Competiţie Băsescu – Tăriceanu în Basarabia?

E greu să nu legi vizita din 29 iunie, în Moldova, a premierului român, de adversităţile dâmboviţene. Chiar noul primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a stimulat aceste speculaţii. Escapada sa fulgerătoare la Bucureşti, întrevederea cu d-nii Videanu şi Băsescu a fost luată în furci de presa comunistă, care l-a acuzat de servilism pro-român. Neparticiparea lui Chirtoacă la întâlnirea de la Ambasada României cu premierul Tăriceanu – colegul său de doctrină liberală – de data aceasta a oferit prilejuri de nemulţumire şefului Executivului român. Spre deosebire de unii care au salutat „intransigenţa” lui Chirtoacă, eu consider, dimpotrivă, că refuzul său de a se întâlni cu premierul Tăriceanu a fost o greşeală, indiferent de pretextele invocate. Tânărul primar nu ar trebui să dea senzaţia că polemicele dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu „au trecut Prutul”. El nu ar trebui să permită ca interesele generale ale locuitorilor urbei, în care are atâtea de rezolvat, să fie confiscate de luptele politice de la Bucureşti, întrucât e calea cea mai sigură de a le compromite.
Singura competiţie acceptabilă dintre d-nii Băsescu şi Tăriceanu în Moldova este una care ar produce fapte, nu vorbe. Bunele intenţii ale oficialilor români au fost consecvent sabotate de autorităţile comuniste, de aceea este preferabil să nu se mai facă promisiuni imprudente, ci să se remedieze lucruri ce stau la îndemâna administraţiei române. De pildă, situaţia vizelor şi simplificarea Legii cetăţeniei române pentru basarabeni. Spre deosebire de preşedintele Băsescu, venind la Chişinău, premierul Tăriceanu nu a riscat să treacă pe la Consulatul României, probabil pentru a nu se indispune. Însă ar trebui să ştie că în Moldova Zidul Berlinului s-a instalat la Consulatul Român. Mai nou, fără a oferi nici un fel de explicaţii, angajaţii de acolo eliberează vize moldovenilor doar cu durata maximă de 6 luni, chiar dacă ai paşaport valabil încă trei ani înainte. Poţi să demonstrezi că ai deplasări frecvente la Bucureşti în interes de serviciu: nici un fel de acte, nici un fel de dovezi din partea instituţiilor culturale din România cu care colaborezi nu vor putea înfrânge indolenţa funcţionarilor de la Consulat: ei preferă, absurd, să îngroaşe rândurile celor care adastă câte 8-9 ore la porţi, probabil dintr-o plăcere psihanalizabilă de a dispune de nişte oameni în suferinţă. Chiar nu poate fi schimbată această atitudine?
Un proiect în care intervenţia statului român nu necesită aprobările Chişinăului ţine de starea jalnică a gării Filaret din Bucureşti. Aici sosesc autobuzele şi microbuzele cu pasageri din Basarabia şi tot de aici pleacă îndărăt. Este „poarta” de acces în România, primul element de imagine a ţării pentru numeroşi moldoveni. Şi această „poartă” arată îngrozitor: o clădire jerpelită, murdară, bântuită de câini vagabonzi, manele şi indivizi care se înjură de mama focului în jurul meselor cu băutură. Dacă dl Băsescu, înainte de a fi ajuns preşedinte, şi-a asumat meritul de a fi renovat şi igienizat Gara de Nord, de ce nu ar face acelaşi lucru la Filaret primarul Videanu? Sau poate Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, dacă are vreo atribuţie administrativă în această privinţă? Să faci ceva concret, să spui: uitaţi, aceasta-i isprava mea, ştiţi cum arăta înainte Filaretul – era o ruină – acum e una dintre zonele capitalei de care nu mi-e ruşine, nici mie ca primar sau ministru, nici vouă, ca locuitori sau oaspeţi ai Bucureştiului.
Un proiect ambiţios, în care România şi-ar putea proba capacitatea de membru-UE în relaţia cu Moldova, este schimbarea ecartamentului de cale ferată pe segmentul Chişinău-Ungheni. De 16 ani se vorbeşte pe această temă, dar trenurile tot mai stau câte trei ore la graniţă pentru a li se schimba roţile. Dacă această propunere, fireşte şi banii, ar veni de la Bruxelles, opoziţia oficialilor moldoveni faţă de un asemenea proiect strategic de conectare a Moldovei la Europa nu va mai putea fi susţinută cu aceeaşi consecvenţă.
Şi un ultim exemplu, de sezon. De câtva timp din alimentarele basarabene a dispărut berea românească, foarte apreciată pentru calităţile ei gustative. Apă minerală se mai găseşte, berea nu. „Ursus”, „Timişoreana”, „Silva” sau mărcile occidentale fabricate în România, cum sunt „Tuborg”, „Stella Artois” sau „Carlsberg”, au fost încet dar sigur dislocate de berea rusească şi cea ucraineană, adesea purtând pe ambalaj aceleaşi însemne occidentale. România a pierdut aici un război economic, un război ce nu a făcut încă subiectul de investigaţie nici al autorităţilor, nici al presei de-o parte şi alta a Prutului.
Iată destule probleme cu Basarabia, în care orgoliul autorităţilor române şi-ar afla un generos teren de competiţie. Numai să vrea.