Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 7-8 (81-82), iulie-august : Interviul revistei : Oleg Serebrian : Partidul Social-Liberal - o alternativă politica pentru Republica Moldova... (3)

Interviul revistei

Oleg Serebrian

Partidul Social-Liberal - o alternativă politica pentru Republica Moldova... (3)

Pagina precedentă Următoarea pagină

Fireşte, noi rămânem în continuare mai mult decât favorabili ideii de edificare a unei puternice formaţiuni naţional-democrate, bazată pe o doctrină liberală. Din aceste considerente am salutat şi constituirea FDM, la care nu am putut lua parte, cât şi declaraţia celor 6 partide politice. Sperăm că acest lucru se va întâmpla într-adevăr şi că lanţul de fuziuni care a fost declanşat de fuziunea LCDF şi GISL va continua. Aşa precum am declarat recent, noi vom fi în orice caz alături de partidul nou-creat, ca şi de celelalte partide politice naţional-democrate. Vom fi alături de toţi cei care se opun rebolşevizării Republicii Moldova şi optează, ca şi noi, pentru unitate naţională şi europeană. Cât priveşte fuziunea PSL cu preconizatul partid liberal, cred că e încă prematur să dau un răspuns categoric. Dacă noul partid va reuşi să se afirme şi va demonstra că fuziunea a dat naştere nu unui "Frankenstein" politic, ci unui partid consolidat, care respectă principiile expuse în Manifestul GISL, atunci nu văd motivele care ne-ar împiedica să ne unim. Acest lucru, oricum, nu-l decid eu. Dacă evenimentul de la 23 septembrie se va produce, atunci PSL va examina posibilitatea fuzionării cu noua formaţiune politică la Consiliul Naţional de la 9 martie 2002.

Suntem unica ţară din Europa în care începând cu 1944 au guvernat în permanenţă bolşevicii

- Domnule Serebrian, mă adresez acum analistului politic care sunteţi. Cum aţi caracteriza cei 10 ani de experimente democratice nereuşite ale Republicii Moldova? Foştii guvernanţi în majoritatea lor şi-au declarat dragostea faţă de Europa, cu toate astea ne-au aruncat în braţele comuniştilor, reuşind să compromită prin retorica lor însăşi ideea de democraţie şi integrare europeană. De ce nu am reuşit nimic în această direcţie?

- Vina pentru situaţia în care a ajuns Republica Moldova o poartă cei ce au uzurpat lozinci şi idei democratice - secretarii CC şi indivizii promovaţi de KGB şi serviciile secrete ruseşti, pentru a înăbuşi mişcarea de eliberare naţională din Basarabia şi a împiedica reunificarea ei cu România. Care au fost democraţii ce au stat la cârma ţării începând cu 1991? Primele persoane din stat au fost tot timpul indivizi care au avut în perioada sovietică funcţii incomparabil mai importante în structurile comuniste decât dl Voronin. Doriţi ca foştii secretari ai CC al PCM să promoveze o politică veritabilă de reforme şi reorientare a ţării noastre spre Occident ?

Suntem unica ţară din Europa în care începând cu 1944 au guvernat în permanenţă bolşevicii. Până la urmă deghizarea în democraţi nu mai avea rost şi iată că, după zece ani de "circ democratic", recunoaştem deschis că suntem ultima fortăreaţă a bolşevismului de pe vechiul continent. Marea noastră greşeală a fost că emanciparea noastră politică a fost prea literar-artistică. Poate că asta se datorează specificului Basarabiei, or noi n-am luptat, ca balticii, contra opresiunii comuniste şi pentru edificarea unui stat naţional independent, ci mai curând pentru emancipare naţională, istorie, limbă, alfabet, Eminescu... În mişcarea noastră naţională a fost prea mult patos, uneori chiar un patos isteric, dar a fost prea puţină politică şi deloc pragmatism. În mod normal, prima acţiune majoră de după proclamarea independenţei ar fi trebuit să fie un proces al comunismului şi decomunizarea puterii la toate nivelurile, condamnarea comunismului ca instrument de dominaţie străină, de deznaţionalizare şi dezumanizare a societăţii noastre. La fel se cerea imperios lichidarea KGB-ului şi "trecerea în revistă" a cadrelor sale - forţa principală de opresiune naţională şi politică în Basarabia. Cred că foarte mulţi dintre funcţionarii fostului KGB merită trecuţi prin tribunale şi întemniţaţi pe viaţă pentru ceea ce au comis în Basarabia, chiar în ultimii ani ai regimului comunist. N-a fost însă aşa. Am mutat la loc mai de cinste monumentul lui Ştefan cel Mare, am rebotezat denumirile de străzi din Chişinău şi am crezut că asta este pista de lansare spre independenţă şi spre un viitor sigur şi prosper.

Oameni promovaţi de fostul ADR s-au reprofilat fără pic de remuşcări şi constituie o cârpă pentru lustruit imaginea comuniştilor în ochii Occidentului

- Aveţi sentimentul că rezultatul alegerilor din 25 februarie a făcut cumva mai "atractivă" Basarabia în ochii Occidentului prin exemplul negativ unic pe care îl reprezintă? Credeţi că primirea RM în Pactul de Stabilitate va atrage investiţii din Vest şi va determina PCRM să o lase mai moale cu orientarea răsăriteană?

- Îmi pare rău să constat că Occidentul s-a arătat atât de alarmat de rezultatul alegerilor din 25 februarie şi apoi s-a lăsat atât de uşor convins de retorica "pacifistă" a noii puteri. Înţeleg, însă, că nu e doar vina Occidentului, care nu are deloc menirea să repare prostiile pe care le facem noi sau cu atât mai mult să se alarmeze de situaţia prin care trecem într-o măsură mai mare decât noi. Unde se informează misiunile diplomatice despre starea de lucruri din ţară? La Preşedinţie, Guvern şi mai ales la MAE. Şi dacă acolo ambasadorilor occidentali le surâd în continuare aceleaşi personaje care au servit şi regimurile pretins democratice de până acum şi le spun pe un ton confident şi degajat că la Chişinău e totul OK, reformele continuă, drepturile omului ies din maluri de respectate ce sunt, presa e mai liberă ca oricând, politica de cadre e cea mai corectă posibilă, iar orientarea spre Occident e mai hotărâtă ca niciodată, atunci ce le rămâne bieţilor diplomaţi să creadă ? Că doar au în faţă indivizi serioşi, stilaţi, cu engleza fluentă, cu viziuni prooccidentale afirmate şi verificate. Evident că dacă la MAE într-o poziţie-cheie ar fi fost dl Tkaciuk atunci "misionarii" occidentali s-ar fi uitat în gura lui cu mai multă prudenţă. Mă mir, de altfel, că o serie de oameni promovaţi prin toate ministerele de fostul ADR s-au reprofilat fără pic de remuşcări şi nici nu-şi dau seama că prezenţa lor acolo e o crimă împotriva naţiunii, că sunt un alibi pentru conducerea bolşevică sau, mai bine zis, o cârpă pentru lustruit imaginea comuniştilor în ochii Occidentului.

Pagina precedentă 1 2 3 4 5 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova