Pacea kalașnikov

Debut însângerat de an în Moldova. Moartea lui Vadim Pisari, tânărul ucis de un „pacificator” rus pe 1 ianuarie 2012, ne-a revelat o dată în plus situația absurdă în care trăim de peste două decenii. După ce a avut grijă să n-o luăm spre Occident, împărăția care „ne-a aranjat” războiul din ‘92, după cum mărturiseau chiar înalții ei demnitari, de felul lui Lukianov și Selezniov, a instalat o rețea de posturi militare pe Nistru.

Scopul a fost atins. Nu ne-am unit cu România, nu am devenit parte a spațiului euroatlantic. Dar ce am devenit? Ținte pentru trăgătorii ruși. Pacificatorii Moscovei sunt puși acolo să protejeze crimele separatiştilor transnistreni: terorizarea sătenilor din regiune, asedierea școlilor cu predare în limba română. Adesea e vorba de aceleași persoane. Soldatul care l-a împușcat pe Vadim Pisari a lucrat în miliția lui Smirnov, apoi s-a înrolat cătană la ruși. E valabil și viceversa: mare parte din fosta armată a 14-a s-a „topit” în forțele militare transnistrene.

Mă întreb cum discută politicienii noÈ™tri cu Tiraspolul, cu ce fler, cu ce determinare, ce expertiză îi ajută? Premierul Filat s-a tot întâlnit cu Smirnov până în ultima clipă, deÈ™i era clar că Moscova îl È™tersese pe acesta de pe listă. Acum, probabil, vom cere mai categoric desfiinÈ›area posturilor militare, înlocuirea lor cu observatori civili, neînarmaÈ›i. Sau poate că evacuarea soldaÈ›ilor ruÈ™i de pe podul de la Vadul lui Vodă îi va asmuÈ›i pe țăranii de pe cele două maluri, îi va face să pornească unii împotriva altora?… Retorica neruÈ™inată a ambasadorului Kuzmin trădează vulnerabilitatea poziÈ›iei moscovite. Această breșă trebuie lărgită – azi, nu poimâine! Sperăm ca după atâtea succese internaÈ›ionale, autoritățile de la ChiÈ™inău să reuÈ™ească măcar să mute câteva blocuri de beton din „zona de securitate”. Căci dacă nu erau „pacificatorii kalaÈ™nikov”, Vadim Pisari ar fi trăit.

Moscova susține că militarul asasin a acționat legal. Firește, cum altfel? Rușii au folosit mereu arma legal. Au ucis legal în Afganistan, în Cecenia, în Georgia, în Țările Baltice, au ucis și ucid legal în Moldova. Vinovate întotdeauna sunt victimele, popoarele mici, cele care nu se pot apăra, pentru că au conducători incapabili, lași, vânduți și traficanți. Dintr-un act de agresiune colonială a Rusiei împotriva Basarabiei, războiul de pe Nistru s-a transformat într-un business profitabil, la care nimeni nu vrea să renunțe. Ce păzesc „pacificatorii”, dacă aici, la Chișinău, securiștii de la Tiraspol se plimbă nestingherit pe stradă (a se vedea și recentele mărturii ale lui Ilie Cazac, după eliberare), răpesc oameni ziua în amiaza mare, fără ca SIS-ul sau Ministerul de Interne să se deranjeze!

Poate că nu totul depinde de guvernanții de la Chișinău în ce privește „dosarul transnistrean”. Dar un lucru suntem în drept să le cerem, mai ales că îi obligă și Constituția: să garanteze siguranța cetățenilor noștri, oriunde ar trăi aceștia, în stânga sau în dreapta Nistrului. Vrem ca micuții care s-au născut în aceeași noapte dintre ani, în Moldova, o noapte fatidică pentru Vadim Pisari, să crească niște oameni liberi într-o țară în care „pacea kalașnikov” să fi fost aruncată de mult la groapa de gunoi a istoriei.