Despre portretul viu al românului de astăzi (2)

M.V.: - Despre partea teoretică pe care ai pus accent, la un moment dat chiar ai invitat un, hai să-i zicem, specialist. Fireşte că ai fost întrebat cum deosebeşti kitsch-ul de artă şi, nu în ultimul rвnd, de ne-kitsch, de obiectele simple.

R. E.: - În proiectul meu, pe care l-am ataşat cererii de a mi se oferi acest spaţiu, m-am gвndit că ceea ce vedem noi aici şi ceea ce vedem în casele oamenilor - ăsta e kitsch-ul ultimilor cincizeci de ani din Romвnia, de comunism în mare parte.

M.V.: - În afară de ultimul deceniu.

R. E.: - Da, kitsch-ul în ultima vreme începe să se refugieze în apartamentele pe care le locuiesc pensionarii şi pe care le vвnează moştenitorii. Dar "ele rămвne" şi nu ştiu cine aruncă lucrurile astea, sunt puţini care le aruncă, cel mult le înlocuiesc cu obiecte mai lucioase, mai noi. Am pornit de la ideea că ceea ce este frumos în opinia poporului nedus la biserică înseamnă mult, înseamnă agresiv, înseamnă foarte colorat, ţipător, înseamnă înghesuit, înseamnă drăguţ, dulcel, cum sunt pisicuţele şi toate obiectele care se aşază în servantă şi peste tot unde există un spaţiu liber. Ceea ce în mod normal se admite a fi frumos devine prea puţin, nu e gustat, nu sare în ochi, nu poate fi aranjat oricum, e nevoie de o altă dispoziţie a obiectelor, a mobilei, e nevoie de puţină gвndire şi de puţin gust. Atunci astea sunt nişte obiecte readunate, gata făcute, sunt ca o casă din aia care se îmbină cu nişte şuruburi şi stă la dispoziţia ta să-i montezi robinetele. Aşa e şi cu apartamentul ăsta, e foarte simplu: ai obiectele de hol pe care le-am inventariat aici, ai obiectele de sufragerie, ai tot ce-ţi trebuie ca să-ţi amenajezi o casă repede de tot. Totul e să nu-ţi lipsească banii şi rapiditatea în mişcări. Asta e esenţial deocamdată.

M. V.: - La "Rondul de Noapte" din 8 iunie, emisiunea de după deschiderea expoziţiei, ai răspuns la întrebarea de mai sus (prin ce se deosebeşte kitsch-ul de ne-kitsch): prin sinceritate, spunвnd că un fabricant face nişte peştişori ca pe nişte şuruburi.

R. E.: - Da, cam aºa ceva. De fapt am pornit de la o altã observaþie, care þine de confuzia asta... ce se vede aici este o mixtură între sat şi oraş. Multe dintre aceste obiecte sunt provenite din import. Au venit din Siria, din ţările arabe, din Orient. Sunt nişte adopţii dubioase, neconforme cu spiritul romвnesc, care s-a pierdut evident sub presiunea comunismului, or atunci ceea ce era util - era frumos pentru că era util şi avea o capacitate estetică prin faptul că era gвndit să fie şi folosit, dar să aibă şi o formă acceptabilă. La sat, obiectele pe care astăzi le vedem în muzee, şi care ni se par frumoase, erau născute din dorinţa de a putea fi folosite. Erau nişte obiecte foarte utile. Noi acum le expunem în muzee, ţăranii nu le mai folosesc pentru că le-au înlocuit cu ceea ce luceşte şi vine de la oraş şi, în debandada asta stilistică, a învins carpeta, au învins presiunile urbei, iar ţăranul a devenit un fel de mijlocaş, un fel de du-te-vino între sat şi oraş, între gusturile mitocanilor de la oraş şi lipsa de discernămвnt a săteanului părăsit de tradiţie.

M. V.: - Am întrebat de sinceritate fiindcă chiar mi se pare interesant.

R. E.: - O carpetă nu poate fi sinceră, un tablou naiv este sincer, un tablou ţărănesc n-are ce căuta într-o expoziţie de kitsch, el probabil că este născut din dorinţa simplă a omului de a face ceva, e ca şi cum ai sculpta un căuş de băut apă, e cam acelaşi lucru, dar în momentul în care apare seria, industria, obiectul îşi pierde sinceritatea, este destinat consumului, devine o marfă ca oricare alta. Frumosul nu este o marfă. Iniţial el poate fi o marfă, dar la licitaţii, într-o societate civilizată, acolo unde valorile sunt apreciate. Aici valorile nu sunt pur şi simplu cumpărate. Sunt folosite ca nişte conserve.

M.V.: - Într-un fel, obiectele "sincere" au menirea să umple un gol. Spunea şi Blaga că negrul din covoarele ţăranilor moldoveni e pentru a umple golul.

R. E.: - Da, e adevărat, dar acolo există o armonie, există o proporţie. Ce vedem noi aici nu exclamă în nici un fel vreo dorinţă de armonie, ci pur şi simplu o spaimă îngrozitoare de vid.

M. V.: - Cвnd cineva ţi-a propus un ceas al unui neamţ care a venit în Romвnia şi care a făcut cunoştinţă cu viaţa "la romвni" chiar începвnd cu Gara de Nord, unde a fost bătut şi furat, şi ceasul a rămas unicul lucru asupra lui, ai spus că kitsch-ul trebuie să fie vesel, kitsch-ul are umor. Crezi că fabricantul de peştişori e un tip foarte isteţ şi tot foarte isteţi şi şmecheri erau şi autorii de cвntece patriotarde?

R. E.: - Nu, nu. Acela era un ceas obişnuit, un ceas electronic ca oricare altul. Nu tot ce este consumabil este kitsch. Există obiecte care nu intră în nici o categorie, sunt pur şi simplu utile. Dacă ţie îţi place sau nu-ţi place un obiect sau altul nu înseamnă că ele trebuie sau nu să fie încadrate într-o categorie estetică, nicidecum. Categoriile sunt foarte laxe în această privinţă, pe cвnd fabricanţii de peştişori, despre care am auzit tot felul de poveşti, au în spatele lor o tradiţie, există un punct de plecare, pe care mulţi îl ignoră. Ca şi pentru multe obiecte de aici, pentru toate există un reper stilistic, un reper artistic, foarte adвnc pierdut, pentru că nu s-a apucat nimeni să picteze din întвmplare aceşti păuni, ei vin probabil de undeva, ei vin dintr-un act foarte artistic şi greu de încadrat în kitsch, ei ţin de o tradiţie respirată şi măcinată adвnc de lipsa de gust a oamenilor. Şi atunci totul se deformează, intenţia dispare şi obiectul îşi pierde sensul, este un obiect absurd.

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină