Jurnalistul și Istoria

Există un timp când istoria se plămădește prin fapte ce modelează destinul unui popor, și un timp când se scrie, la propriu, fiind „cernută” de mintea unor cronicari care leagă într-o pânză inteligibilă fragmente disparate, episoade aparent aleatorii, percepute inadecvat în momentul derulării lor – fie din cauza emoțiilor, fie din cauza lipsei fundalului care le precizează semnificațiile. Numai îndepărtarea cronologică față de evenimentele investigate poate anula efectul de refracție/deformare, dar și atunci e nevoie de competență și probitate profesională, dacă vrei să produci o lucrare convingătoare.

Jurnalistul Grigore Cartianu a publicat la Editura Adevărul Holding două cărți senzaționale: „Sfârșitul Ceaușeștilor” și „Crimele Revoluției”, din care au apărut anterior fragmente extinse în ziarul „Adevărul”. Volumele sunt lansate azi, în prezența autorului, în cadrul Târgului de Carte organizat la Moldexpo. „Evenimentele din decembrie ‘89” au adunat deja o vastă bibliotecă, deși pedepsirea vinovaților de masacrul de după fuga dictatorului a rămas o vană promisiune a statului român. Grigore Cartianu nu vorbește ca un istoric sau ca un profesor de la catedră, și nici nu emite sentințe de magistrat, ci coboară în magma realităților, reconstituie, pedestru, cu o pasiune și o minuție impresionante filmul revoluției române, culege mărturii de la oameni politici, militari, intelectuali, simpli cetățeni implicați într-un fel sau altul, colaționează documente prețioase, stenograme, procese verbale, ajungând, de pildă, să reproducă schemele operative ale „turiștilor” sovietici care împânziseră România în decembrie ‘89, sau să redea numele soldaților care au format plutonul de execuție de la Târgoviște. Scriitura sa, alertă, de thriller politic, îți taie respirația.

Intuiam, desigur, concluzia cutremurătoare a lui Grigore Cartianu, dar ea se întemeiază acum pe dovezi care susțin o narațiune veridică a celor întâmplate: „Decembrie 1989 a fost o crimă în masă. Răsturnarea lui Ceaușescu se putea face și fără atâta vărsare de sânge. Nu însă și confiscarea puterii de către nucleul CFSN condus de troica moscovită Iliescu-Militaru-Brucan.” Tot prin prisma acestui adevăr putem înțelege și de ce nu s-a făcut Unirea în august 1991, deși contextul geopolitic o permitea: în momentul în care Uniunea Sovietică dispărea de pe harta lumii, la București aveam un regim de obediență rusească.

Confiscarea revoltei anticomuniste din decembrie ‘89 de către amintitul grup pro-moscovit sugerează modelul după care a acționat și regimul Voronin în aprilie 2009: deturnarea unei manifestații pașnice a tinerilor în acte de vandalism și folosirea acestor violențe drept pretext pentru declanșarea represaliilor în masă, proferarea unor acuzații la adresa României, urmate de expulzarea ambasadorului și a jurnaliștilor români, și de închiderea frontierei de la Prut.

Nu știm dacă și în cât timp aceste lucruri vor putea fi probate în justiție, căci interese politice și complicități imunde împiedică aflarea adevărului despre 7 aprilie. Mizăm și noi pe curajul și competența unor jurnaliști basarabeni, care sper să afle în volumele lui Grigore Cartianu o sursă de inspirație și putere.

_________
Adevărul, 8 aprilie 2011