Moldova şi pericolul ucrainean (pentru o nouă concepţie a geostrategiei regionale) (2)

Noile priorităţi ale politicii ruseşti

Orientarea Republicii Moldova spre Rusia face ca evenimentele din această ţară să fie urmărite cu o deosebită atenţie. Este cunoscut că Rusia a făcut în ultimii ani totul pentru a nu admite integrarea Republicii Moldova cu România. Ea a furnizat regimului separatist de la Tiraspol armament şi i-a oferit protecţie politică pentru a menţine Moldova în sfera ei de influenţă. Acest lucru i-a reuşit perfect. Dar, trebuie să recunoaştem că în acelaşi timp Rusia a făcut progrese mari pe făgaşul reformării economiei şi democratizării societăţii. Din acest punct de vedere aflarea în sfera ei de influenţă nu mai pare a fi un rău absolut, cum putea fi dacă această ţară ar fi rămas comunistă. De aceea, ar trebui să căutăm şi aspectul pozitiv al aflării Republicii Moldova în sfera de influenţă a Rusiei, mai ales că situaţia creată în jurul soluţionării conflictului transnistrean impune acest lucru. Ar fi bine dacă am încerca să evaluăm în mod obiectiv gradul percepţiei pozitive a aflării noastre în zona de influenţă a Rusiei. În primul rând, la ultimele alegeri 50% din cetăţenii Moldovei prezenţi în faţa urnelor au votat pentru comunişti, care şi-au propus integrarea ţării în uniunea statală Rusia - Belarus, iar celelalte formaţiuni politice pot fi categorisite oricum, numai nu antiruseşti. În general, nu cred că în Moldova există atitudini rusofobe, sau dacă chiar şi există, ele sunt diferenţiate. Practic, orice cetăţean al Moldovei, de orice orientare politică, îşi va exprima admiraţia faţă de cultura rusă, faţă de potenţialul ei tehnico-ştiinţific, dar e la fel de probabil ca fiecare al doilea să-şi exprime frica sau îngrijorarea faţă de activitatea clasei politice ruse, care suferă de sindromul imperialist, mesianic, foarte periculos dacă, mai ales, se bazează pe ideologia comunistă. Toată lumea cunoaşte ce a adus popoarelor Europei comunismul. De aceea, aş zice că atitudinea faţă de Rusia este una dublă, neunivocă. Şi nu fără temei. Am menţionat deja susţinerea separatismului, dar este semnificativ şi faptul cum Rusia a înţeles să apere drepturile populaţiei rusofone din Moldova. Ea a intervenit doar atunci când a considerat că-i sunt lezate drepturile lingvistice (cazul CAIRO) sau politice ale populaţiei rusofone, care constituie 35%. Însă ea nu se milostiveşte deloc când e vorba de condiţia economică şi socială a aceloraşi cetăţeni rusofoni care suferă din cauza preţurilor foarte înalte la agenţii energetici alături de moldoveni. Atunci când grija faţă de conaţionali nu costă nimic observăm un exces de zel, atunci însă când e vorba de bani, practic, nu poţi stoarce nici o lacrimă din partea Moscovei! Recenta vizită a premierului Kasianov este o dovadă în plus a acestei lipse de sentimente.

