiile generației care izbutea să recupereze în anii ’88-’91 limba română, alfabetul latin, istoria și simbolurile naționale, democrația și libertatea de exprimare. Acum acești oameni își văd mare parte din viață irosită.

Citești cronica Valentinei Basiul și ai impresia că ți se perindă prin fața ochilor același carusel de bâlci dizgrațios, cu figuri și decoruri de carton pe care nimeni nu le-a mai schimbat din 1991 încoace. Vezi nesfârșite bătălii și intrigi politice, luptă cinică pentru putere și „împuterniciri suplimentare”, trădări, alianțe imorale, scandaluri de corupție, reforme mimate și amânate sine die, acorduri cu FMI abandonate la nici jumătate de drum, afaceri mafiote și crimă organizată. Vezi oameni chinuiți de sărăcie, exod în valuri, atacuri la adresa limbii române și a Istoriei Românilor, ziariști persecutați, întreprinzători locali și investitori străini șicanați de niște instituții de stat cu apucături de rakeți ș.a.m.d. Un morb al disoluției străbate istoria acestui sfert de secol basarabean, un agent patogen dizolvă, distruge orice început de schimbare, orice coeziune socială pe cale de a se înfiripa. Pe scurt: redescoperi un loc al eternei „zidiri” neterminate, o tragică ciclicitate din care nu putem evada…

În toții anii independenței Republica Moldova a fost condusă preponderent de kakistokrație, cum ar spune Dorin Tudoran, care publica la Editura ARC din Chișinău, în 1998, un volum cu acest titlu consacrat nevrozelor românești postdecembriste. Un stat intrat pe mâna „celor nechemați”, a fostei nomenclaturi sovietice și a urmașilor ei îmbuibați, beneficiarii privatizărilor haotice din anii ’90 și autori ai atacurilor raider de după 2010, culminând cu furtul miliardului de dolari în 2014. Un stat în care corupția și traficul de influență au avut întâietate, iar competiția onestă a fost sugrumată în fașă. Oamenii capabili, talentați, competenți au fost destituiți din funcții publice, unde se întâmpla să mai ajungă, demiși tocmai pentru că obțineau rezultate promițătoare în domeniile lor de activitate, dușmăniți pentru că reușeau să contrazică regula mediocrității și imposturii, punând în pericol sistemul întemeiat pe turpitudine și promovări ilicite.

„Unii dintre noi, venind în ţara dumneavoastră şi văzând numeroase steaguri europene, începem să ne întrebăm: nu ne folosiţi cumva pe noi în calitate de alibi pentru a promova o politică care nu are nimic în comun cu Uniunea Europeană?”, îi întreba pe guvernanții moldoveni fostul comisar european pentru extindere Stefan Fule în cadrul unui eveniment la Chișinău, în toamna lui 2015. Acest citat, reținut în chip semnificativ de Valentina Basiul, exprimă esența realității politice pe care o trăim de câțiva ani în Republica Moldova, mai cu seamă de când noțiunea de „stat captiv” s-a încetățenit nu numai în mentalul moldovenilor, ci și în aprecierile instituțiilor occidentale și ale observatorilor din străinătate, versați în istoria și-n actualitatea moldoveană.

De altfel, una dintre provocările cognitive pe care ni le propune această carte, această „narațiune impersonală” a Valentinei Basiul, gravitează în jurul dilemei ce este mai nociv pentru un popor, pentru un stat: un regim autoritarist de tip clasic, cu cenzură, represalii, ideologie revanșardă, bazată pe xenofobie și ură de clasă, cum a fost regimul Voronin, sau „dictatura invizibilă”, insidioasă, care acaparează instituții, corupe politicieni, magistrați, miniștri, directori de agenții de stat și licee, jurnaliști și bloggeri – o dictatură nedeclarată, construită „din umbră”, evocând mai curând o infiltrare „hibridă” decât un asalt la baionetă de tip Stalingrad? Un „regim oligarhic”, cum i s-a spus, inamic al statului de drept… Ce știm sigur e că trăim după 25 de ani consecințele incapacității noastre de a face curățenie în propria casă. Nu am avut voința să adoptăm în Republica Moldova, în zorii independenței, o lege a lustrației și a accesului la dosarele fostei securități, așa cum au procedat țările fostului bloc sovietic, și-n această infirmitate congenitală rezidă diferența majoră dintre o națiune din Europa Centrală, eliberată din chingile unei ocupații străine, și o fostă republică sovietică (alta decât Țările Baltice!), tratată ca o colonie… ieri, ca și azi.

