Semnele timpului

Există o psihoză legată de anul 2012. Se spune că pe 21 decembrie, peste un an, va veni sfârșitul lumii potrivit unei profeții a indienilor mayași. Americanii au scos chiar un film purtând acest titlu, în care ni se oferă o „Apocalipsă” cum n-a mai văzut Hollywood-ul: plăci tectonice prăbușindu-se în abis cu tot cu orașele de pe ele, portavioane care mătură Casa Albă, cocoțate pe creasta unor valuri tsunami de 100 m, stânci zburând prin aer ca niște mingi de tenis. Și între multele semne înfricoșătoare – bolta Capelei Sixtine a Vaticanului, pictată de Michelangelo, spărgându-se pe linia unei fisuri care desparte degetul lui Dumnezeu-Creatorul de mâna întinsă către El a primului om, Adam.

Nu știu cum va arăta „sfârșitul lumii” de anul viitor, dar deocamdată avem semne proaste în zona Euro, care se clatină puternic: șefi de guverne ce păreau inamovibili sunt înlăturați din funcție cât ai pocni din degete, țări importante, în prag de insolvabilitate, se șterg la ochi, sperând să nu fie decât un vis urât. E prea puțin să vorbim despre o „criză a datoriilor”, în fapt e o criză a conceptului de unitate europeană, care nu a fost gândit până la capăt și a rămas suspendat undeva la mijloc: între ideea unor națiuni suverane, reunite într-o piață comună, și aceea de federație. Până nu se lămurește Uniunea încotro o va lua, măsurile de disciplină bugetară sau apelul la solidaritate adresat guvernelor celor 27 vor înfunda și mai mult povestea.

Iranul fanaticului președinte Ahmadinejad amenință să declanșeze un adevărat iad împotriva Israelului și să atace obiective NATO din Europa. În Rusia, posturile de televiziune controlate de Kremlin au raportat informații potrivit cărora în regiunea Rostov-pe-Don pentru alegerile parlamentare din 4 decembrie au votat 146% din alegători, iar în regiunea Voronej – 130%! Partidul cleptocratic și mafiot al lui Putin, din ce în ce mai urât de cetățeni, recurge la cele mai monstruoase falsificări pentru a se menține la putere, operează arestări masive în rândurile Opoziției care acuză fraudarea alegerilor. Rusia adună semnele unei explozii sociale și politice fără precedent, ale căror unde de șoc s-ar putea resimți departe de frontierele ei și mai ales în fostele republici sovietice.

Pe acest fundal complex, al unei lumi tot mai nesigure și mai primejdioase, ne aducem și noi, românii, mica noastră contribuţie la Apocalipsă. Anul 2012 ne învăluie, întâi de toate, cu semnificații de destin național. Se vor împlini 200 de ani de când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, două secole de când orbecăiește prin istorie cu busola stricată. Independența obținută în ‘91 s-a dovedit doar o altă formă de sclavie față de Moscova, nicidecum o paradigmă a libertății. Dacă URSS-ul lupta cu imperialismul american, comuniştii moldoveni, mai modești în pretenții, şi-au fabricat un inamic de uz local: „expansionismul românesc”. Din păcate, chiar şi la doi ani de la debarcarea regimului Voronin, românofobia respiră nestingherit în instituţiile de stat din Republica Moldova, în viaţa publică, în unele organe de presă care susțin nu doar PCRM-ul, dar și partide din coaliția de guvernământ. La 1 Decembrie, de Ziua Unirii, în Parlament, această infamă retorică a irupt ca un abces purulent. Au răsunat, din nou, ca în timpurile sovietice, calificativele „fascişti” şi „nazişti”, asociate cuvântului român. „Copilul de trupă” al comuniștilor, fostul social-democrat Eduard Muşuc, dorind pesemne să facă o demonstraţie de fidelitate în faţa şefului de partid (complexele neofitului!), s-a repezit să blameze România, în rumoarea aprobatoare a colegilor săi de fracțiune, după ce Mihai Ghimpu, liderul PL, a adresat cuvinte de felicitare poporului român cu ocazia Sărbătorii Naţionale.

Un alt personaj care a încălecat gloaba românofobiei este Victor Şelin. Preşedintele mult traficatului partid PSD face declaraţii stupefiante despre iminenta invazie a ţiganilor din dreapta Prutului în Basarabia și cheamă la alungarea din ţară a celor ce se identifică români. Igor Dodon, noul „salvator” al democraţiei indigene, a rămas ataşat discursului românofob și nu a negat nimic din cele declarate anterior, ca adeziune ideologică moldovenistă.

