Despre portretul viu al românului de astăzi

Mihai Vakulovski: - Domnule Răzvan Exarhu, băi domnule, cum ţi-a venit ideea acestei expoziţii care se numeşte, atвt de frumos, "Kitsch ce-i mai frumos?", căci, în primul rвnd (şi înaintea expoziţiei), merită apreciată această idee, atвt de (iar) frumoasă.

Răzvan Exarhu: - Ideea nu e extrem de originală, pentru că ea se poate vedea la tot pasul, ideea îţi poate veni oricвnd, dacă ai un pic de bun-simţ sau de, cum să-i spunem, inspiraţie, pentru că multe obiecte de aici sunt pвnă la urmă nişte acte artistice, oricвt ar fi ele de blamabile, există un act artistic în spatele oricărui obiect din expoziţie. Oamenii au început să vadă că frumosul trebuie înfrumuseţat, că nu e suficient, că trebuie mai mult, şi atunci am ajuns la concluzia că întrucвt viaţa devine un prilej de aglomerare a obiectelor şi nu un proces de purificare interioară, lucrurile ar trebui adunate cвt se poate de multe laolaltă ca să concepem cu ele un portret al romвnului contemporan. Cam aici cred că se opresc intenţiile mele pînă una-alta.

M.V.: - Ai amenajat expoziþia în formã de apartament: hol, sufragerie, dormitor, bucãtãrie... un ascultător al emisiunii tale zicea că, aşa cum este acum, Atelier 35 îi trezeşte nostalgie. Ce-ai simţit tu cвnd ţi-a venit primul obiect şi cum ai adunat exponatele?

R. E.: - Am început să adun întвmplător exponatele. Iniţial colega mea, Ada Rosetti, avea nevoie nu ştiu în ce scop de un peşte de ăsta de televizor, un peşte de sticlă, şi m-a rugat pe mine, pentru că aveam un contact mai verificat cu publicul, să rog pe cineva să-mi trimită un peşte, măcar ca împrumut dacă nu de tot, şi după aia m-am gвndit că de ce să nu iasă şi o expoziţie din toată povestea asta, că merită. Pe urmă m-am gвndit că e prea mult să zugrăveşti starea naţională de kitsch. Nu ai spaţiu, nu ai timp şi nu ai toate obiectele la un loc, nu e niciodată îndeajuns, pe cuvвnt. Nu e o idee cu capăt toată povestea asta. La început am avut intenţia să organizez chiar un muzeu al terorii şi al ororii, astfel încвt, odată intrat în el, să ţi se facă pielea de găină, să simţi cum apartamentul urlă cu toate culorile astea spre tine, cum te striveşte şi te obligă să iei forma lui, să te adaptezi lipsei de spaţiu, lipsei de viaţă în primul rвnd, pentru că un apartament astfel amenajat îngroapă viaţa, ucide bucuria de a trăi, zic eu.

M.V.: - Ziceai că omul ia forma apartamentului în care trăieşte. Nu ţi se pare că, invers, apartamentul seamănă cu cel care trăieşte în el, asemeni cвinelui care se zice că seamănă cu stăpвnul său?

R. E.: - Nu, nu, nu. Relaţia este din păcate contrară, pentru că apartamentul este o formă în care omul trebuie să se adapteze, în care el începe să trăiască, apartamentul este un spaţiu deja ostracizant, deja corupător. Este mic, este înghesuit, are tavanul jos, are o perspectivă către alte apartamente, da, dacă ne gîndim la un cartier, totul este foarte restrвns, nu e spaţiu, iar cei care intră acolo nicidecum nu vor să-l lărgească, ci vor să-l cumpere, nu vor să profite de puţinul spaţiu care rămвne pentru trăit, ci vor să-l acopere, să-l îngroape, ca să devină al lor, şi pentru că nu poate să fie numai al lor ceea ce ţine de mentalitatea romвnească în privinţa frumosului, atunci el capătă forma personalităţii cetăţeanului romвn, aşa cum este el astăzi.

M.V.: - E mai degrabă viziunea copilului, pentru că omul matur îşi alege apartamentul şi-l amenajează aşa cum vrea el, nu crezi?

R. E.: - Nu, omul matur nu îşi alege apartamentul şi nu şi-l aranjează cum vrea el, ci imită gusturile altora, pentru că lucrurile astea nu s-au întвmplat într-un singur loc. Ele sunt un fenomen de masă, o stare naţională. De aceea nimeni nu-şi poate permite - dacă se gвndeşte cвt de cвt la prestaţia lui socială - să evite anumite jaloane ale amenajării interioare. Or, un hol fără "Tigru", o sufragerie fără "Răpire" nu înseamnă nimic în ziua de astăzi, atunci cвnd vrei să ai un apartament frumos. O servantă e o servantă, nişte bibelouri trebuie să fie acolo: cu cвt mai multe cu atвt mai bine. E vorba de a ponta, de a ponta nişte date ale frumosului aşa cum este el înţeles la nivelul poporului romвn...etc. (rвde). Aşa...

M.V.: - De ce în Atelier 35?

R. E.: - A fost o întвmplare, în primul rвnd, pentru că aş fi vrut altceva, aş fi vrut să am chiar un apartament. Iniţial aşa am intenţionat, să închiriez un apartament vreme de o lună sau mai mult şi să-l fac vizitabil. Acolo cu siguranţă s-ar fi simţit mult mai bine ideea pe care am avut-o aici, aceea mai puţin sacră în faţa oribilului, dar e complicat. E complicat cu publicul... Aş fi vrut ca expoziţia să fie chiar într-un cartier undeva la marginea oraşului şi, din lipsă de alte spaţii, am ajuns aici, pentru că este un loc consacrat pentru experiment, pentru lucruri mai puţin "normalizate". Şi toată lumea a fost de acord că e foarte bună alegerea şi cei de la Atelier 35 m-au ajutat foarte mult şi m-au înţeles.

1 2 3 4

Următoarea pagină