Eroii de sub asfalt

La Floreşti, judeţul Soroca, oraşul în care m-am născut, există o cruce de lemn comemorativă, înălţată pe locul unde s-a aflat Cimitirul Eroilor Români, căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Sovieticii au ras cu buldozerele Cimitirul – aşa cum au făcut-o peste tot în imensul spaţiu pe care l-au cucerit, de la Konigsberg la Marea Neagră –, iar pe terenul astfel „curăţat” au repartizat terenuri pentru case. E un întreg cartier de locuinţe acolo, despre care nu ai crede niciodată că au fost ridicate pe oasele ostaşilor români. Strada cu două benzi asfaltate, separate printr-o fâşie de pomi şi arbuşti, ce trece prin faţa fostului Cimitir, a fost botezată bulevardul Victoriei şi împodobită la celălalt capăt cu un avion de vânătoare sovietic, avântat spre cer, simbolizând forţa invincibilă a armatei roşii. Am pus cap la cap aceste realităţi duminică, a doua zi de Înviere, când am vizitat împreună cu părinţii mei şi cu dl Vasile Moldovanu, directorul muzeului din localitate, Crucea Eroilor Români. Cred că este un moment potrivit să fac această evocare acum, în săptămâna luminată, pentru a ne aminti că există lucruri ce definesc într-o măsură mai mare profilul unui popor decât obscenităţile politice expuse sub lumina reflectoarelor în România sau decât abuzurile regimului comunist din Republica Moldova.
La cincisprezece zile după ce au atins Nistrul la Soroca, diviziile 170 şi 198 germane, precum şi divizia 8 infanterie română, au fost îndreptate spre sud-vest, în zona Văii Răutului, unde au avut de înfrânt o puternică defensivă sovietică. La Cimitirul Eroilor Români din Floreşti au fost înhumaţi 363 de militari, căzuţi pe aceste locuri între 14 şi 18 iulie 1941. Dintre ei mai mult de jumătate, mai precis 205, au rămas neidentificaţi. Memoria ostaşilor români care s-au sacrificat pentru eliberarea Basarabiei de comunism a trebuit să aştepte circa 50 de ani pentru a ieşi din ilegalitate. Cel ce şi-a dat toată silinţa pentru asta, la Floreşti, este entuziastul muzeograf Vasile Moldovanu. În 16 iulie 2000, prin implicarea Fundaţiei Române „George Pomuţ” de la Timişoara, pe locul fostului Cimitir al Eroilor Români a fost inaugurată răstignirea de lemn despre care vorbeam, executată de artistul Eugen Barbos, fiind a patra cruce comemorativă militară înălţată în afara graniţelor actuale ale României. A fost o ceremonie impresionantă, cu participarea unor preoţi de pe ambele maluri ale Prutului şi a autorităţilor locale, inclusiv a prefectului de Soroca. În 2001, după venirea comuniştilor lui Voronin, crucea de lemn de pe bulevardul Victoriei a început să se degradeze, deşi oamenii au continuat să depună flori la poalele ei. Noii guvernanţi s-au grăbit în schimb să înfrumuseţeze memorialul sovietic din Floreşti, amenajând şi un „foc veşnic”, care arde zi şi noapte. Fiecare putere cu morţii ei, cum se zice. Neglijarea Eroilor Români, a celor dispăruţi sau a celor vii – pentru că în Basarabia mai trăiesc câteva mii de foşti combatanţi ai Armatei Regale, atâţia câţi au supravieţuit războiului şi lagărelor de exterminare staliniste –, continuă să mutileze destinul postsovietic al acestei vechi provincii româneşti.
În Republica Moldova, ultima conflagraţie mondială furnizează subiectul unor intense dezbateri politice, în care istoricii de meserie au rolul de adjuvanţi ai unor teze preexistente. Eliberare sau ocupaţie? Această dilemă învăluie deopotrivă datele de 28 iunie 1940, 22 iunie 1941 şi cea de 24 august 1944, când a avut loc aşa-zisa operaţiune Iaşi-Chişinău. Forţele politice îşi extrag legitimarea în funcţie de interpretările formulate pe seama acestor evenimente. Comuniştii ridică în slăvi biruinţa sovieticilor în cel de-al doilea război mondial, excluzând, semnificativ, orice referinţă la puterile occidentale aliate (o camaraderie de arme inconfortabilă pentru ei) jenantă pentru ei) şi instrumentând propagandistic crimele lui Antonescu împotriva evreilor. Partidele filoromâne de la Chişinău au viziuni diametral opuse. Soluţia ieşirii din acest clinci interminabil nu poate fi decât devoalarea întregului adevăr despre tragediile celui de-al doilea război mondial şi ale deceniilor ce au urmat şi, dacă ar fi posibil, instituirea unui moratoriu asupra manipulărilor istoriei.
În lipsa unui proiect de viitor capabil să pună capăt acestor dispute, trecutul rămâne un element mult prea activ în confruntările politice ale prezentului. Până nu vor fi definite valorile Moldovei europene, Eroii Români care zac sub asfaltul Floreştilor vor aştepta în van ca jertfa lor să-şi recapete sensul pierdut şi omagiul pe care îl merită.