Acest lucru trebuie subliniat. Republica Moldova a fost și a rămas ostatica Rusiei, care a mobilizat un bogat arsenal de mijloace și pârghii pentru a bloca integrarea noastră europeană, după cum se vede limpede și din materialele adunate în această carte. Susținerea acordată regimului secesionist din Transnistria și refuzul de a-și evacua trupele și armamentul din stânga Nistrului, în pofida angajamentelor internaționale asumate, încurajarea tendințelor separatiste în regiunea găgăuză, șantajul Gazprom, embargourile la importurile de vin, fructe și carne moldovenești… Ilustrativ pentru prizonieratul geopolitic în care este ținută Republica Moldova mi se pare un alt citat reprodus de Valentina Basiul: „Politicienii moldoveni trebuie să se decidă: sunt moldoveni sau români? Dacă sunt români, atunci graniţele vor fi altele. (…) Dacă sunt moldoveni şi patrioţi ai statului moldovenesc, atunci vor da dovadă de flexibilitate, voinţă şi înţelepciune pentru a construi un vii¬tor stat comun cu Transnistria”, declara fără pudori diplomatice vicepremierul rus Dmitri Rogozin, într-un interviu pentru zia¬rul Kommersant.

Problema Republicii Moldova, cum ne lasă să intuim această „carte a zădărniciei”, nu sunt dubiile privind legitimitatea acestui stat ce moÈ™teneÈ™te un rapt istoric, consfinÈ›it prin pactul „Ribbentrop – Molotov” – un subiect de dezbatere pentru istorici, juriÈ™ti, specialiÈ™tii în drept internaÈ›ional… –, ci lipsa de încredere a cetățenilor săi că aici, în È›ara în care s-au născut, ar avea perspectiva unei vieÈ›i demne pentru ei È™i copiii lor. „Alegerile libere È™i corecte”, cum au fost în general catalogate scrutinele de după 1991 de către observatorii străini È™i de instituÈ›iile internaÈ›ionale, din nefericire, nu au garantat îndeplinirea promisiunilor cu care politicienii, indiferent de sloganele arborate, au defilat, la fiecare patru ani, prin faÈ›a alegătorilor. Adevărata schimbare va începe abia atunci când angajamentele politice vor fi luate în serios, când legea va fi respectată, când corupÈ›ia nu va mai fi tolerată nici de autorități, nici de cetățenii de rând. Iată o temă de reflecÈ›ie pentru forÈ›ele politice proeuropene emergente, dar È™i pentru societatea moldoveană în ansamblul ei.

Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol este o cronică politică, văzută prin ochii presei, o cronică mai degrabă deprimantă. Din fericire, după un sfert de veac de la desprinderea de URSS, se pot scrie și alte cronici, mai luminoase, ale acestui ținut, de pildă, o cronică a culturii, a operelor artistice concepute în această perioadă, când am putut profita de libertatea de expresie și creație, sau un inventar al realizărilor științei, care i-au dat Republicii Moldova un profil mai onorabil decât cel pe care i l-a imprimat o clasă politică veroasă. Moldova a fost salvată de cetățenii săi, care au muncit cinstit la ei acasă și în străinătate. Și a supraviețuit, să nu uităm, sprijinită de democrațiile occidentale, de prietenii noștri din Lumea liberă. Ei ne-au văzut mereu ca parte a civilizației europene și au avut încredere în noi.

Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol este o carte foarte necesară È™i utilă, ca niÈ™te „sertare ale memoriei” încă neafectate de Alzheimer. Avem nevoie de memoria faptelor noastre recente pentru a nu repeta aceleaÈ™i erori, pentru a ne alege mai bine drumurile viitoare. Ce va urma? Tot dezastru, criză morală, instituÈ›ii captive, valori compromise sau o renaÈ™tere a speranÈ›ei?… Va fi istoria pe care o scriu, începând de azi, cetățenii Moldovei. O altă istorie.

_____

Publicat în „Contrafort” nr. 7-8/2016