Memoria dezbinată

O stranie imagine a difuzat televiziunea naÈ›ională, miercuri, 2 martie: preÈ™edintele interimar Lupu È™i premierul Filat, participând la ceremonia de comemorare a eroilor căzuÈ›i în războiul din Transnistria. După vorbele grele pe care ÅŸi le-au spus nu mai credeam că cei doi mai pot sta alături, comunica, negocia sau, pur ÅŸi simplu, contempla acelaÅŸi peisaj. Åži la manifestarea din 2 martie au evitat să-È™i încruciÈ™eze privirile. „Noroc” (vorba vine) că s-a găsit mereu cine să se interpună – ba ex-preÅŸedinte Snegur, ba Mihai Ghimpu (È™i el… un „ex”) –, pe durata mitingului È™i la depunerea coroanelor de flori.

Ziua Memoriei, instituită anul trecut pentru a marca sacrificiul poliÅ£iÅŸtilor ÅŸi voluntarilor basarabeni în luptele cu forÈ›ele separatiste, susÈ›inute de Armata a 14-a rusă, a pus în scenă, o dată în plus, indecenÅ£a orgoliilor din sânul alianÅ£ei de guvernământ. Or, acesta e rostul unor ritualuri publice: să amintească de niÈ™te valori È™i răspunderi mai presus de rivalități meschine È™i conjuncturi politicianiste. Cetățenii adunaÈ›i în platoul de la obeliscul eroilor, de dragul solemnității momentului, trebuiau să uite că cei doi politicieni de fapt se urăsc, deÈ™i au promis împreună să scoată Moldova din întuneric, trebuiau să ia de bun îndemnul la solidaritate naÈ›ională pe care dezbinata „conducere de vârf” li-l adresa. Oare conducerea, la rândul ei, a simÈ›it măcar un dram din ruÈ™inea acelor oameni sau, ca de obicei, cinismul a ajutat-o să treacă peste eventualele incomodități?…

Ziua Memoriei a avut totuși un mare absent: opoziția comunistă, deși au fost prezenți numeroşi diplomați acreditați la Chișinău. Comuniştii au lipsit din principiu. Nu este comemorarea lor. Chiar dacă în cadrul ceremoniei nu s-au rostit numele „român” și „limba română”, puterea de azi recurgând, ca și predecesorii săi, la perifraze laşe gen „limba maternă” și „neamul nostru” (de ce?, pentru a nu fi greşit înţeleasă de concetățenii noștri rusofoni, dar și de moldovenii care oftează de dorul URSS-ului). Voronin e logic până la capăt: pentru el separatismul transnistrean este opera naţionaliştilor români, a declarat-o pe când era preşedinte şi nu şi-a schimbat convingerea nici acum, de când e în opoziţie. Ce să caute el la o asemenea ceremonie? Pe urmă, a comemora victimele războiului din Transnistria, alături de nesuferiţii lideri ai AIE, pentru bătrânul bolșevic înseamnă să transmită adepților PCRM un mesaj de capitulare. Reconciliere națională? Să fim serioși! Comuniştii fac politică de parcă ar duce un război de exterminare, iar într-un război toate armele sunt utile, mai puțin apariția în public alături de inamic.

Mă uitam la soldaţii care stăteau de strajă la obelisc. Cum rezonau în inima lor frazele despre independență și libertate? Știu acești tineri împotriva cui au luptat tații lor în vara lui ’92? Îţi aperi patria nu doar fiindcă te afli sub jurământ, dar şi pentru că te confunzi cu lungul şir de înaintași care s-au zidit la temelia ei. Nu cred că le-am mai putea cere acestor ostași să se sacrifice, la nevoie, în numele unor eufemisme golite de conținut. Mai ales că de „cealaltă parte” – a Nistrului, dar şi a baricadei politice care sfâşie Moldova –, nu există ezitări terminologice.
________
Adevărul, 4 martie 2011