Duminică, 31 mai, Comisia de analiză şi evaluare a regimului totalitar comunist a prezentat preşedintelui interimar Mihai Ghimpu un raport voluminos – rodul a câteva luni de cercetări în arhivele super-secretizate de la Chişinău. Comisia recomandă între altele interzicerea simbolurilor comuniste, alături de cele naziste, şi eliminarea cuvântului „comunist†din nomenclatorul partidelor, organizaţiilor şi instituţiilor din Republica Moldova.
Cine câştigă ÅŸi cine pierde prin punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei prezidenÅ£iale? Unul din sofismele cu care operează cei ce acuză activitatea Comisiei Cojocaru sună aÅŸa: „ar trebui să disociem comunismul de stalinismâ€, de parcă, renunţând la execuÅ£ii în masă, la deportări ÅŸi foamete organizată, regimul sovietic ar fi devenit mai uman, ar fi manifestat un mai mare respect pentru libertatea individului, pentru drepturile civice. Apoi, comunismul a fost aplicat adesea de aceleaÅŸi persoane: să ne amintim de HruÅŸciov, CeauÅŸescu sau Silviu Brucan. Se fac declaraÅ£ii în legătură cu situaÅ£ia politică actuală. ReprezentanÅ£ii PCRM pretind că se „cloceÅŸte†o răfuială politică, menită să elimine acest partid din viitoarea cursă electorală. Nici în Alianţă apele nu sunt calme. Partidul Democrat a dat publicităţii un comunicat prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de eventuala interzicere a simbolurilor comuniste în preajma alegerilor, considerând mai potrivit să se revină la acest subiect după instalarea unei puteri stabile. DeÅŸi nimeni nu ÅŸtie ce culoare politică va avea viitoarea putere… stabilă.
Cred că apele trebuie clar despărÅ£ite. Condamnarea comunismului nu e un capriciu al actualei guvernări, nu e proiectul personal al preÅŸedintelui Ghimpu. Este obligaÅ£ia morală a unor partide care se declară de partea adevărului, de partea valorilor democratice. Moldova s-a trezit printre ultimele ţări din fostul lagăr sovietic care ÅŸi-au pus problema condamnării comunismului. La noi mereu s-a spus că „nu e momentulâ€, că „lumea nu va înÅ£elegeâ€, că „vom avea conflicte sociale†ş.a.m.d. ÃŽn consecinţă, la ChiÅŸinău, din ‘89 încoace, a guvernat, neîntrerupt, vechea nomenclatură sovietică, deghizată sub diferite denumiri, iar Basarabia a rămas în sfera de influenţă rusească. Condamnarea comunismului ÅŸi aplicarea recomandărilor Comisiei Cojocaru vor putea fi realizate doar prin argumente imposibil de combătut, cum presupunem că se conÅ£in în Raportul Comisiei, iar acest document, care sperăm că este redactat într-un limbaj limpede ÅŸi îngrijit, va trebui supus unei largi dezbateri publice. Cel puÅ£in sub forma unui compendiu, incluzând datele de bază ÅŸi concluziile, întrucât Raportul însumează în jur de 1000 de pagini. Doar în aceste condiÅ£ii condamnarea comunismului nu va părea o vendetă politică, o manevră politicianistă, ci va fi un act de cunoaÅŸtere ÅŸi justiÅ£ie istorică.
De fapt, miza capitală a Raportului este să învingă mitul, încă puternic, al „măreÅ£ei Uniuni Sovieticeâ€, cea care le-a adus moldovenilor tractoare, locuri de muncă, vacanÅ£e la mare ÅŸi salam de 3 ruble. Åži aici, elementele de context politic, asupra cărora insistă Partidul Democrat, îşi impun prezenÅ£a într-un mod neliniÅŸtilor. Din cele 15 oraÅŸe, unde s-au desfăşurat duminica trecută alegeri locale anticipate, 6 primării au fost adjudecate de PCRM – între care ÅŸi primăria din FloreÅŸti, deÅ£inută înainte de PLDM: un oraÅŸ care îşi confirmă, din păcate, faima de fief comunist! –, iar în 8 centre raioane au câştigat partidele din Alianţă.
Nimeni nu poate ÅŸti dacă interzicerea „simbolurilor roÅŸii†va aduce mai multe sau mai puÅ£ine voturi comuniÅŸtilor, însă această măsură trebuie adoptată pentru sănătatea morală a naÅ£iunii ÅŸi pentru a deschide calea reformării PCRM, pentru a-l obliga să renunÅ£e la calitatea sa de succesor al PCUS – calitate stipulată negru pe alb în programul formaÅ£iunii lui Voronin.
Istoricii şi-au îndeplinit misiunea: au elaborat un Raport în baza căruia comunismul va putea fi condamnat, aşa cum s-a procedat în toate ţările din Europa Centrală. Vom vedea ce vor face politicienii cu această „bilă fierbinte†care le frige degetele.