Totuşi, ultimele evenimente din viaţa politică a Rusiei inspiră un anumit optimism, mai ales datorită faptului că ea se menţine pe poziţii de lider în CSI în ceea ce priveşte promovarea reformelor democratice. Evident, rămân încă multe semne de întrebare. Totuşi, nu se poate ignora faptul că în ultimii câţiva ani Rusia încearcă să promoveze o politică mai puţin izolaţionistă. Ea ar dori să-şi conserve poziţiile acolo unde se poate face acest lucru prin infiltrarea capitalului şi investiţiilor sale. În acelaşi timp, Rusia îşi concentrează tot mai mult eforturile asupra dezvoltării propriilor teritorii. Astfel, n-au trecut neobservate apelurile ministrului muncii, Alexandr Pocinok, către populaţia rusofonă din spaţiul CSI ca aceasta să revină în Rusia. Acelaşi lucru s-a putut remarca şi la congresul conaţionalilor ruşi din toamna acestui an, când preşedintele Putin a adresat acelaşi mesaj către populaţia rusofonă din CSI. Este evident că ambiţiosul proiect al preşedintelui rus privind dezvoltarea Extremului Orient necesită forţă de muncă şi Rusia ar dori ca această forţă de muncă să fie loială statului rus. În Siberia, unde sunt concentrate cele mai mari bogăţii naturale, bogăţii ce trebuie explorate, locuiesc doar 10 milioane de oameni! Proiectele ambiţioase ale companiilor ruseşti s-au ciocnit de problema forţei de muncă, care a generat o competiţie a ideilor privitoare la locurile de unde aceasta ar putea fi atrasă. Cei ce afirmau că atragerea forţei de muncă din China nu prezintă vreun pericol se pare că au pierdut disputa. Au fost efectuate un şir de cercetări sociologice care indică asupra unor temeri faţă de eventualitatea ca imigranţii chinezi să constituie după un timp o majoritate capabilă să-şi revendice drepturile lingvistice şi politice, apelând la ţara de origine. Şi s-ar putea ca la un moment dat China să fie gata să exploateze acest mecanism eficient. De aceea, Rusiei, cu doar ale sale 145 milioane de oameni, nu-i arde a expansionism, Rusia de-ar putea valorifica măcar o părticică din teritoriile şi bogăţiile pe care le are. Aceasta explică în mare măsură cauzele retragerii Moscovei din Cuba, Vietnam, Georgia, Transnistria.

În acelaşi timp, preşedintele Putin a făcut câteva mişcări care scot în evidenţă orientarea prooccidentală a politicii sale externe. În primul rând, este vorba despre apelul său de la 3 aprilie a.c. adresat celor două camere ale Parlamentului federal, în care el a trasat fără echivoc direcţia europeană a politicii sale externe. Explicaţia pe care a adus-o preşedintele rus a fost una bazată pe purul pragmatism. Modernizarea Rusiei este imposibilă fără integrarea acesteia în economia mondială. Rusia nu mai poate face faţă de una singură tuturor provocărilor de ordin economic, de aceea este nevoie să se concentreze asupra dezvoltării doar a acelor ramuri în care deţine întâietatea tehnologică, iar pe celelalte să le lase să lupte pentru supravieţuire în lupta de concurenţă pe piaţa internaţională. În sfârşit, după atacul terorist din 11 septembrie, preşedintele rus a demonstrat că ţara sa este alături de SUA în lupta împotriva terorismului. Mai mult, Rusia nu s-a împotrivit amplasării trupelor americane în unele zone ale teritoriului fostei URSS - lucru fără precedent. Sigur, Rusia şi-a urmărit propriile interese în campania antiteroristă, însă faptul că interesele sale coincid cu cele occidentale este foarte încurajator şi pentru noi. De aceea, în noua situaţie ce s-a creat merită să vedem dacă putem profita de faptul că ne aflăm în zona de influenţă a Rusiei. Aceasta fiindcă nimeni nu ne întreabă dacă dorim să ne aflăm sau nu în această zonă, iar în al doilea rând, diplomaţii noştri ar putea mărturisi câte ceva despre preferinţele colegilor lor din alte ţări, care le dau de înţeles că ne compătimesc şi ştiu de necazurile noastre, dar că Rusia este mult prea importantă pentru menţinerea echilibrului în relaţiile internaţionale şi, de aceea, nimeni nu-şi va strica relaţiile cu Rusia de dragul apărării intereselor noastre. În al treilea rând, guvernanţii comunişti au decis deja că Rusia este partenerul nostru strategic şi au semnat tratatul de bază cu această ţară. Acestea fiind spuse, merită să ne întrebăm: dacă acum Rusia merge totuşi într-o direcţie care ne convine din punctul de vedere al dezvoltării democratice şi integrării în economia mondială, de ce ne-am împotrivi să mergem împreună cu ea?