Din păcate, imprecaţiile comuniștilor din Parlament au rămas fără replică din partea lui Marian Lupu, preşedintele interimar al statului. În maniera opacă și evazivă care l-a consacrat, omul a încercat să calmeze spiritele, să deturneze polemica iscată în jurul Sărbătorii Naționale, vorbind despre ziua combaterii SIDA, marcată și ea pe 1 decembrie. Nu că n-ar fi meritat să fie consemnată și această dată, dar vorbele speaker-ului au sunat ca o eschivă laşă. Te-ai fi așteptat ca dl Lupu să-și susţină prietenii liberali, cei care vor atât de mult să-l aburce în fotoliul de preşedinte, te-ai fi așteptat să-i apostrofeze pe comuniști, mai ales că insultele lor la adresa României nu erau proferate într-o bodegă, ci în Parlamentul unei ţări cu aspiraţii europene. Însă Marian Lupu are nevoie de voturi, și nu a îndrăznit să-și contrarieze foștii „tovarăși de drum” din PCRM. Dacă la această fază, de „candidat”, nu-l dau scrupulele afară din casă, cum se va comporta dl Lupu odată ajuns președinte? Și nu vorbesc aici despre o posibilă reconfigurare a puterii, întrucât și premierul Filat a cochetat până de curând cu ideea de a face o coaliție cu Voronin. Mă întreb ce culoare (geopolitică) vor căpăta „valorile și principiile” promovate de actualul președinte PD?

Retorica românofobă, asmuţitoare de năluci, își află, din păcate, încă destulă rezonanță în mijlocul cetățenilor îndoctrinați. Câte pericole româneşti, câte „manevre perfide” ale Bucureștiului s-au confirmat? Niciunul. Nu avem o economie integrată cu cea românească – unii consideră că acest lucru ar submina statalitatea Republicii Moldova –, nu suntem conectaţi la reţelele electrice ale României şi nici la cele de gaze, nu avem trenuri rapide pe ecartament european, care să-i ducă pe basarabeni, cu miile pe zi, în numai 3-4 ore, la spectacolele culturale sau sportive din România, sau la şantierele şi întreprinderile unde să câştige nişte bani. Vecina noastră din vest a fost destul de timidă cu strategiile sale „imperialiste”, s-a limitat strict la proiecte culturale și educaționale, venind, după expresia diplomaților, în întâmpinarea unor nevoi reale ale cetățenilor din Republica Moldova.

În schimb, nu i-am văzut pe trubadurii moldovenismului să se arate deranjaţi de prestaţia Rusiei în Moldova. Și avem, orice s-ar zice, trupe de ocupaţie ruseşti (a spus-o chiar Voronin, într-un moment de enervare bahică!), ni s-a organizat un război pe Nistru pentru a ne menţine în sfera de influență rusească, produsele ne sunt sabotate pe piața din Est, recalcitranța găgăuzilor față de limba română trădează și ea o agendă politică anti-moldovenească. Iar planurile de reglementare transnistreană, pe care le avansează Moscova, supărată pe „răzvrătitul” Smirnov, nu vizează decât atragerea Republicii Moldova în Uniunea vamală ruso-belarusă, unde vom avea „gaz pe pâine” și rusificare cu forcepsul.

De ce se mai bucură de audiență heralzii românofobiei? Pentru că toate aceste grave derapaje verbale nu au fost sancÅ£ionate. Iar presa, după ce s-a oripilat de enormitatea unor declaraÅ£ii, nu a mai urmărit dacă aceste jigniri aduse unei țări-membre a Uniunii Europene È™i cetățenilor moldoveni de alte opÈ›iuni politice decât pro-comuniste pot fi duse până în instanÅ£a de judecată, ci a trecut la pamflete È™i „snoave” cu iz moralizator. La noi un ÅŸef de partid afirmă fără vreo consecință penală pentru el că tricolorul este un steag „fascist” È™i i se iartă. Un fost premier care a acuzat România de organizarea unei lovituri de stat, fără a aduce vreo probă, È™i care uzând de acest pretext inventat i-a alungat pe ziariÅŸtii români ÅŸi l-a expulzat pe ambasadorul român de la ChiÅŸinău, pretinde azi, cu aceeaÅŸi candoare nesimÅ£ită, să devină preÅŸedinte. Măcar acestor oameni ar trebui să le rămână pe frunte pecetea aberaÈ›iilor lor, ca un stigmat: Voronin, Greceanîi, MuÅŸuc, Stepaniuc… Cât despre „bravul” Åželin, dacă vrem să ne aliniem unor cutume europene, jurnaliÈ™tii, când vor mai face trimitere la încropeala politică numită „PSD”, s-ar cuveni să menÅ£ioneze, pentru uz intern dar mai ales extern, că acest partid are propensiuni rasiste ÅŸi xenofobe – un calificativ pentru care politicianul în cauză n-ar trebui să se supere, pentru că i se vor servi drept argument chiar propriile alegaÈ›ii.

Semnele timpului în Basarabia și în lume. Sperăm să auzim de mai bine.

________________

Contrafort, nr. 11-12/2011 (de azi în chioșcuri)